stau în linia soarelui aş vrea
să îmi crească un trup
în care să nu mai am umbre
aştept să rămân ceea ce sunt
privesc spre mine cu teama
că frigul are mâini fără sfârşit
îmi va cuprinde
toate cercurile deodată
şi nu voi mai respira
decât plecând
înăuntrul acesta este doar o cale
un fel de a fi alunecare spre cer
îmi ridic o primăvară
mă spijin de ea ca de un cedru
mereu înalt
atât cât să văd
toate aducerile-aminte
să nu mă mai mire întâmplarea
de a rămâne în lucruri
să îmi crească un trup
în care să nu mai am umbre
aştept să rămân ceea ce sunt
privesc spre mine cu teama
că frigul are mâini fără sfârşit
îmi va cuprinde
toate cercurile deodată
şi nu voi mai respira
decât plecând
înăuntrul acesta este doar o cale
un fel de a fi alunecare spre cer
îmi ridic o primăvară
mă spijin de ea ca de un cedru
mereu înalt
atât cât să văd
toate aducerile-aminte
să nu mă mai mire întâmplarea
de a rămâne în lucruri
2 comentarii:
Frumoasa poezia, m-ai inspirat sa ii scriu iubitului meu cateva randuri si sa i le las pe camasa de dimineata
si cine o spala, mioara?glumesc, evident.. ma bucura gandurile tale..
Trimiteți un comentariu