Micul Winnetou

10x to M.G.

De la Dunăre şi Mare,
Din Măcin la Babadag,
Trece ca o arătare,
Sânge-n flăcări, duh pribeag.

Ochii negri sub sprâncene,
De năpraznic armatol*,
Zării coapte dobrogene,
Ca doi şoimi îi dau ocol.

Vremea crâncenă şi surdă
I-a sădit în piept imbold
Să-şi ia-n braţu-i drept o durdă
Şi grenade reci la şold.

A pornit să-şi verse-n şanţuri
Caldul sânge răzvrătit,
Pentru bietu-i neam în lanţuri,
Pentru neamul său robit.

Vântul îi sărută fruntea
Aprigă de făclier;
Parcă trece greu pe puntea
Unui nou destin de fier.

Calcă-nfiorând văzduhul,
Volbură de verde cânt,
Şi-şi împărtăşeşte duhul
Treaz cu tot trecutul sfânt.

Creşte zdravăn cât un munte
Din adâncuri strămoşeşti
Şi îi scapără sub frunte
Ochii ageri, vultureşti.

Cremene din Pindul teafăr,
Aşchie de fârşirot,
Arde-n zări ca un luceafăr
Şi-n oţel turnat, e tot.

(Ionel Zeana - Balada haiducului din codrii Babadagului )