miercuri, 30 iunie 2010

Ratacita



Pierdut-am drumul către tine
tot căutându-te în van.
Aceleaşi nopţi când somn nu vine
mai pribegesc spre alt liman.

Se schimbă lacrimile-n sare,
se zbate gândul în pelin;
culorile-amurgesc în mare
când adevărul nu-i în vin.

Pecetluiesc corăbii visul,
catarge se întind la cer
nebănuind că paradisul
i-ascuns în lacrima ce-ţi cer.

Sărută vântul răni de dor
spre-albastre zări iar alergând.
Pe buze macii roşii mor
între tăcere şi... cuvant. 


( Lelia Mossora - Intre tacere si cuvant )

Mereu insetata



Vine un timp
al tăcerii…
Vine un timp
când izvoarele
se întorc în matcă…

Vine un timp
când stelele cad
roi
de pe cer
vestind sfârşitul începutului…

Vine un timp
pentru trezirea din vis…
Dintr-un vis ce se voia
realitate.

Vine un timp
când doi
înseamna doar
fiecare departe…
departe…

Vine un timp
când florile mor,
când parfumul lor nu mai este acelaşi.

Vine un timp
pentru toate,
dar nu şi pentru
NOI…

Vine un timp în care
tristeţea seacă toate lacrimile
neplânse încă…

Vine un timp al adevărului
atât de crud
încât verdele frunzelor îl absoarbe...
prin toţi porii…

Vine un timp
când cad măştile
şi suntem
iar
noi,
cei
trişti
şi goi…

mai goi cu acele câteva clipe
de fericire furată,
minţită,
înşelată,
sperând…în fantasme…

Tu esti fata morgana…

Niciodată nu te voi putea atinge…

Niciodată nu voi bea apa
sufletului tău
de care îmi este atât de sete…

Niciodată…..





( Lelia Mossora  - Vine un timp )

marți, 29 iunie 2010

Sunt atat de TU



Sunt
prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îţi închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute...

Sunt talpa care
îţi sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

( Lelia Mossora - Sunt... )

Pe-o margine de suflet



Pe-o margine de vis
s-au oprit culorile toamnei
toate…

Pe-o margine de sărut
te-ai aşezat ca roua dimineţii mele dintâi
când am pipăit culoarea
zorilor impreună...

Pe-o margine de clipă
te-am aprins ca pe o candelă
în altarul iubirii
şi te-am numit OM
atât cât să îţi simt sufletul
călătorind prin mine
ca printr-un labirint.

Pe-o margine de gest
te-am căutat în formele neştiute
ale norilor bântuiţi de furtună.
Erai aici , demult ,
de la facerea lumii
aşteptându-mă să vin
cu braţele încărcate
de florile pământului răscolit
de prea multa iubire...

Pe-o margine de zâmbet
te-am primit ca pe-o ofrandă
a zeilor încercănaţi de timpul
scurs atât de fără de sens.

Pe-o margine de suflet
te-am aşezat
că să-mi umpli orele de singurătate
şi să visam împreună
la noi, cei cu lumina în păr,
cei cu soarele în mâini,
cei cu buzele uscate de dor,
cei care nu cunoaştem
decât
păcatul de a iubi
infint de departe,
infinit de mult,
infinit…
de infint.





( Lelia Mossora - Pe-o margine de clipa )

luni, 28 iunie 2010

Nordul din mine




Ai devenit rugăciunea mea de seară.

Fără ochii tăi
nu pot privi lumea.

Fără mâinile tale
nu pot pipăi infinitul.

Fără buzele tale nu pot săruta florile.

Fără degetele tale nu pot cânta simfonia
iubirii nesfârşite.

Fără tălpile tale nu pot călca
frunzele veştede din altă toamnă.

Ţi-am învăţat chipul pe de rost...
şi l-am aşezat pe faţa mea
ca să pot privi prin ochii tăi,
ca să pot gândi cu gândurile tale,
ca să pot săruta cu buzele tale,
ca să pot mângâia cu mâinile tale.

Am învăţat pe de rost fiecare gest al tău,
ca să mi te întorc în suflet
ca pe o poveste cu îngeri...

Ţi-am învăţat paşii pe de rost
ca să-i opresc la pragul meu.
Şi am chemat iubirea într-un botez de lumină nouă
ca să o aşez pe fruntea ta
de rege neîncoronat al Nordului din mine.


( Lelia Mossora - Nordul din mine )

Abur descantat



Sunt ca un abur descântat trecând din vis printre izvoare
o picătură din înalt şi trupul tău din nou mă doare.

Eu sunt doar omul fără azi ce nu aşteaptă să sfârşească
basmul frumos din care cazi, de sus, din lacrima cerească.

Şi-s palmele întinse-n van deasupra focurilor noaptea;
sunt omul clipei cât un an şi cu sărutul cât e moartea.

Mereu am alergat spre-acum şi-nspre-ntunericul de iartă.
Eram în vară-un gest de fum ce începuse-abia să ardă

şi tu erai culoarea mea ce o dorisem neştiută
de ochiul cerului, de stea şi de mireasma-n somn pierdută.

Eu sunt doar omul fără zestre de luna plină şi de cântec,
eu sunt sau nu... dar gându-mi este între tămâie şi... descântec.


( Lelia Mossora - Deasupra focurilor )


Multumesc T.T.

duminică, 27 iunie 2010

Prima incercare




Am îmbrăcat, în zori,
haina albastră a infinitului,
mi-am smuls rădăcinile din pământ
şi am pornit pe aripa vântului.

Ameţit de primele pale de aer,
întâi m-am strecurat tremurător,
apoi, alegându-mi singur cărările,
am devenit îndrăzneţ şi cutezător.

Chiuiau norii şi văzduhul.
Inima bătea pieptul să-mi spargă.
Mă legănam pe razele soarelui...
Pământul, încerca înapoi să mă tragă.

Prindeam în pumni şi-n plămâni
ceaţa deasă a norilor,
mă ascundeam în valurile lor
cu gust umed şi înţepător.

Oraşelor de pitici le făceam semn
clătinându-mi aripile argintii.
Îmbrăţişam, fără să mă satur,
coloritul tarlalelor pe câmpii.

Urmăream scăriţa drumului de fier
şi şerpuitul pâraielor,
Respiram ozonul înălţimilor
şi simţeam răcoarea zăvoaielor.

Ceva mi-a adus aminte de pământ:
foamea, a mea şi a motorului,
Şi mă gândeam cu teamă la o alta,
Cea nesecată, a pământului.

M-am întors timid, cu teamă,
parcă cerând tuturor iertare.
Am fost primit pe un covor de flori...
Pământul ştia că sunt la prima-ncercare!


( George Ioana - Primul zbor )

Sfanta-i suferinta celor ce cad urcand




Nu pot uita urcusul de-atuncea legendar,
Mereu mai sus, spre boldul luceafãrului clar!

Se tot spunea cã pãsãri cu ochii de opali
S-ar fi aflând în plopii înalti, monumentali,

Si eu, vãzând spre zorii cu-naltele vâltori,
Cum au zbucnit la ceruri un rând de zburãtori,

M-am avântat, si plopii am prins a-i cuceri,
Fãrâmã cu fãrâmã, în fiecare zi!

Cu cât mi-era mai fricã, mã aburcam mai sus,
Sã vãd ce lumi se aflã dincolo de apus?

Dac-atingeam cu fruntea al astrelor colan,
Mã prãbuseam cu capul în jos ca un hultan -

Mã nãucea durerea, dar n-am gemut nicicând,
Cãci sfântã-i suferinta celor ce cad urcând!


( Eusebiu Camilar - Plopii monumentali )

sâmbătă, 26 iunie 2010

O lume ce arde



În ce să mai cred?
Cuvintele mă-ndeamnă să cred în ele,
soarele luna şi stelele în ele,
dar eu cred doar în noapte,
în îngerii de ceară
ce mă-ndeamnă să le descopăr
paradisul lor plin de dulceaţa pierzării,
o lume plină de vise frumos parfumate,
cu mireasma unei iubirii în ceaţă,
ce vrea să-mi dea un fir de speranţă
pentru a-mi reclădi livada viselor.

În ce să mai cred?
În oamenii de piatră ce-mi zâmbesc,
mereu acelaşi zâmbet cald ce te frige
şi care te ameţeşte în jocul buzelor reci
ce sunt doar a le tale


( Bogdan Marcel Hirja - In ce sa mai cred? )

vineri, 25 iunie 2010

Inima rasfatata



Doamne, inima
nu mi-e buna de nici o treaba,
Prea am tinut-o-n piept numai podoaba!...
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la scoala;
Am crutat-o...si mi-a ramas nepriceputa, goala.
Am crescut-o mai rau ca pe printese:
Nu staruie-n nimic, nu coase, nu tese.
Voinica, se plange ca oboseste-ndata:
Inima far de rost, inima rasfatata.
Credeam ca asa trebuie: poetii
Sa-si poarte inima mai presus de greul vietii!
Dar iata, acum mi-e plina de toane si nazuri,
Sta numai de dragoste, imi face doar necazuri.
Sare, s-aprinde, o apuca atacuri
Ca nu-i dau raiul, scari la cer, punti peste veacuri!
...Doamne, eu nu mai izbutesc s-o indrept.
Numai singur Tu de-acum poti...Te astept.

Intra, Doamne, acolo, la ea in piept


( Vasile Voiculescu - Te-astept: intra )

joi, 24 iunie 2010

Joaca preferata


Cum ceaţa trece fără urme
peste valea-ntunecată
nici trupul meu nu lasă urme
pe-al tău, vreodată

Când vânt şi vuiet împreună
doboară tot, ce mai găsim?
La fel şi noi stăm împreună
Apoi, în somn, ne despărţim

Cum pot atâtea nopţi să treacă
fără vreo stea sau lună
Şi peste noi să treacă
O despărţire lungă. 

 ( Leonard Cohen - Joaca preferata )

Cioburi



Tu uită-mă şi iartă-mă
Mereu.
Şi-ngroapă-mă, urăşte-mă
Dar tot mai des, mai rar
Tu cântă-mă, descântă-mă
Sunt eu…
Şi nu mă mai lăsa să plec
Fără de tine noaptea
S-o petrec.Nu vrei?
Petrece-mă şi cântă-mă
Mai des, mai rar
Dar mai ales descântă-mă
Nu poţi.
Sunt eu…
Un ciob uitat pe-un
Trotuar.
De vrei să mă aduni şi
Să m-arunci în buzunar
Priveşte-mă dar
Fără să m-atingi, căci
Ai să vezi şi
N-ai să crezi
Ai să mă pierzi.Nu crezi?
Visează-mă şi râde-mă
Nu ştii
Când voi pleca
În noaptea mea pribeagă
Ai să mă plângi
Şi-n braţe să mă strângi
Nu ai să poţi.
Dar cântă-mă…şi tot
Mai des
Mai rar de n-ai să poţi
Descântă-mă.
De dragul tău alină-mă
În amintirea toamnei uită-mă
Şi-n clipa greu tăcută
Fără să plângi , îngroapă-mă
Să-ţi fiu pribeag
Să-mi fii popas
Nu mă lăsa să te mai las
Că am plecat într-un pustiu
Să nu mai fiu
Să nu-ţi mai fiu
Dar de aceea cântă-mă
Tu tot mai rar
Eu tot mai des
Hai , plânge-mă, descântă-mă
Ucide-mă, îngroapă-mă
Dar mai ales, des…Uită-mă.

( Bordeanu Dragos - Uita-ma )

miercuri, 23 iunie 2010

In praf de stea..




Cu tine în grăuntele de rimă
ne-am oploşit tăcand, şoptind, oftînd...
şi condamnaţi de toţi pentru necrimă
formăm un cuplu cununaţi pe gînd.

De-al firii chin în noi vocala strigă
de-un dor născut în geamăt de pustiu,
nescrise legi şi spaţii vrînd să-nvingă
fioru-ntemniţat în lut, dar viu.

Şi-mi sprijin fruntea de-al tău sfat pe filă,
mă-mbrac cu-a lui lumină ca să-ţi plac,
să mă găseşti ba doamnă, ba copilă
cînd împletim dorinţele colac.

Să părăsim rutina colbăită,
să ne iubim nebuni în praf de stea
pe pat de existenţă infinită
în pulsul cel din urmă de cişmea.


( Lupu Svetlana - In praf de stea )

Pe contrasens




Pe multe drumuri, pe multe, se'ncearcã
gândul spre tine. O, sfârsitul acela de zi,
peste care cãzurã grabnice brume !
In grãdina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocã si acum
lumina ta fãrã de nume.
Unde dormi astãzi - nu stiu. Nici un cântec
nu te gãseste. Astãzi
tu esti unde esti. Iar eu aici. Depãrtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele'n vãi, focul în noapte pe dealuri,
si pe pãmânt a pus anemone si patimi
cãrora ziua nu le prieste.
Ca o poartã s'a'nchis. Nici un semn nu strãbate
vãmile, vãmile.

 ( Lucian Blaga- Pe multe drumuri )

marți, 22 iunie 2010

Zbatere de aripi





am sărit peste perne, ne-am bătut cu ele
şi le-am călcat în picioare
iar părul meu în şuvite ude
avea miros de iasomie

mi s-a părut că timpul stă pe loc –
luni de zile a continuat să stea

soarele a apus de multe ori
peste hainele mele împrăştiate pe jos
acum el a luat forma buzelor mele
şi păstrează tăcerea

când sunt pe moarte, fluturii
se zbat mai puţin decât oamenii 


( Alice Diana Boboc - Fluturii se zbat mai putin )

Muti, printre cuvinte


muti printre cuvinte,

..ridicăm castele...

de nisip sihastru,
poduri de nuiele,
ferestre de aur,
uşi din astre crude,
porţi de aer - visuri...

locuim în ele...

până când...
un zgomot
diluează-n grabă,
tăceri printre ape...

le simţim iar grele...

pânze tulburate
se ridică-n cerul,
ce păstrează tainic
seva-n perle mierle
cântecul, rostirea
ne devine rug...
rugi se-nalţă-n şoaptă

printre pietre curg
suflete tăcute
uimiri de pământ
trupuri calde-n noapte
gheţuri redevin

flacăra străbate
fibrele-ngheţate
dimineţi trezire
linii prin destin
timpul îl destramă
suflete revin...

 (Anne-Marie Bejliu  - Muti, printre cuvinte )

luni, 21 iunie 2010

Zambesti trist, cu raze reci..



Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.
Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.
Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângăi.
Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.
Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.
Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.
Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.
Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.


( Mihai Eminescu - Daca iubesti fara sa speri )

Da-mi un strop de apa vie!




Inimă -- ciutură spartă --
Cui mai duci apă la poartă,
Daca nimeni nu mai trece
Să-ţi soarbă din apa rece --
Apă bună de descîntec
De la ochi pînă la pîntec?...

Inimă -- ciutură goală --
Cine te spoi cu smoală
Şi te-ascunse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă,
Ca să-ţi mai cerşască apă
Cînd de sete gura-i crapă?

Inimă -- ciutura mea --
Dă-mi să beau, dar altceva,
C-apa rece ţi-au golit-o
Toţi cei care ţi-au sorbit-o!...
Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie --
Dă-mi un strop de apă vie!..


( Ion Minulescu - Romanta iubirii )

sâmbătă, 19 iunie 2010

Cantec de inima albastra



Mai ştii cum te strigam pe-atunci
"icoana cu picioare lungi"

veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai

cu limba preschimbată-n bici
vânam pe coapse iepuri mici

vânam prin pulpe fân mieriu
erai mireasmă eram viu.

Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi

carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm

pe când mânzeşte muşti din cai
mie ţârăna-mi spune hai,

mie ulcica-mi spune blid,
iubire - măr rostogolit 

 ( Mircea Dinescu  - Cantec de inima albastra )







Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 18 iunie 2010

Strigatul unui suflet decolorat



In fiecare zi ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare
Si nu bagam de seama ca,
In loc ramane un desert de disperare.

Ne invadeaza lenea unui vis
Pe care il anulam cu o sovaire
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor sa admire.

Ne rasucim in asternut posac
Insingurati in doi, din lasitate
Mintindu-ne cu guri care prefac,
In zgura, sarutarile uzate.

Ne prea goi intr-un tarziu
Pe o nepermis de joasa treapta trista
Prea sceptici si prea singuri, prea in pustiu
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

 ( Romulus Vulpescu - In fiecare zi )



Cu mult drag, pentru T.T.

Sacrificiu




Aş lua fiecare iluzie
una câte una
şi le-aşi lovi de pietre
până le voi face praf,
hrânind vântul
cu ele.

În sufletul meu
aş merge la vînătoare
în căutare de lucruri
semnate
cu zîmbetul tău.

Aş ucide dragostea
care mă înfruntă
cu a ei singurătate
şi aş arde în iad
păcatele
care nu se iartă.

Voi fi fericită
pentru că nu va putea
să-ţi fure nimeni
niciodată
senina fericirea ta.


( Arty - Sacrificiu )

Convergenta




Distanţa dintre noi
Îmi proiectează trasee dureroase pe frunte
Şi atunci
– abandonând recomandările primite la farmacie –
Transform orizontul în compresă,
Spre răcorire temporară…
Între sufletele noastre plantează dorul
Borne kilometrice,
Iar distanţa cea mai scurtă dintre două inimi
Se concretizează într-un gând
Trimis cu viteză năucitoare…
Ne mângâiem prin şoapte rostite
Din interiorul dublei singurătăţi
Şi transformăm întâlnirile scurte
În paradoxale revelaţii sentimentale
Care confirmă teoria
Că lumile paralele
Se pot întâlni
În convergenţă neanticipată…
Universul este torturat de o comprimare bruscă
Atunci când te afli în braţele mele,
Iar bornele kilometrice cad una câte una,
Răpuse de dorinţă…
Inevitabila plecare către lumea ta
Înfige până la plăsele cuţitul incertitudinilor,
Iar eu îmi aşez din nou orizontul pe frunte
În vreme ce dorul readuce bornele kilometrice
În poziţie verticală…


joi, 17 iunie 2010

Fuga in doi




Este-n noi o spaimã care ne doboarã
Bate vânt din lucruri,poate dinadins,
Sufletu-i o luntre spre odinioarã.
Carnea dulce vâslã.Ochiul necuprins
Rupti din soare-s mânjii,îi asteaptã hãtul,
Gloria cãrutii – glorie pe roti.
Ochelari de piele mãrginind ospãtul
Fãrã ca privirea sã-nfloreascã-n pãrti.
Noi vom umple caii gata de plecare
Adunati în plasa ierburilor vechi,
Steaua cea aleasã poate fi oricare -
In singurãtate alergãm perechi.


( Mircea Dinescu - Fuga in doi )

Mai sunt inca roze, mai sunt..




Mai sunt incă roze, -- mai sunt,
Si tot parfumate si ele
Asa cum au fost si acele
Când ceru-l credeam pe pământ.

Pe-atunci eram falnic avânt...
Priveam, dintre oameni, spre stele; -
Mai sunt incă roze -- mai sunt,
Si tot parfumate si ele.

Zadarnic al vietei cuvânt
A stins bucuriile mele,
Mereu când zâmbesc uit, si cânt,
In ciuda cercărilor grele,
Mai sunt incă roze, -- mai sunt. 


( A.Macedonski - Rondelul rozelor de august )

miercuri, 16 iunie 2010

Descopera-ma, iubite, pe mine in noi




Vino si alearga cu mine in adancul meu,
pe carari inverzite,boeme,ratacite-n aburul-dor,
cautand curios,libertatea,sugrumata de lianele aparentei.
Inventeaza-ma-n iertare si minune;
cladeste-ma-n taina si vis;
ofera-mi cu patima stropii de roua,
de pe petala ganditoare a dorintei;
ofera-mi strigat de vant pe buze de-amurg.
Calatoreste in mine,ca pe un tarm scanteietor si infinit,
si nu uita,atunci cand cerul obosit,
o sa-si lase pleoapa grea sa cada peste noi,
ca o cortina cu fulgere si flacari, 
descopera-ma in chemarea si ruga ta,
descopera-ma,iubite,pe mine in noi. 
 
 
 
( Alice Barbu - Naivitate-Lui )

Peren




Grădinile amăgirii te-aşteaptă-acolo unde
Apusa tinereţe s-a ofilit de dor,
Şi apa ce-aţipeşte, în luciu-i rânjitor,
Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde.

Şi când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde
Şi mut, văzduhul veşted tresaltă-n lung fior,
Va răsări iar umbra cu chip înşelător
Cu ochi a căror taină tu n-ai ştiut pătrunde.

Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri
Să-ţi mai învie-o clipă a stinsei fericiri,
Că va pieri, zâmbindu-ţi, cu degetul la gură,

Şi singur iar vei plânge în searbedele zori,
Amara soartă care te-a prigonit cu ură,
Încununându-ţi fruntea cu mohorâte flori.


( Mateiu Ion Caragiale - Gradinele amagirii )

marți, 15 iunie 2010

Istovit





Ai tremurat in lacrima iubirii mele
Si dorul pentru tine l-am purtat in gand.
Un anotimp,mi-ai rasadit in suflet mii de stele;
Si-as fi dorit,albina fiind,polenul sa ti-l strang.
Dar azi am istovit,ninsorile-s prea grele,
Iar pleoapele mi se deschid doar ca sa plang! 


 ( Ungureanu Atino  -  Istovit )

In faptul diminetii, vaslele se sfarma si dorurile dor











Vreau să-mi aduc aminte acum cît de uşor
Lăsam atîtea clipe dragi să-mi scape
Cînd de pe ţărmul vremii zvîrleam nepăsător
Sulfina visului în turburi ape.
Cu vîntul înserării mă împrieteneam
Suflînd în pînza cerului albastră;
Corabia lui Sindbad mă aştepta la geam,
Cu pasărea numită Roc, măiastră.
În suflet numai vîsle, în cuget numai dor!
Dar nu ştiam în faptul dimineţii
Că vîslele se sfarmă şi dorurile dor
Cînd la zenit e soarele vieţii.
Iar mai tîrziu, cînd viaţa m-a scuturat din vis
Cum un puternic vînt alungă norii,
O mînă nevăzută în mine a deschis
Cutia cu păcate a Pandorii.
Cu duhurile rele luptat-am îndelung
Pîn’ le-am cuprins în mreji de gînduri clare;
Deşi supuse, totuşi nu pot să le alung
Strigoi ciudaţi cu măşti surîzătoare.
În horbote de vorbe călite-n ideal,
Furtuna dinăuntru se încheagă:
Pînă se naşte spuma pe coama unui val,
Se zbuciumă-n adîncuri marea-ntreagă.
De ce să-ncerc s-astîmpăr cutremurul din fund?
Mai bine alba spumă trecătoare
S-o-ncremenesc statornic în gerul unui gînd:
Zăpadă cu străfulgerări de soare.


( Alexandru Philippide - Marturisire )

luni, 14 iunie 2010

Vremea porumbeilor a trecut





era o vreme cînd ne trimiteam porumbeii
să stabilească întîlnirile.
al meu era alb, hotăra timpul şi-i plăcea seara
al tău era mic, găsea locuri, iubea ascunzişurile.
în ziua aceea ca doi nebuni s-au zbătut
pentru clipa plăcerii
au sfîrşit cum numai ei ştiu să se sfîrşeaşcă
sub alicele aprinse ale privirii.
de atunci nu mai avem porumbei
trimitem mesaje bătînd cu degetele suferinţe
întîlnirile sînt virtuale.
ultima dată ţi-am zis delete
şi mi-am scuturat aripile.


( Liviu Ioan Muresan - Vremea porumbeilor a trecut )

Trezeste-ma!




se zguduie timpul în mine bătrân
cu reci amuţiri, cu palme de vânt
de vânt astral, rupt şi zdrobit mărunt
mă şuieră trăsnit al său suspin păgân.

mă ustură timpul de-alaltăieri
cu-aureola unui zâmbet frânt,
frânt în bucăţi de spaţiu strâmt,
care mă taie în perpetue căderi...

mă-ntorc întors să scap spre alt tărâm
dar gândul mi-este tot la miazănoapte
şi mă învăluie aceleaşi şoapte
-şoapte-ngheţate în pustiul spân.

pereţi aprinşi de marile tăceri
lumină vie pâlpâită-n soare,
mă zbat să ies din veacul care...
m-a prins cuprins în nicăieri.

tresar... şi simt a tale coapse reci,
am revenit în noaptea mută,
coşmarul -viziune dispărută-
iar tu pierdută-n vise seci...

sunt treaz -dar mi-amintesc de timpul slut-
nu e coşmar, ci gând cărunt
ce zbate-n mine un noroi nesfânt
de frunză uscată-ntr-un sărut

trezeste-mă căci nu pot singur
şi mă sufoacă gândul tulbur... 


( Vlad Mazareanu - Trezeste-ma )

duminică, 13 iunie 2010

Stapan pe situatie.Constient




Obârşiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din nefiinţă –
mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă
şi se-nalţă; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.

Focuri sunt şi e credinţă.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruinţă:
nu sunt singur, nu sunt singur.


( Lucian Blaga - Nu sunt singur )

sâmbătă, 12 iunie 2010

Lasa-ti lumea...



Lasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da vieaţa toată,
Nime 'n lume nu ne ştie.

Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.

Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime 'n lume nu ne simte.

Părul tău ţi se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oiu cuprinde,
Nime 'n lume nu ne vede.

Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu-atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr'o rarişte de fag

Ii răspunde codrul verde
Fermecat şi dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.

Te desfaci c'o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ochii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaş.

Iată lacul. Luna plină
Poleindu-l, îl străbate;
El aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.

Tremurând cu unde 'n spume,
Între trestie le farmă
Şi visând o 'ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.

De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege—
Ce priveşti zâmbind în unde?
Eşti frumoasă, se 'nţelege.

Înălţimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând privirii noastre
Stele 'n ceruri, stele 'n valuri.

E-un miros de teiu în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiţi
Şi suntem atât de singuri
Şi atât de fericiţi!

Numai luna printre ceaţă
Varsă apelor văpaie,
Şi te află strânsă 'n braţe
Dulce dragoste bălaie. 


( Mihai Eminescu - Lasa-ti lumea )

Zbucium




Cu trupul biruit de jale
Un trandafir se stinge-n glastra,
Stropindu-si plansul de petale
Pe perinita din fereastra…
Se zbuciuma sarmana floare
Si moare-n patima ei muta,
Ca-n inima de fata mare
O dragoste nepriceputa.
Se zbuciuma si pana maine
Isi scutura podoaba-ntreaga,
Iar mana gingasei stapane
Alt trandafir o sa-si culeaga.
Si rand pe rand au sa mai vie
Tot alte flori in vechea glastra,
Asemeni viselor ce-nvie
Si mor zambind in calea noastra.


( Octavian Goga - Un trandafir se stinge )

Dansand in al noualea cer





Ea făcea cîtiva pasi înainte,
făcea cîtiva pasi înapoi.
Primul pas spunea bună-ziua, domnule,
al doilea pas spunea bună-ziua, doamnă.
Ceilalţi întrebau ce face familia,
azi e o zi frumoasă ca o porumbiţă în ceruri.
Ea purta o cămaşă fierbinte,
avea ochii de îmblînzitoare a mării,
ea îşi ascunsese un vis într-un dulap
şi găsise un mort în creierul său.

Cînd ea sosea, îşi lăsa departe partea cea mai frumoasă,
cînd ea pleca, în zare se forma ceva care o aştepta.
Privirile ei erau rănite li sîngerau pe dealuri.
Purta sînii în afară şi-şi cînta negurile vîrstei.
Era frumoasă ca un cer peste care trece o porumbiţă.

Avea o gură de oţel
şi un steag al morţii i se desena pe buze.
Rîdea asemenea mării simţind cărbuni în pîntecul ei.
Asemenea mării cînd luna se priveşte pentru a se scufunda,
asemenea mării ce a muşcat din toate ţărmurile.
Marea iese-n afară şi cade-n pustiu şi în trupurile belşugului.

Cînd stelele se leagănă peste frunţile noastre,
mai înainte ca vîntul din nord să-şi deschidă ochii,
era frumoasă în orizontul ei de oase,
în cămaşa fierbinte şi cu privirile de copac obosit,
ca un cer pe care pluteşte un stol de porumbiţe.


( Vincente Huidobro - Ea )

vineri, 11 iunie 2010

Intre maluri




Ne contopim prin salve de petale
Îngenunchiaţi, perechi, sub scara mută
Neînduraţi călăi de catedrale
Gonite spre cărarea neştiută.

Suntem cuprinşi de zâmbete alb-negre
Când fulgere dezmiardă vechea gheaţă,
Legaţi de toartă-n unduiri celebre
Ne căţărăm spre altă dimineaţă.

Grumajii ni-i petrecem pe sub punte
Întâmpinaţi de slova care doare,
Tiarele ne dăltuiesc pe frunte
Cerc vicios, ca-n horile barbare.

Pe buze ce sculptează confirmarea
Se rătăcesc şi mierea, şi veninul,
Noi plângem pe la colţuri sărbătoarea,
Nebuni copii ce nu pricep preaplinul.

Afară ne descântă, mută, ploaia,
Aripile se-ntind să prindă semn
Şi chiuie jucând cu noi Iisaia,
Printre peceţi de apă şi de lemn.


( Cezar Haiura - Intre maluri. Marele vals )

Intalnirea a doua cuvinte


Am gândit un mod atâta de dulce
de a se întâlni două cuvinte
încât în jos înfloreau florile
şi sus
înverzia iarba.

Am gândit un mod atâta de dulce
de a se izbi două cuvinte
de parcă iarba verde ar înflori
iar florile s-ar ierbi.

( Nichita Stanescu - Nod 33)

joi, 10 iunie 2010

Asemeni unei ploi de vara




of tu te superi din nimic
şi din nimic la fel iţi trece
atât de caldă câteodată
şi câteodată atât de rece...

iubesc cum ochii tăi frumoşi
deopotriva se încruntă
cum tot la fel pe neştiute
din departare te sărută..


iubesc cum râzi..şi cum zâmbeşti
în colţul gurii educată
cum te-nroşeşti şi te retragi
când fac o glumă deocheată

iubesc cum stai şi mă priveşti
cu ochii blânzi şi visatori
sau când ne-mbraţişăm suav
şi ne uităm pe cer la nori

iubesc cum taci când te alint
şi cum te cuibăreşti cuminte
la pieptul meu să te cuprind
bătaia inimii de-ai simte...

iubesc cum suntem amândoi
orgolioşi din cale-afară
cum ne certăm şi ne-mpăcăm
asemeni unei ploi de vară!

(  Marius  - Asemeni unei ploi de vara )

Anii de la mine la tine




Iarăşi îţi unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăi
îl aşterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfârşit.

Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
şi ne-ntindem mai iute bucatele:
noaptea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.


( Paul Celan - Anii de la mine la tine )

miercuri, 9 iunie 2010

Rosu tarziu




Ardeau ca nişte facle vii,
în vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
obrazul roşu dintre spini.


I-am adunat cu mâini avare,
am rătăcit în seara blândă,
umplându-mi braţele de floare
învăpăiată şi plăpândă.


Şi m-am întors într-un târziu,
departe cîmpul rămânea,
atât de singur şi pustiu
în urma mea.


Dar când acasă-am încercat
să-i strâng într-un aprins buchet,
toţi macii mei s-au scuturat
ca nişte lacrimi pe parchet. 
( Magda Isanos - Macii )

marți, 8 iunie 2010

Verde




A fost odată un fir de iarbă necăjit, necăjit...
- Cine te-a supărat, firule? îl întrebă mama Iarbă, mângându-i încet trupul firav.
- Eu m-am supărat, răspunse el, sucindu-se şi răsucindu-se pe loc.
M-am supărat pentru că nu sunt roşu.

Iarba începu să râdă, acoperită de clipocitul apei în care fiul său îşi văzu pentru prima oară culoarea.
- Şi de ce, mă rog, ai fi vrut să fii tocmai roşu? îl întrebă ea atunci, dornică să afle.
- Pentru că am auzit că roşul e culoarea iubirii, şi e cea mai vie.
Şi dacă te îmbraci în culoarea asta nu treci aşa de neobservat ca mine.

Atunci mama Iarbă se vorbi cu o sfeclă să rezolve împreună problema.
Fericit că dorinţa i-a fost îndeplinită de Doamnă Sfeclă, care n-a stat prea mult pe gânduri, firul se aplecă deasupra apei:
- Eşti frumos, spuse apa, dar nu mai semeni cu tine.
O broască îl zgândări şi ea:
- Oaaa...., te observ, dar nu te recunosc.
Atunci firul se necăji şi mai tare. Roşul ăsta nu îl ajuta deloc să iubească pe cine îl supăra. Şi dori să fie galben.

Mama Iarbă, neavând încotro, bătu la uşa Domnului Şofran, pe care îl găsi în toane bune, aplecat peste o eprubetă. Galben din cap până în picioare, firul de iarbă se oglindi iar în apa foarte sinceră:
- Ce te-ai ofilit aşa? îi spuse ea.
- Nu m-am ofilit, sunt galben ca o rază de soare.
- Oaaa..., veni şi broasca, privind printre degetele răsfirate cu care îşi acoperi ochii bulbucaţi… La soare mă pot uita, dar la tine ba!
Atunci firul de iarbă se spălă şi de galben, gândindu-se că albastrul e culoarea lui preferată.

Mama ca mama, plină de răbdare şi de înţelegere, se urcă pe treptele unui rug în vârful căruia se bronza ultima mură.
Şi aceasta fu dispusă, în schimbul unei dulci sărutări de copil, să-l mânjească puţin. Numai puţin, cât să devină tot albastru.
- Cât de frumos sunt! zise el atunci primul, căutând aprobare în ochii adânci ai apei.
- Dar de ce nu te văd? zise ea, plină la ora aceea doar de albastrul văzduhului.
- Oaaa…, sări şi broasca de colo, mirată. Cerule… câte pot să-i treacă unui fir de iarbă prin cap!

Descurajat, firul de iarbă privi în jur. S-ar fi tăvălit prin cenuşă, ba nu, prin cărbune, numai ca să se asorteze cu tristeţea ce-l făcea să-şi simtă sufletul negru. Când, deodată, îi veni ideea salvatoare, care îl umplu de bucurie, de dragoste şi de viaţă:

- Ştiu: o să fiu Verde!

( Elia David - O sa fiu verde ! )