Vis vegetal

"As vrea sa fiu copac
Si-as vrea sa cresc langa fereastra ta.
Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna sa-nfloresc,
Ca sa te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca usoara sa-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-ma femeie sa fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si pamânt,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si senina,
Uitind de-atata vreme sa vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare mana,
As incepe sa zambesc."

(Magda Isanos - Vis vegetal)

A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei rămâne - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

( Adrian Paunescu - A mea )

Despre soarta

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.

Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem-una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

( Marin Sorescu - Contabilitate

Straini

Într-o zi voi uita de noi
şi de atâta tu din mine.
Voi uita primăvara din chipul tău
şi toamna din tine;
voi învăţa să respir
fără să-ţi simt suflul.

Într-o zi,
tot albastrul cerurilor
va fi doar al aripilor mele,
iar liniştea nopţilor căprui
nu se va mai naşte din ochii tăi.
Stelele vor urca la loc pe boltă
iar universul,
ce l-am închis în fiinţa ta,
va fi doar spaţiu,
aer şi libertate.

Într-o zi vei fi un om
ca oricare altul,
iar eu nu voi fi
decât o străină
zâmbind prin mulţime.


( Salome Mogos - Straini )

Orizonturi

Cand in bemol, cand in diez,
Cand inainte, cand-napoi,
Putere n-am sa regizez
Toata distanta dintre noi.

Ea se creeaza natural,
Din umbra mea, din umbra ta,
Ca sa ma simt un ultim cal
Ce n-are dreptul la o sa.

Sta departarea la refren
Si se repeta delirant,
De parca intre noi e-un tren
Ce-mpinge garile-n neant.

Alergi spre mine si alerg,
Pe drumul, zi de zi, mai lung
Si, daca n-am fugi in cerc,
N-ar fi s-ajungi, n-ar fi s-ajung.

Aceeasi muchie de cutit,
Aceleasi pante de noroi,
Ma tem ca ne-am obisnuit
Cu departarea dintre noi.

Psihologie de amanti,
Narav de camarazi de front,
Mereu mai reci si mai distanti,
Ca orizont de orizont.

Ne e din ce in ce mai greu,
Nu ne putem preface, nu
Un capat trist al lumii, eu,
Un capat trist al lumii, tu.

Distanti la suflet si la trup,
Tu ma infirmi, eu te infirm,
Suntem silabe ce se rup,
Dintr-un cuvant ramas infirm.

Ma-ndemni, asa cum te indemn,
Sa ne unim pe-acelasi ring
Suntem magneti de-acelasi semn,
Ce se doresc si se resping.


( Adrian Paunescu - Nu regizez distanta dintre noi )

De-a baba oarba

Hai sa credem tot ce spunem,
E un joc foarte frumos.
Tu sa-mi spui: "Te iubesc"
Si eu sa ma bucur copilareste,
De parca mi-ai fi daruit un briceag
Cu prasele de os.

Sa-mi spui curat
Tot ce cugeti tu
Despre vecini, despre univers
Si despre ploaie;
Sau sa nu-mi spui nimic
Si toate gândurile mele sa deie din cap
Ca asa e.

Iar eu sa-ti spun:
"Pe unghia asta tu ai un lac adânc
Si pe toate celelalte câte o mare.
Daca misti degetele prin zilele mele,
Poti stârni Niagare."

Si pâna seara din cuvintele mele
Sa creasca o iarba înalta
Care sa-si scoata coltul prin cer,
În vârf cu pamântul nostru,
Ori cu vreo samânta de stea.

Si tu sa crezi în iarba mea.
S-o crezi pe toata, orbeste.
Si eu sa cred în urma ta cu un pas,
Cavalereste.


( Marin Sorescu - De-a baba oarba )

Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...
Calea Lactee îşi pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopţile plânse odată!

Modelează lutul meu
să poţi face din el
chipul adevărat al omului din mine!

Scrijeleşte cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Şi nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puţin alb
şi cerul prea puţin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simţim:

infinitul fiecăruia dintre noi...

( Lelia Mossora - Fluture de noapte )

Plus

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.

Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem-una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).



( Marin Sorescu - Contabilitate)

Trepte de tacere

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atatea trepte ce coboara,
Cu sufletul tot mai adanc m-am dus,
Pe treptele tacerii ca pe-o scara.
Ca-ntr-un cuprins de pestera boltit,
M-am coborat in lumea nerostirii,
Si-n cutele de piatra i-am gatit,
Acolo-n fund, un ascunzis Iubirii.
Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atatea trepte de tacere:
Adanc in mine, mai adanc m-am dus,
Acolo, unde orice vorba piere.
De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fara mal a nerostirii,
Pe treptele tacerii s-au prelins
Din ascunzis, luminile iubirii.

( Zorica Latcu - Tacere )

Mi-e toamna..

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
 de ploi prea albastre plângând.



( Lelia Mossora - Şi-mi e să mai ning... ) 

Reinventarea cuvintelor

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

( Nichita Stanescu - La inceputul serilor )

Fereastra timpului meu

Trec dintr-o viata intr-alta
Mangaind usor
Coama leului somn
De la intrare,
S-a obisnuit cu mine
Cu vesnica mea disparitie in zori,
Cu vesnicele mele intoarceri
Crepusculare.
Infranta, uneori
Nu mai reusesc sa ajung pana la el.
Atunci se scoala,
Imi prinde capul in dinti
Cu duiosie
Si ma taraste incetinel.
Alteori
Nu mai stiu sa ma intorc din vis.
Atunci porneste dupa mine
In labirint,
Imi da de stire
Racnind
Ca ma va salva,



Sa astept nemiscata
In amintire,
Sa ma gaseasca
Si sa ma aduca
In imparatia sa.
O, minunata lui imparatie,
tara subtire,
Fraged hotar
De ora
Intre doua lumi care se devora
Smulgandu-se una alteia
Fara oprire

( Ana Blandiana - Intre lumi )

Te-am apropiat

Te-am apropiat de mine cu fiecare zi,
Te-am simtit frumoasa, si te-am cerut
Vietii sa mi te-aduca de oriunde-ai fi,
Din oricare umbra, ratacita-n trecut.

Ti-am asezat gesturile-n mangaieri,
Traindu-le adanc cand dor mi-a fost,
Dandu-le mireasma unei zile de ieri
Sa aiba prin toate, iubirea un rost.

In gandul meu,te vad ca-ntr-o oglinda,
Pleoapele ti-au dat forma de lacrima,
Bratele stiu cand doresc sa-ti cuprinda,
Trupul ajuns, de mult, dulce patima.

Te-am apropiat de mine noapte de noapte,
Fericita ramai langa sufletul meu,
Murmur de valuri in larg, si de soapte,
Iar vietii-i repet, sa te-aduca mereu.

 

Ungureanu - Te-am apropiat 

Hei, s-a facut dimineata!

În ziua a paisprezecea am pornit în căutarea centrului pământului

eram doar o copilă şi boţeam cuvinte
scrijeleam peretele odăii albastru-furtună cu unghia
îmi îngropam degetele în paginile cărţii cu gust de vopsea
prin fereastra mică un nor căpăta pe rând forme bizare
spinarea unei pisici albe
barba deasă a unui mag
sforile unei păpuşi-copac mânuite cu măiestrie

ieri am simţit mirosul crinilor sălbatici pe tâmplele tale
ştiam că-mi vei aduce o salbă de dantelă veche
şi mărgele aurii
am aripi la capătul silabelor acestea mi-am dorit nespus
să adorm un somn fără vise să păşesc
la marginea zidurilor care mă înspăimântă
să-mi bat frica pe umăr
hei s-a făcut dimineaţă mi-eşti ca întunericul prin vene
ultim

iubesc toţi bărbaţii femeilor triste de pe strada cudouănume
în nopţile cu lună plină
sunt sora ta geamănă vânătoareo de stele şi port
binecuvântat surâsul tău deasupra inimii
ziua cea sfântă duminica lui azi 

( Alina Emandi -Vanatoarea de stele )

Sunt un pod

Sunt un pod peste rau,
Catre tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest rau nemilos
Ma va sparge-n bucati,
Starea mea o-nteleg,
Dar si tu seama da-ti.

Sunt un pod peste riu,
Pe pilonii mei tristi,
Catre tine mereu,
Insa tu nu existi.

Nu-ntelegi ca mi-e greu,
Ca mi-e frig si urat,
Sunt greoi si sunt fix,
Sunt un pod si atat.

Unde-apuc sa ma duc
Sunt silit sa raman
Ca miroase a fier,
Ca miroase a fan.

Si deodata-nteleg
Ca sunt trist in zadar,
Pe pilonii mei tristi
Ma cuprind si tresar.

Tu simti tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plansul tau permanent
Il preiau si il ascult.

Si dau parca ecou
Si vibrez in alt mod,
In picioare calcat
Ca un om, ca un pod.

Sunt un pod peste rau,
Sunt un pod peste mers,
Cate vanturi m-au scris,
Cate ploi m-au tot sters.

Dar tu nu esti pe mal,
Dar tu nu esti cu ei,
Dar tu nu ma strivesti,
Tu ma tii si ma bei.

Sunt un pod ridicat
Peste-un rau incomod,
Sunt un pod, esti un rau,
Esti un rau, sunt un pod. 

( Adrian Paunescu - Sunt un pod )

Vocea

Se apropie prea mult. Se îndepărtează prea mult.
Privesc cuvintele de pe buzele lui.
Gura i se distorsionează lent.
Din ce în ce mai lent. Nu se aude nimic.
Doar conturul buzelor e instabil ca în oglinda unei ape.
Care tremură.
Mişcare a buzelor.
El înaintează în voce.
Cuvinte i se deschid pe buze. Abis.
Cercul palid se închide şi mai mult.
Cuvintele îi sunt tot mai rare, nu mai urcă spre nici o suprafaţă.
Vocea i se deschide spre noapte şi spre paloarea buzelor.
Nu văd înăuntrul cuvintelor.

(Marlena Braester - H.Vocea i se deschide spre noapte )

Umbra

Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu

Şi-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu

Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă

Flămand de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorat
Cînd zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur cu-o umbră şi-atat

Şi sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborat
Tu umbră tăcută si dragă
Aşează-ţi fularul la gît

O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atata de rău că e bine
E-atata de mult da că e nu

Bacovia-şi iese din sine
Şi rade in "a" şi în "u"
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu

( Adrian Paunescu - Umbra )

Maini reci

din când în când nu mai avem mâini.

stăm cu trupurile lipite unele de altele,

ne privim. când vrem să ne îmbrățișăm,

din locul mâinilor ies ierburi înalte.

atunci știm că nu ne vom atinge niciodată

că în locul lor, vară de vară,

vor fi aduse și mai multe mâini, străine nouă

îmbrățișate la mal.

cresc în munții de sub apă, unde nu se poate ajunge.

uneori le putem vedea de aproape, alteori dispar

soarele și trupurile întinse la mal

lovesc apa încet. ne afundăm în ea și, din locul în care dispari,

algele desenează forma unui trup cu mâinile tale.

în fiecare noapte stau la căpătâiul tău

și-ți veghez mâinile. apa e tot mai rece, mâinile sunt tot mai mari.

( Andra Rotaru     - Maini )

Intr-un suspin necunoscut..

Lăsați câmpia să respire, sub cerul poleit cu stele,
Nu rupeți firele de iarbă, ce pe cărare au crescut,
Și nu ucideți cu privirea mireasma-ascunsă printre ele,
Fi-ți sufletul oricărei nopți ce vă primește cu-n sărut.

Puneți-vă cununi de raze, în părul răvășit de vânt
Și-ntinde-ți brațele spre cer, ca două aripi de condor,
Împodobindu-vă tăcerea, cu cioburi sparte din cuvânt,
Simțind mirosul crud de iarbă și lacrimile cum vă dor.

Pe tâmpla umedă a zării, așterne-ți foșnetul din crâng,
Să mângâie-n tăcere frunza, crescută-n ramuri neperechi,
Rămâneți credincioși câmpiei, unde miresmele se strâng,
Si nu uitati ca tot ce-i nou,sub clar de luna pare vechi.

Priviți cum stele căzătoare, se sting în alte veșnicii
Și nu vă-ndepărtați de vise, nu regretați ce n-ați făcut,
În zorii zilei următoare, la margini vechi de galaxii,
Veți regăsi din nou câmpia, într-un suspin necunoscut.


 ( Ungureanu - Lasati campia sa respire)

Tu unde esti, in ce gand?

Noaptea a nins peste camp cu pamant

Tu unde esti, in ce gand?

Crengile zvelte si goale in bezne

danseaza intruna...

Uite-le sanii, uite-le glezne.

Noaptea a nins peste camp cu pamant

si crengile zvelte, si goale, cu luna

luneca negre si-aiurea, intruna

danseaza intruna

Tu unde esti?

In ce gand?

frunzele negre-ti cazura

cu toatele, oarbe-n cautatura?

Ah, de-ar mai fi in adancul schilav si urat

doar o creanga cu roadele pline,

sa m-adun, sa ma-ntorc si sa vin iar la tine:

- "Na un mar!"... si atat. 

 

 

 

( Nichita Stanescu  - Cantec de iarna )