Umbra ta, lovindu-se de ziduri,
iar se sparge-n cioburi colorate.
Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă
adunând pierdutele-i pătrate.
Şi s-o fac la loc, în ceasul nopţii,
peste geamuri ţi le-aşez cu grijă,
verzi, albastre, galbene şi roşii,
încoifate-n creştet cu o sprijă.
Când te vei trezi, lipiţi de geamuri,
arlechini din sticle colorate
vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
soarele, mereu la jumătate.
iar se sparge-n cioburi colorate.
Oh, de-aceea m-ai zărit în stradă
adunând pierdutele-i pătrate.
Şi s-o fac la loc, în ceasul nopţii,
peste geamuri ţi le-aşez cu grijă,
verzi, albastre, galbene şi roşii,
încoifate-n creştet cu o sprijă.
Când te vei trezi, lipiţi de geamuri,
arlechini din sticle colorate
vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
soarele, mereu la jumătate.
Interesanta paleta coloristica din fotografia asortata cu versuri de Nichita.
RăspundețiȘtergereMare poet. Mi-a placut ce scrie pe piatra lui funerara: "Eu nu sunt decat o pata de sange care vorbeste."
multumesc, petru! intr-adevar, mare om!
RăspundețiȘtergerema intreb, oare cum alegi poeziile? sunt foarte frumoase si de tinut cont cu nu sunt o cititoare de poezii...
RăspundețiȘtergeredupa cum imi dicteaza sufletul.. multumesc..
RăspundețiȘtergere