Pasii mei calca timpul

Suflete pustiit
nu adormi încă
şi mai spune-mi
povestea vieţii
încă odat'
ca atunci când
am trăit-o prima
dată cu atâta tristete,
bucurie, dragoste şi dor.
suflete luminat
nu te întuneca încă
şi mai luminează-mi
calea spre fericire
ca atunci când
te-ai aprins prima dată
şi ai născut iubirea.
suflete cald
nu îngheţa încă
şi mai încalzeşte-mă
ca atunci când
topeai tristeţea
în palme.


( Pasii mei calaca timpul - Daniela Pana )

Trepte de tacere

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atatea trepte ce coboara,
Cu sufletul tot mai adanc m-am dus,
Pe treptele tacerii ca pe-o scara.
Ca-ntr-un cuprins de pestera boltit,
M-am coborat in lumea nerostirii,
Si-n cutele de piatra i-am gatit,
Acolo-n fund, un ascunzis Iubirii.
Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atatea trepte de tacere:
Adanc in mine, mai adanc m-am dus,
Acolo, unde orice vorba piere.
De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fara mal a nerostirii,
Pe treptele tacerii s-au prelins
Din ascunzis, luminile iubirii.

( Zorica Latcu - Tacere )

Fereastra timpului meu

Trec dintr-o viata intr-alta
Mangaind usor
Coama leului somn
De la intrare,
S-a obisnuit cu mine
Cu vesnica mea disparitie in zori,
Cu vesnicele mele intoarceri
Crepusculare.
Infranta, uneori
Nu mai reusesc sa ajung pana la el.
Atunci se scoala,
Imi prinde capul in dinti
Cu duiosie
Si ma taraste incetinel.
Alteori
Nu mai stiu sa ma intorc din vis.
Atunci porneste dupa mine
In labirint,
Imi da de stire
Racnind
Ca ma va salva,



Sa astept nemiscata
In amintire,
Sa ma gaseasca
Si sa ma aduca
In imparatia sa.
O, minunata lui imparatie,
tara subtire,
Fraged hotar
De ora
Intre doua lumi care se devora
Smulgandu-se una alteia
Fara oprire

( Ana Blandiana - Intre lumi )

Te-am apropiat

Te-am apropiat de mine cu fiecare zi,
Te-am simtit frumoasa, si te-am cerut
Vietii sa mi te-aduca de oriunde-ai fi,
Din oricare umbra, ratacita-n trecut.

Ti-am asezat gesturile-n mangaieri,
Traindu-le adanc cand dor mi-a fost,
Dandu-le mireasma unei zile de ieri
Sa aiba prin toate, iubirea un rost.

In gandul meu,te vad ca-ntr-o oglinda,
Pleoapele ti-au dat forma de lacrima,
Bratele stiu cand doresc sa-ti cuprinda,
Trupul ajuns, de mult, dulce patima.

Te-am apropiat de mine noapte de noapte,
Fericita ramai langa sufletul meu,
Murmur de valuri in larg, si de soapte,
Iar vietii-i repet, sa te-aduca mereu.

 

Ungureanu - Te-am apropiat 

Povesti

Deschid pumnii şi poveştile o iau la goană, fericite şi libere.
Deschid ochii şi din mijlocul lor îmi zâmbeşti tu.
Parcă erai mai aproape, îmi zic.
Sunt prea obosită să-mi aduc acasă poveştile.
Nici până la tine nu pot ajunge şi-ţi fac semn,
un semn discret cu arătătorul de la mâna dreaptă.
Mi se pare că-l vezi, pentru o clipă am chiar certitudinea
că te-ai desprins de tine, că mă cauţi, mă urmăreşti.
Apoi aud ca prin vis cum îmi spui că poveştile mele sunt încă tinere,
nu le poţi lăsa singure,
altfel, ce fel de paznic ai fi?
Îţi dau dreptate. Uşa
se închide simplu în urma mea.
Sau poate ai suflat tu?
Poate mă aperi şi pe mine?
Nu înţeleg nimic. Nu înţeleg
Nici de unde a căzut peste lume atâta neînţelegere.

N-ar fi trebuit să deschid pumnul, îmi zic.

Undeva se aude un ceas.
Tac.

( Alina Dora Toma - Povesti )

De cu zori

Prin somn, lumina unui vis
Tresare-n zambet paradis
Trec clipe mari cu pasi enormi
E de cu zori.Mai dormi, mai dormi

Mai dormi un pic pana ce marea
Isi schimba cantul si culoarea
Si pescarusii pe catarg
Cu limpeziri sosesc din larg.

Mai dormi putin pana ce plopii
Isi vor scutura de plans toti stropii
Si n-or mai sti vreo lacrimare
Spre cat ne fi-va departare

Mai dormi pana ce vantu-aduna
Vreo doua aripi de furtuna
Si cuib de dragoste ne face
Seninu-n ele sa se joace

Pana ce eu voi presara
Fiori de drag in calea ta
Si n-oi mai sti cu cat iubit
Ti-am pregatit acest trezit.

Pe-acest frumos sfarsit de noapte
Eu sunt de tine doua soapte
Ca-ntr-o vecie de splendori
Sa-ti spun: "mai dormi, e de cu zori!" 

( Benone Burtescu - De cu zori )

Iarna stelele

Iarna stelele

Sunt atat de departe,

Ca nu poti sa le vezi

Prin singuratate.

Iarna marile

Sunt atat de straine,

Ca nici cursul izvoarelor

Nu li se cuvine.

Iarna mortii 

Sunt atat de reci,

Ca ingheata pamantul

Emisferei de veci.

( Ana Blandiana - Iarna stelele )

Boare

Eu ştiu să plutesc,
ai grijă de aripa mea –
uneori
lumina
e grea
ca respiraţia
literei
şi boarea
de abur
de treceri…

Învaţă-i tăcerea
de vrei
să adii…

Aş vrea.

( Ileana Popescu Baldea - Boare )

De ce nu m-as intoarce printre pomi?

De ce nu m-as intoarce printre pomi,
Printre arborii chirciti de vantul fierbinte,
Printre stolurile de frunze
Care tipa ca pasarile,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate in hoardele pescarusilor
Si pornite la prada;
De ce nu m-as intoarce
Pe plaja rascolita de vant,
Printre icre uscate si putrede alge,
Unde ma pot rostogoli plangand
Frunzelor, pasarilor, pestilor,
Predandu-ma hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zapada sarata,



Unde ma vezi si ma lasi.
O, mare,
Trupul meu poate sa-si nasca urmasi,
Sufletul meu niciodata.

 

( Ana Blandiana - De ce nu m-as intoarce printre pomi? ) 

Prin lacrimi inca viscoleste

Zapada pe strada, zapada in plete, zapada-n destin,
In alb sta-mbracata, o umbra cazuta-ntre perne,
Aproape ca-i simt respiratia calda si gestul divin,
Si ma doare tacerea, ce sub pleoape se-asterne.

Prin lacrimi inca viscoleste si ninge tot mai rar,
Mii de stelute-mi cresc pe gene cand clipesc,
E semn ca-ntreaga noastra iarna, nu vine in zadar,
Si alb imi e cuvantul si-n alb te pretuiesc.

Ti-am pus sarutul langa tampla sa nu iti fie frig,
Minunea mea cu fulgi in par si gestul destramat,
Invata-ma cum este iarna, invata-ma cum sa te strig,
Si spune-i umbrei sa ramana, in ochiul lacrimat.

Rosteste-mi numele-ntr-o noapte, cand totul e un vis,
Si nu lasa urme-n zapada cand vii de prin trecut,
Priveste sufletul ranit, ce portile si le-a deschis,
Sa poti intra cu toata iarna stransa-ntr-un sarut.

Ungureanu - Prin lacrimi inca viscoleste

Aspecte similare

Cu gândul meu
La tine,
Am întâlnit
Aspecte similare.

Părea că eşti
Chiar tu...
Doar sufletul tău
Mai rămânea
Să difere.

Şi astfel,
Din mersul meu,
Psihologii, diverse,
Mă-ndreptau,
În marşul greu
Al străzii.

( George Bacovia - Obsesii )

Miros de pretios...

Flămânde silabe tânjesc să-mi simtă glasul
Aşa le-aş spune toate, aşa le-aş spune toate
Cum suflă vântul coama unui cal
Cum cântă ramura mugurul ce-l naşte
Cum mângâie soarele ideea unui val

Dar toate, toate, doar ţie, ţie le-aş spune astfel
Doar ţie ţi-aş rosti-ntre aşternuturi calde
Bătăi de inimă sculptate, mirosuri de argint în silabe,
Mângâieri necoapte de vinovăţie
Şi senzaţii de haos şi percepţii de infinit

Pe tine te aştept de când există sunetul
Pe tine te cuprind în mine de când sunt

Flămânde silabe tânjesc să-mi simtă glasul
Aşa le-aş spune toate, aşa le-aş spune toate
Cum suflă vântul coama unui cal
Cum cântă ramura mugurul ce-l naşte
Cum mângâie soarele ideea unui val

( Ioana Camelia Sirbu  - Miros de pretios, in silabele mele, pentru tine )

Cu masca si fara masca

Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.

( Ana Blandiana - Fii intelept )

Oh, trupul tau!

Oh, trupul tau il vad printre cerneala,
Cerneala-nnamolindu-ne si-n somn
Ca o sudoare acra, animala.
Vreau sa te-ajung
Si degetele-mi luneca,
Nu te mai vad,
Abia te-aud,
Spune-mi, mai spune-mi
Ca la fel ne-ntuneca
Vartejul in care m-afund.
Te chem,
Dar, violent ca dintr-o rana,
Cerneala izvoraste intre noi.
Ma mai cunosti, ma mai astepti,
Ma mai ingadui inapoi,
Ma mai primesti
Din vanatul noroi?
Mai vii
Peste campii albastre,
Mari pustii,
Inlacrimat si mut
Ca sa iti pot intinde
O gura tremurata spre sarut
Cu buze-nvinetite de cuvinte?

(Ana Blandiana- Oh, trupul tau!)

Mesagerul inimii catre minte

Ma surprindea adesea anotimpul
stand la rascrucea sufletului meu
si urmarind, cu ochii-n patru, timpul
ca pe-un vanat superb. Si-am vrut mereu
sa-mi cada viu in plasa de matase,
sa mi-l domesticesc, sa-l am captiv,
la mine in gradina. Ziduri groase
mi l-ar fi-mprejmuit definitiv.
L-as fi-nvatat sa stea in doua labe,
sa sara cu tertipuri si dracii.
Ceasornicul cu cifrele-i arabe
si calendarele cu file vii
le-as fi avut atunci la indemana
si, ager, degetu-mi aratator
s-ar fi trezit ca minutaru-l mana,
cum vrea, inspre trecut sau viitor.
Dar timpul imi scapa din maini. Se pare
ca nu in mine isi gasea ecou,
nu eu eram printre eroii care
puteau sa-l faca creator si nou -
Eu mai credeam in Feti Frumosi din basme
si mai visam la codrul romanesc.
Dar printre vechi legende si fantasme
eu am vazut cum oamenii scrasnesc.
Eu am vazut istoria cum plange
in cimitirul cu trei pruni batrani,
cum suferinta-n ochi i se frange,
cum flori de purpura ii cad din maini.

( Alexandru Andritoiu - Timpul )

Flamanzi

Parca de veacuri, parca de cinci ani
N'am mai pranzit, n'am mai sezut la cina.
Parca de veacuri, parca de cinci ani,
Am suge fier, am roade bolovani,
Am hapai moloz si rogojina.

In foamea noastra vajaie paduri,
Se casca mari, se surpa munti din coame.
In foamea noastra vajaie paduri,
Si parca din strabuni sau din scripturi,
Dela'nceputul lumii ne e foame.

Ziua pandim cu narile in vant
Naluca unui abur de mancare.
Ziua pandim cu narile in vant,
Poate din cer, din iad, sau din mormant,
Or sa ne-arunce resturi ca la fiare.

In bezna noptii ne visam strigoi,
Ca ne-ospatam din cate-un hoit fierbine.
In beza noptii ne visam strigoi,
Dar numai moartea rupe halci din noi,
Ea singura infuleca morminte.

( Radu Gyr - Foamea )

Renasc

Şi dacă sunt ca grâu-n teasc
când mii de doruri mă frământă,
e poate semnul că renasc -
să fiu o întrupare sfântă.

Şi dacă sunt aproape-un vreasc
uitat de toţi pe-un drum de tină,
e poate semnul că renasc
şi că-mi va creşte rădăcină.

Şi dacă sunt scânteie-n treasc
neînsemnată, mult prea fină,
e poate semnul că renasc -
lumină vie din lumină.

(  Sîngeorzan Dorin - Renasc )

Mai ninge-ma c-o stea!

Sărutul meu colindă pe tâmpla ta străină
şi nu îl pot opri să nu se schimbe-n caier.
Eşti basmul meu netors şi te-am oprit - retină,
să te veghez mereu de zbucium şi de vaier.

Şi ca într-o clepsidră cum curge glasul tău
asemeni cu nisipul ce trece printre clipe.
Sub coama unui văl se-ascunde duhul rău
şi gândurile-şi bat plecatele aripe.

Pe fruntea mea se cerne tăcută înc-o iarnă.
Tu fii zăpada mea ce aş topi-o-n gând
şi lasă-ţi mâna iar pe trupu-mi să îşi cearnă
prea albele-i culori, să afli de mai cânt!

Mai ninge-mă cu gura. Când umărul se pleacă,
găseşte-mă-n seminţe şi fii porunca mea!
Mai lasă înc-o dată ca sufletul să-ţi treacă
iubirii vechi hotarul! Mai ninge-mă c-o stea!

 ( Lelia Mossora - Mai ninge-ma )

La intalnire cu destinul

Mâinile tale sunt albe şi cinstite
şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,
cum şi-i închipuire călugării, albaştri.
Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.

Dacă vrei vom merge lung pe chei
de-a lungul apelor supuse sorţii lor,
vei şti atunci că tu eşti cea chemată
şi ai să-mi fii ca steaua preacurată
când toate rănile mă dor.

( Ion Vinea - Intalnire )

10x T.T.

O-ntelepciune, ai aripi de ceara!

Ce maini subtiri s-apuca de perdele
Si intr-o parte timide le trag!
In umbra dulce, dupa vechi zabrele
Suspina gura-n gura, drag cu drag.
Luceste luna printre mii de stele,
Suspina vantu-n frunzele de fag,
Se clatin codri mangaiati de vant —
Lumini pe ape, neguri pe pamant.
*
O,-ntelepciune, ai aripi de ceara!
Ne-ai luat tot far’ sa ne dai nimic,
Putin te nalti si oarba vii tu iara,
Ce-au zis o vreme, altele deszic,
Ai desfrunzit a visurilor vara
Si totusi eu in ceruri te ridic:
M-ai invatat sa nu ma-nchin la soarte,
Caci orice-ar fi ce ne asteapta — moarte!
Tu ai stins ochiul Greciei antice,
Secat-ai bratul sculptorului grec,
Oricat oceanu-ar vrea sa se ridice
Cu mii talazuri ce-nspumate trec,
Nimic el noua nu ne poate zice.
Genunchiul, gandul eu la el nu-mi plec,
Caci glasul tau urechea noastr-o schimba:
Pierduta-i a naturii sfanta limba.

In viata mea — un rai in asfintire —
Se scuturau flori albe de migdal;
Un vis purtam in fiece gandire,
Cum lacul poarta-o stea pe orice val;
aA zorilor suava inflorire
Se prelungea pana-n amurgul pal,i
In vai de vis, in codri plini de canturi,
Atarnau arfe ingeresti pe vanturi.
Si tot ce codrul a gandit cu jale
In umbra sa patata de lumini,
Ce spun: izvorul lunecand la vale,
Ce spune culmea, lunca de arini,
Ce spune noaptea cerurilor sale,
Ce lunii spun luceferii senini
Se adunau in rasul meu, in plansu-mi,
De ma uitam rapit pe mine insumi.
In van cat intregimea vietii mele
Si armonia dulcii tinereti;
Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele,
O, cer, tu astazi cifre ma inveti;
Putere oarba le-arunca pe ele,
Lipseste viata acestei vieti;
Ce-a fost frumos e azi numai parere —
Cand nu mai crezi, sa canti mai ai putere?
Si daca nu-i nimic decat parere
Tot ce suspina inimii amor,
Istoria cu lungile ei ere
Un vis au fost amar — amagitor;

Tot ce-aspiraram, toat-acea putere
Care-am robit-o falnicului dor
Am cheltuit-o ca niste nebuni
Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni.
Sunt ne’ntelese literele vremii
Oricat ai adanci semnul lor sters?
Suntem plecati sub greul anatemii
De-a nu afla nimic in vecinic mers?
Suntem numai spre-a da viata problemei,
S-o dezlegam nu-i chip in univers?
Si orice loc si orice timp, oriunde,
Aceleasi vecinice-ntrebari ascunde? 

( Mihai Eminescu - O-ntelepciune, ai aripi de ceara! )