Bucurie

Curgând din ochi, întruna
O lacrimă sărată
A pus în suflet bruma
Murind...pietrificată


Şi tot aşa, strângând
Mulţimi de pietricele
Am învăţat plângând
S-ajung precum sunt ele


Acum, am carieră
De pietre şi pietriş
Şi inima-mi tot speră
Să scap de-acest prundiş


Să basculeze piatra
Din sufletul zdrobit
Şi-n loc să-i pună soarta
Un drum mai netezit


Să pună-n suflet flori
Şi iarbă verde, grasă
Şi dimineaţa-n zori
Lumină caldă-n casă


Să-mi ia pietrificarea
Din gândul încruntat
Lăsând eliberarea
Iubirii ce-a innoptat


Să-mi lase stele albe
Să-mi lumineze viaţa
Şi adunate-n salbe
Să îmi usuce faţa


Aştept o lacrimă, mai dulce
De râs şi veselie
Tristeţea să-mi alunge
Mi-e dor de bucurie!

( Dan Iliescu - Dor de bucurie )

Locuri

nu ar trebui să fii şi tu în locul meu,
într-o lume total străină
şi oarecum ostilă,
închis ca într-o celulă de criogenizare
interioară,
păstrat pentru veacuri mai sensibile
de privirile celor ce încă nu înţeleg.
ştii,
un nufăr odată
a vrut să scape din "cerc"
şi atunci s-a lăsat dus de curent.
e drept,
pe ţărmuri a văzut multe catedrale,
multe răsărituri s-au oglindit în drumul lui.
poate că aşa a învăţat să...
iubească frumuseţile din jur.
deşi interzise,
deşi comparate!
viaţa e atât de frumoasă, atât de perfectă,
atât de evident neîntâmplătoare,
atât de plină de tine
apa mea…
fii doar în locul tău!

( Adrian Silviu Mironescu  - Locul nostru )

Cu fiecare toamna...

Aliniate toamnele le număr,
Câte-au trecut de când te am în gând ?
De dorul tău de-atunci mereu flămând
Am martore scrisorile din cufăr.

Pe tine cea de ieri în poze-ngălbenite,
Pe tine cea de ieri în pagini prăfuite
Pe tine cea de azi ce gându-mi te desfată
Şi astăzi fermecat de ce a fost odată.

Tu râzi când treci şi nu ştii că sărutul
Ce-l laşi să-mi curgă vesel pe obraji
Învie-n mine iarăşi tot trecutul

Cu amintiri rămase încă dragi
Şi treci fără să ştii frumoasă doamnă
Că te iubesc mai mult cu fiecare toamnă.

( Valeria Tamas - Cu fiecare toamna )

Vis

Mi-e dor de-un vis aşa curat
Şi alb ca albul de hermină,
Să râd ca florile-n lumină,
Să uit că ros e de vermină
Copacul vieţii scuturat...
Mi-e dor de tine, cea de ieri,

Şi iar visez că sunt cu tine...
Şi-atât de bine şi senin e
Când visul vine să m-aline
Cu dulci şi line mângâieri!...
Visez că zâmbetu-ţi divin

În cale iarăşi luminează-mi,
Că iar la pieptu-mi vii să-ţi razămi
Căpşorul scump, şi-adormi în pază-mi
Ca-n vremile ce nu mai vin...
Visez... dar visurile pier

Curând, ca flori de brumă-atinse,
Iar visul meu din urmă stins e...
Cu braţe-ntinse-n gol şi-nvinse,
Drag vis de ieri, în van te cer!
Şi fără tine, viaţa mi-i

Deşartă ca un ţărm de mare,
Pe care eu te chem din zare
Şi caut dus de se năzare
Vreun semn pe apele pustii...
Te chem şi zi, şi noapte, dar

Tu nu-mi auzi în veci chemarea...
Şi nu-i mai fioroasă marea
În zbuciumarea ei ca marea
Mea jale, chinul meu amar! 

( Stefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis )

Nestiutul

De departe vine tristețea
ca o umbră
sau ca un abur
nevăzut, doar simțit.

De departe, din noi, din adânc
urcă la ceasul în care
liniștea mângâie cu degete moi
singurătatea.

Numai atunci
și numai așa
sufletul se deschide –
cristal pur
adunând lumina
chiar și din beznă,
ochi neștiut care vede
ceea ce mintea caută
în zadar.

Cu ochi nevăzuți
sufletul vede
prin tot ce ni se pare că știm -
neștiutul.
  
( Luiza Predescu - Nestiutul )

La granita

Iubitul nu are somn,
are doar vise în care somnul iubitei
seamănă cu o floare albă respirând linişte…

Dar el nu are linişte,
ci doar griji
pentru orice părere de umbră din ochii ei.

Iubitul nu e fericit,
el e doar paznicul credincios
al fericirii
pe care nu trebuie s-o tulbure
nici o furtună;
cand ea zâmbeşte , el e cu ochii spre cer
urmărind norii şi vântul ,
ascultând atent
adierea doar de el presimţită
a zilelor care vin.

Iubitul nu are bucurii,
are doar victorii
atunci când învinge
monştrii ce-i ameninţă cetatea de vise
în care principesa
se intrupează
şi iese uneori la balcon
să-i confirme
că universul e viu .

Iubitul nu are ţară ,
oriunde ar fi este apatrid,
căci lumea lui nu e de aici,
istoria şi geografia nu consemnează nicăieri
teritoriul dragostei.

Iubitul nu are trecut,
are doar prezentul
pulsând in inima ei,
şi viitorul promis
în dulcea ei şoaptă.

Iubitul nu are vârstă,
căci dragostea există dintotdeauna
şi totuşi se naşte mereu,
fiecare zi lângă ea îi dă viaţă
şi toate despărţirile îl ucid.

Iubitul nu are speranţe,
are doar credinţe
pentru care aduce zilnic ofrande
zeului timp,
nimeni nu ştie mai bine ca el
preţul clipelor
măsurate-n săruturi.

Iubitul nu cere nimic…
oricât de sărac ar fi,
tot restul lumii e mai sărac decât el,
căci în grădinile lui
noapte de noapte
visele încep balul de la castel
iar principesa aprinde cu mâna ei
luna şi stelele.

Iar când lumea reală
îi aşterne sub paşi
trecătorul concret al iluziilor,
iubitul zâmbeşte tăcut şi absent,
umbrelor mişcătoare,
căci nimic nu este ce pare a fi….
doar iubirea face să pară
totul
că este.

( Luiza Predescu - Iubitul )

Cuvinte despletite

Desculţ
Îmi mângâie în păr
Cuvinte despletite…
Şi îl văd -
Cum îşi ridică timpul
Din poală
Şi răspunde
Şi rostuie,
Micile umbre din gene -
Respirându-mi
Încet
În timpanul de soare.

Apoi te culcă
Şi adoarme-ţi in mine
Tot ce nu mă recunoşti.

( Ioana - Simbioza )

Plutire de toamna

Răsar gânduri ca visele nopţii
ce-mi strâng culoarea din obraji
unde mă îndeamnă să fiu falsă
prin câmpul golit de povesti.
Întind, ramnific trena toamnei
cu foşnetul frunzelor reci,
culeg bucaţile de stele
să prind putere, unde eşti?

Toamna aleargă spre mine,
se scutură de stele,
împrăştie rugină,
de mine nu-i este milă.

Mai tristă ca ieri şi ca mâine
veghez florile să-mi dea lumină
în strălucirea nopţii de toamnă
mă iau şi plutesc după o frunză.

( Mara Manolache - Plutire de toamna )

Picaturi

S-a strecurat nisipul printre pietre
Şi s-a ascuns de vântul înrăit,
Iar liniştea se pare c-a dormit
În ale oamenilor calde vetre.

Natura se dezlănţuie stăpână
Şi nimeni nu-ndrăzneşte să o-nfrunte,
Să treacă a-ncercării grele punte
Şi interdicţie pe veci să-i pună.

Tot viscolul se-ntoarce spre cuvinte
Şi spulberă şi bruma ce mai e.
Rămân doar picături de dragoste
Ce strălucesc din nou ca înainte. 

( Sorina Moldoveanu - Picaturi de dragoste )

Mistuit

 

Dacã omul ar putea spune cat de mult iubeste,
Dacã acesta si-ar putea înãlta iubirea la ceruri
Ca pe un nor scãldat în luminã;
Dacã precum zidurile prãbusindu-se,
Întru a se închina adevãrului,
Omul si-ar putea învinge trupul, pãstrînd doar miezul iubirii,
Pãstrînd doar adevãrul
Care nu se numeste glorie, destin, nici ambitie,
Ci numai iubire,
Eu as fi cel care-si imagineazã;
As fi acela care cu limba, cu ochii si cu mainile lui
Mãrturiseste în fata lumii adevãrul uitat,
Adevãrul despre iubire.

Eu nu recunosc o altã libertate decît libertatea de a fi captiv
În altcineva, numele cãruia nu-l pot rosti fãrã sã mã treacã fiorii;
Cineva pentru care uit de existenta mea meschinã,
Iar ziua si noaptea devin pentru mine orice-mi doresc,
Trupul si sufletul meu plutesc în trupul si sufletul lui,
Ca si bîrnele de lemn pe care marea le îneacã sau le salveazã

Usor, ca libertatea iubirii,
Unica libertate care mã face sã tresalt,
Unica libertate pentru care as muri.
Doar tu justifici existenta mea:
Dacã nu te-as cunoaste, nu as mai trãi;

Dacã as muri fãrã a te fi cunoscut, n-as mai muri, deoarece nici n-as fi 

( Luis Cernuda - Daca omul ar putea spune cat de mult iubeste )

Invitatie la vals

Singur mereu, doar pe noi ne avem
Eu si cu tine, sarutul etern,
E un miracol, e un mister
Impreuna, noi doi


Impreuna, noi doi.

( Iris - Vals fara sfarsit )

Regula de trei simpla

cel mai greu îmi este când nu te mângâi

tac şi te privesc

a trecut iarna a trecut toamna
vara prin umărul tău dezbrăcat

privirea ta lasă urme şi vânătăi
ca hulubii crescuţi primăvara
sub umbra frunzei de prun

mă adun în ochiul copilului jucând rişcă
fiecare bănuţ scăpat pe asfalt e un destin
am buzunarele pline şi inima largă

să nu-ţi pese de pierzi
petrecerea ta ca un cântec şi tocmai acum
nu am cuvinte
să-mi amintesc iubirea
închipuită sub umbrarul de spini

cel mai greu îmi este când nu te mângâi
tac şi te privesc


în spatele nostru creşte grădina cu meri

eu Adam
iar tu dintr-o jumătate a inimii
înălţându-te

( Atila Racz - Nesfarsita iubire )

Gata pentru evadare

 femeie!
când dracu’ o să te înveţi minte
în iubire nu există rest
e un fel de compensare pentru lacrimi
numită iertare
folosită în special
pentru spălarea de păcate

forma de publicitate gratuită
referitoare la unicitatea ta
are ca suport edenul
iniţial alb – negru;
culorile aruncate mai târziu
au creat şarpele
ca un fel de cal troian

am săpat, în câteva dimineţi
un tunel perpendicular
spre Carul Mare
mirată ai privit ieşirea
ai râs şi ai fugit
cu luna-n păr

(  Dan Herciu - Evadare  )

Oaza

s-a oprit un calaret
la marginea oazei dintre buzele noastre
si nici unul dintre noi nu l-am chemat inauntru
calul necheaza o poveste de dragoste
si poate ca daca suntem cuminti
ne duce si pe noi
dincolo de pleoapele realitatii

am ratacit drumul
poate ca e prea noapte in ochii soarelui
nici nu isi mai intoarce fata dinspre nori
am sa-l sarut in ceafa
si imi voi cere iertare pentru amandoi
ca nu l-am chemat inauntru
mi-era frica sa nu ne topim intr-o balta de ceara
eu nu ma stiu juca de-a focul
soare
sa nu imi arzi respiratia

toti pustnicii pe care i-am intalnit
s-au adapostit in desert intr-o claie de stele
si se roaga se-china
sa nu le mai fie foame
eu nu pot sa strig atat de departe sa auda povestea
sa le spun ca
am sapat adanc de tot
si am gasit radacinile apei ascunse in cer
si ca vreau sa ma cuminec la primul rasarit in soare

s-a oprit un calaret la marginea ochiului meu
si-mi biciuia pleoapa
cu o nuia de gheata
sperand ca se va deschide macar de furie
macar de ar fi stiut
ca eu nu mai eram acasa de multa vreme
si tu ma asteptai
intr-o oaza de buze deschise

( Anca maria Morcovescu - Oaza dintre buze )

Omul si pomul ..sau despre vesnicia in doi

aşteaptă timpule!
dă-mi ultimile cinci secunde
de eternitate

oricum nu înseamnă nimic
pentru tine.

poate o sa apară iar curcubeul
iubirii
să unească marginile infinitului
cu încă o poveste
nemuritoare.

şi de ce să pleci
prea devreme la culcare?
nu ştiai
că visele devin realitate
dimineaţa? 

(  Basoldea Iulian - Ultimele cinci secunde de eternitate )

Intre doua stari

tu de o parte a serii
eu de cealaltă
ne furăm săruturi
spaţiul dintre noi seamănă
a fântână mirată

cădere-n ape cristal
deschidem dimineaţa ce vine
cu toate ferestrele albe
îmbrăţişarea noastră
are mirosul teiului
tăiat de prea multă umbră

păşim pe lacrimile sale
ce plâng uitarea rugii
în genunchi lăsat
mai devreme la vatră
tremură clipa
săruturi furate degrabă

iar tu,
tu mă uiţi între rime

de câte ori plânge teiul tăiat
de prea multă umbră
tu mă uiţi între rimele sale
lacrimă albă

( Pop Marius - Tu ma uiti intre rime )

Papusarul

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut sa-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta - cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe …
Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot …
Dezleagă-mi sufletul de vina
Că in curând n-am sa-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină …

( Elena Farago - Iubeste-mi mainile )

Iluzii

Am curăţat un şemineu imaginar
Din cabana mea imaginară
Şi am aruncat în el,
Spre incendiere totală,
Iluziile personale…
Am aprins un trabuc imaginar,
Am băut un strop de coniac vechi,
Păstrat pentru ocazii deosebite,
Şi am devenit călăul propriilor iluzii
Fără să am vreo urmă de remuşcare…
Am urmărit în tăcere cum fostele iluzii au ars…
Mai întâi mocnit, ca într-un preludiu,
Apoi cuprinse de flăcări hulpave,
Mistuite grabnic si transformate in cenusa...
„N-ai să poţi renunţa niciodată la iluziile tale…”
Tânguirea iluziilor torturate
Ajungea până la mine din şemineul imaginar,
Dar am rămas mai departe în fotoliu,
Trimiţând rotocoale de fum către tavan…
Am fumat trabucul până la capăt,
Am golit sticla de coniac,
Păstrată pentru ocazii deosebite,
Şi – privind pe fereastră către un munte imaginar –
Am aşteptat răsăritul incandescent al soarelui
Făcându-mi iluzii…

( Cristian Lisandru  -  Iluzii personale )

Cenzura

Cade un dor din ochii tăi spre mine-
De parc-ar plânge cerul cu ierburi de smarald.
În gangul unei stele
te văd ţesând ploi line,
Surâzând fericită si privindu-mă cald.


Cade un dor din ochii tăi spre mine-
Ram înverzit între zăpezi albastre.
Isus- prin Ghetsimani- azi va găsi, în fine,
Pe lemnul crucii sale, ca flori, mâinile noastre.


Împreunate tandru- in semn de rugăciune-
Ascund un bob de suflet din două trupuri strâns
Şi bat la porţi de Eden dinspre deşertăciune,
Cu sângele din lacrimi ascuns pe după plâns.


Cade un dor din ochii tăi spre mine-
Acoperind cu ierburi un drum neîntâmplat.
Mişcă un clopot, gândul în care sunt cu tine:
Doi pelerini la templul verbului cenzurat.

( Petru Iancu - Templul verbului cenzurat )

Ascunde-ma!

Ascunde-mă în miezul crud al zilei, în focul pâlpâind pe vatra indecentă Ascunde-mă, să nu cad pradă milei De-a fi hrănită de iubirea ta latentă. Ascunde-mă în sarcofag de visuri Şi poleieşte cu sărut curat uitarea, Să ardă în lumină vechile înscrisuri Cenuşa lor să o cunoască marea. Ascunde-mă în gura ierbii crude Ce soarbe cu nesaţ un strop de rouă, Nu te uita la chipul vremii hâde Iubirea-i pandantiv de lună nouă. Ascunde-mă în braţele de arbori Să îmi găsesc odihna mângâierii Şi nori de-argint să-mi fie martori Când răsucesc pe gene firele tăcerii.

( Ana Sofian - Ascunde-ma! )

Intre noi

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

( Octavian Paler - Pasul absent )

Demiurgul dorului

Aşa dor n-am strâns nicicând
Şi n-am rupt nicicând din mine
Dorul greu cu lungi suspine
Ca să-l port pe buze grav...

Aşa dor n-am mai născut
Până-acum în nici o clipă
Şi n-am fost decât aripă
Înălţată pentru zbor...

Şi-n periplul meu de vise
N-am cernut nicicând iubire
Dar acum, dintr-o privire
Ne-am creat şi tu şi eu...

Şi te am în mine fraged
Ca pe-o umbră de speranţă
Şi în prag de dimineaţă
Îţi sărut surâsul cald...

Şi te am în mine tainic
Freamătul păşirii tale
Printre clipe solitare
Îmi trezeşte dorul greu...

Şi-aşa dor n-am strâns nicicând...
Dar aşa a fost să fie,
Să fii tu pentru vecie
Dorul meu şi gândul meu.

( Mirela Savin - Dor )

Sensuri

Ard pe altare versuri înscrise în hrisoave, Făclii mai luminează al vieţii noastre mers Ne pierdem iluzoriu prin ape şi ostroave Deschidem arar ochii să prindem câte-un sens. Ne îndreptăm cu ciudă spre mări învolburate Când inima furtunii de dor nu ne-a rănit, Culegem visuri sparte din lada cu agate Le tălmăcim în taină, în timpul nealbit. Aprindem ruguri simple pe velele luminii Mănunchi de raze line în sufletul curat Să ardem în iubire blestemele tulpinii Ce rădăcina vieţii ne-o ţine în păcat. Păgâni ne ducem soarta spre lumi de întuneric Păstrăm doar fapta vie şi tainicul îndemn De-a pierde iar blestemul în hohotul teluric Lăsând dragostea-n urmă ca simbol, veşnic semn.

 ( Ana Sofian - Sensuri )

Neguri

Umbrele copacilor
Arsi de bezna cruda a pasilor tai,
Au inceput sa planga-n mine,
Ca-ntr-un clopot imens si trist,
In care visul si-a rastignit
Roua sangelui. 

( Alina Emandi - Neguri )

Promisiune

S-a rupt in mine cerul,
Isi varsa-n lume greul,
Invins se culca leul
Si rage a latrat...


Intreaga amintire
Se lupta in nestire...
Cu lacrimi de iubire,
In sange si pacat!


Uscate frunze-n ploi
Se varsa peste noi,
Astern covoare moi,
Dorul sa ni-l culcam.


La frunza ce se lasa,
Si inima ne-apasa,
De-atata dor de casa,
Incepem sa urlam!


Se zbat in noi parintii,
Se-ncing in hora sfintii,
Ne sfasiem cu dintii
Iubindu-ne osos...


Iar peste toate cele,
Ploaia de frunze grele
Ca lacrimile mele,
Se lasa dureros....


De vrei sa-mi fii mireasa
In urma totul lasa,
In toamna nemiloasa
Sa devenim paduri...


In drama omenirii,
Calcand pe legea firii
Drept florile iubirii,
Sa induram securi!


De nu, ramai in urma,
Sa faci parte din turma,
Speranta vietii curma,
Statuie fii, ca ei!


Idilica poveste
Ce-a fost si nu mai este,
Se schimba fara veste
In jalnice idei...


Eu intru in natura
Voi face o ruptura,
Intre rug si mura,
Precum o vijelie...


Cand ultima strigare
Va fi la fiecare
Eu rugul cel mai mare...
Voi vrea sa ma sfasie!


La tine dintr-odata
Ca la ultima fata
Ultima mea erata...
Ma voi gandi cu jale...


Ca frunzele de toamna
Eu tot voi fi o rana
Oprindu-ma din goana,
Iti voi cadea in cale....


Acum te poti intoarce,
Te voi lasa in pace,
In lumile opace
Dar sa nu uiti de toamna!


Ca-n asta sau cealalta,
Sau poate niciodata...
In viata-ti fara pata...
Voi fi o buruiana! 

( Korner Robert Paul  - Promisiuni de toamna )

Frenezie

Tu ia-mă de mijloc,
să mai dansăm înc-o dată.
Să ne izbim sufletele
de ritmul în flăcări.
Să ne aruncăm privirile
sub pleoapele închise.
Să ne înecăm mâinile
una-ntr-alta,
în strânsoarea jocului.
Şi în delir,
să ne subjugăm inimile
aceluiaşi gest.
Nu fi calm acum!
Poţi să te pierzi
printre note.
Mă voi pierde
cu tine.

( Irina Ionescu - In frenezia dansului )

Pofte

Te-aş săruta pe gînduri şi vise,
în locuri adînci, nepermise,
ţi-aş saruta durerile toate
şi bucuriile, atît cît se poate.


Ţi-aş săruta ochii tăi de stele,
ţi-aş săruta buzele, calde şi grele
şi nopţile tale şi zilele toate
şi sufletul, atît cît se poate.


Ţi-aş săruta drumul şi pasul,
ţi-aş săruta tăcerea şi glasul,
şi ţi-aş săruta amintirile toate
şi uitările, atît cît se poate.


Şi ochii tăi ţi-aş saruta, dimineaţa,
şi ţi-aş mai săruta scînteia ta, viaţa,
trecutul, prezentul şi frica de moarte,
şi tot ce eşti TU, atît cît se poate.

( Mihai Motrescu - Dorinte )

Inaltare

Pe şaua calului goneam
cînd a căzut o frunză,
pe şaua calului goneam
cînd a căzut un nor,
pe şaua calului goneam
cînd stele au căzut.

În urma ta laşi semne precum vînatul
ce joacă vînătorului de vise feste
pădurea ta nu are rădăcini,
înaltul tărîm al vînătorii
din poveste.
Sînt obosit dar fericirea mă ghionteşte
să nu opresc galopul,
printre stele privirea ta
din toate străluceşte
ascunzătoare ţi-ai făcut din ele.

Pe şaua calului gonesc şi azi
chiar de te-am prins
cînd a căzut o frunză.

(Liviu Ioan Muresean - Inaltare )

Abandon

mi-am luat numele moarte

şi ea şi-a luat numele viaţă

împărţim acelaşi pat

şi aceleaşi destine

dar nu uităm măştile.

mă simt bine cu tine a spus,

şi a surâs amintirilor recente.

şi eu mă simt bine

am spus potrividu-mi masca,

pentru că nu suntem

decât nişte imagini ce plutesc

peste numele noastre.

bisilabic.

Sărută-mă! i-am spus,

Să simt suflul vieţii,

Şi m-a răstignit între două lacrimi

Iar buzele cautau aerul

Dilatat într-o răsuflare

Şi am trăit-o, şi m-a murit,

Şi timpul ne-a abandonat goi,

Iar măştile înfloreau

.

.

.

uitare

( Macovei Costel - Abandon )