miercuri, 9 septembrie 2009

Cuib



de cîte ori mă aşez lîngă roşeaţa obrajilor tăi
cu obrazul meu pal
o pasăre îşi face cuib între noi
şi depune un ou

nu ştiu cînd m-a părăsit îngerul
era pe vremea cînd nu te cunoşteam
orfan de înger ţi-am atras admiraţia
şi mi-ai propus cuib
ziceai
îngerul meu are două aripi
e blînd şi ascultător
îi arunc cîteva firimituri
şi-mi ascultă dorinţele

am acceptat datorită frumuseţii albe
lucind în pupilele tale
de atunci am pus la cale
crima oribilă
cu certitudinea că-mi vor creşte aripi

în ziua în care zăcea inert ai plîns
şi multe zile apoi
ochii ţi-au devenit izvor
şi apoi au secat
băteam din braţe pînă am învăţat să zbor
te-am luat de mînă să privim de sus
durerea prinzînd rădăcini

osteniţi am lepădat altitudinea
asemenea muritorilor
şi chipul tău roşiatic
mai speră
chipul meu alb
asemenea pasării
ce depune un ou.

( Liviu Ioan Muresan - Orfan in cuibul tau )

In rama



În fiecare floare-o zână mică
Purtând pe cap mândre cununi de rouă
Şi presărând ca-n joacă, fără frică,
Tainic parfum cu mâinile-amândouă.

Iar frunzele!?... O frunzele!...Verzi flăcări!
Pe care îngerii le-aprind în noapte,
Sau inimi tinere ce ard de doruri,
De frământări, de lacrimi şi de şoapte...

Scară spre cer e trunchiul care creşte
Cum cresc şi visele, seară de seară...
În scoarţa lui păduri adăposteşte
Făcând din suflet coardă de vioară.

La umbra lui vin stelele să doarmă!
Scântei de vis, fărâme parfumate
Nemaidorind pe cer să se întoarnă,
Pe ramuri se aştern... mici flori-stelate!

Străjer de veghe peste zi şi noapte
La gemul meu, parcă de-o veşnicie,
Cu bucurii şi zâmbete brumate,
Teiul bătrân ce visuri reînvie...

( Ciobotaru Camelia- Tabloul teiului batran )