sâmbătă, 13 iunie 2009

Our place



să nu ţi se pară cald
o să deschid toate icoanele sufletului meu
voi sfărâma uşile de sare
toate uşile de sare

o să fie zgomot
şi ne va cuprinde o moleşeală de unt topit

atunci o să te rog
să îţi picuri tot corpul
pe degetele mele
precum ceara de la lumânări

vom avea însemnat cu pixul în palmă
ce clopote să tragem
ce păsări să speriem
ce oameni

ne vom cutremura cât să ne pice
din trupuri
cărămizi în flăcări

pesemne că
atunci
între inimile noastre
nu o să mai fie iarbă roşie
sau degete ieşite din pământ

o să fie în schimb
un vânt ca o herghelie

( Stefan Ciobanu - Locul nostru de intalnire intre doua felii de scaun )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu