Mi te-ai aprins în sânge ca un vulcan ce creşte
Sub un ocean când naşte o insulă, de zor.
Tu simţi dogoarea-mi caldă cu dor mistuitor
Şi când apari, natura din jurul meu zâmbeşte.
Mai mult nu ştiu! Norocul prin tine-i schimbător,
Iar timpul prinde aripi, secunda se grăbeşte;
De-aceea el ne-nalţă şi sus cu noi pluteşte,
Nicicum n-avem puterea ca să-l oprim din zbor.
Şi ce-am găsit? Că dorul alt dor în el dospeşte;
O ghindă-n altă ghindă încet se înfiripă;
Iubirea nouă peste o alta veche creşte.
Nu ştiu ce vrem când vraja domneşte doar o clipă,
Dar mie-mi pasă dacă cea dragă mă iubeşte,
Căci n-ar putea iubirea să zboare cu-o aripă.
( Cristian Petru Balan - Mi te-ai aprins in sange )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu