Mov

Inima se ridică într-un cot
şi spuse:
azi noapte am visat un vis mov,
un vis colorat
ca atingerea dimineţii de pleoape.

E o dimineaţă dintre acelea
care îţi răspund
- cu limpede zâmbet -
la toate întrebările.


( Calin Samarghitan - Mov )

Hibernam

Traim din amintiri, hibernam în vizuina
Unei frumoase intamplari, care se-ndeparteaza.
Intre vinovatie si - asteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
Asteptam cu mana streasina la inima.
Si ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie să ne pastram calmul.
"Nu se lipeste mancarea de mine" - zici
 Uite-asa nimic n-are gust, când suntem despartiti.

 Sanul tau mă doare.
Cum taie laptele foamea, brusc,
 Asa trezesti in mine speranta.

( Marin Sorescu -Hibernam )

Floarea ploii

Cu floarea ploii intre dinti
Si cu-un cutit de apa-n maini,
Voi spinteca taceri fierbinti
Sub tainicul latrat de caini.

E noaptea fara de hotar
Si ploua fara de cuvant
Si lacrimi vechi in ochi tresar
Si-un foisor in cer s-a rupt.

Las floarea ploii pe-un fagas,
Cutit de apa nu mai am,
In intunericul de pasi
Sar caii speriati in ham.

Sclipesc noroaiele-mprejur
La fulgerul intermitent,
Stau norii ca-ntr-un abajur
Insurubati in continent.

Si-mi creste floarea ploii iar,
Si-mi cade catre dinti pe chip
Cutit de apa jugular
Si mi se face dor sa tip.

Dati ploaia lumii mai incet
Ca sa se poata auzi
Cum inima unui poet
Mai face - n miezul noptii zi.

Cutit de apa-n dreapta mea
Si floarea ploii intre dinti
Ce neguri voi mai spinteca
De dorul zorilor fierbinti?

Si iarasi toate cate-au fost
Devin ce-au fost in mod firesc
Si nu mai are nici un rost
Ca lacrima sa mi-o pazesc.

Si-adorm ca un iesit din minti
La umbra unei negre paini,
Cu floarea ploii intre dinti,
Cu un cutit de apa-n maini.

(Adrian Paunescu - Noaptea dinaintea primaverii )

Povara catorva cuvinte

Aceleaşi drumuri şi aceleaşi ţinte
Aceiaşi porumbei pe-un blid de linte
Naivul răsplătind pe cel ce minte.

Mi-e dor de tihnă şi de lucruri sfinte
De-o lacrimă întreagă şi fierbinte
De umilinţă şi de rugăminte
Către duioase mume-morminte.

Dar duc povara câtorva cuvinte
Mi le atârn de gât cerând în minte
Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.

( Constanta Buzea - Naivul rasplatind pe cel ce minte )

Deasupra focurilor

Sunt ca un abur descântat trecând din vis printre izvoare
o picătură din înalt şi trupul tău din nou mă doare.

Eu sunt doar omul fără azi ce nu aşteaptă să sfârşească
basmul frumos din care cazi, de sus, din lacrima cerească.

Şi-s palmele întinse-n van deasupra focurilor noaptea;
sunt omul clipei cât un an şi cu sărutul cât e moartea.

Mereu am alergat spre-acum şi-nspre-ntunericul de iartă.
Eram în vară-un gest de fum ce începuse-abia să ardă

şi tu erai culoarea mea ce o dorisem neştiută
de ochiul cerului, de stea şi de mireasma-n somn pierdută.

Eu sunt doar omul fără zestre de luna plină şi de cântec,
eu sunt sau nu... dar gându-mi este între tămâie şi... descântec.


( Lelia Mossora - Deasupra focurilor)

Acelasi gand

Fereşte-te să ai dreptate
Când eşti îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva!
Un om îndrăgostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristeţea are dreptate.
Tu, mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine să ai albul zăpezii!


( Nichita Stanescu  - Acelasi gand )

Intersectie dincolo de aparente

pe aleea unde copacii se laudă cu jocul umbrelor
din politeţe ne apropiem doar să descoperim
încă o parte necunoscută
inutilă risipa vorbelor

o nu am fost niciodată aşa departe
cum vezi prin ploaia asta gravă
în care mi-am internat plecările
spre alte necunoscute
însă fă-ţi timp
pune capu’ pe piept
auzi cum se zbate inima
ca o pasăre decapitată
tremurând continuu
scuturându-se în nebunia ei
într-o lepădare de mituri
până spre utopicul apus
norii lasă eşarfe lungi
cât să dea un carnaval
peste iarna de hârtie

( Marius Nitu - Intersectie dincolo de aparente )

Convergente si divergente

Tu mergi lângă întrebările mele,
eu merg lângă liniştea ta.

Tu mergi lângă zorii dragostei mele,
eu merg lângă amurgul părului tău.

( Octavian Paler )

Alint

De când ai început a te alinta cu numele meu,
cuvânt din cuvintele obişnuite cu lumea
în care se născuse relaţia noastră,
de-atunci am învăţat să te numesc eu
şi să te ascund la piept de teamă
ca nu cumva să te vadă şi să mi te răpească.

Îmi mângâiai privirile cu zâmbetul tău
şi râdeai de fiecare dată când mă împiedicam
de dorul de tine, mai mereu neatent.
Mă bucuram doar din când în când şi în grabă,
de frică să nu îmi citească cineva bucuria
şi să vină să se bucure cu mine, de tine.
Mirată, tu îmi mai spuneai o dată cât de mult;
îmbrăţişarea nu ni se va termina niciodată.

Ştiu. Mult de tot; de tu; de eu; noi.


( Daniel Puia- Dumitrecu  - Alint )

Doua trupuri

stau în linia soarelui aş vrea
să îmi crească un trup
în care să nu mai am umbre

aştept să rămân ceea ce sunt
privesc spre mine cu teama
că frigul are mâini fără sfârşit
îmi va cuprinde
toate cercurile deodată
şi nu voi mai respira
decât plecând

înăuntrul acesta este doar o cale
un fel de a fi alunecare spre cer
îmi ridic o primăvară
mă spijin de ea ca de un cedru
mereu înalt
atât cât să văd
toate aducerile-aminte

să nu mă mai mire întâmplarea
de a rămâne în lucruri

(  Ela Victoria Luca-  Sa nu mai am umbre )

De ce dai voie vantului?

De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?
E mângâierea lui, făcute-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?

Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meştere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îţi dau jos buchetul de pe umăr?

De ce laşi vântul ca să-şi pună palma
Oriunde vrea şi,-ncolăcindu-ţi sânul,
Prin fustele subţiri ce zbor de-a valma, 
Să te privească cu-ochi blânzi, bătrânul?

De ce, când te pândeşte-ascuns prin iarbă
Şi vrea să-ţi sărute gura-n voie,
- În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl laşi ... iar mie, nu-mi dai voie ...

( Radu Stanca - De ce dai vantului ? ) 

Scenariu

Am să te reneg, poetic, într-o noapte de legendă,
Mă voi transforma în umbră, spre a te incomoda,
Voi rămâne, ilizibil, pe la tine, prin agendă,
Şi, cu noua mea trăire, nu mă voi acomoda.

Toţi nefericiţii lumii vor trimite anonime,
Ce mai faceţi? Cum mai sunteţi? Încotro v-aţi îndreptat?
Incapabil să scriu versuri, voi trăi prin antonime,
Tu vei stoarce două lacrimi şi mă vei uita, treptat.

Fi-vor ierni şi fi-vor toamne, anotimpuri deprimate,
Cu răceli intempestive, cu reumatism total,
Or să iasă la iveală amănunte oprimate,
Iar peste nevoi multiple va ploua sacerdotal.

Îmi va fi iar dor de tine, ca de-o carte apocrifă,
Te voi răsfoi în gânduri, prăbuşit pe duşumea,
Printre-atâtea mari mistere, vei ajunge hieroglifă
Şi te voi sculpta cu dalta, dureros, în fruntea mea.

Ospătari imperturbabili se vor bate să mă-mbete,
Toate cârciumile lumii îmi vor da abonament,
Prin jelanii presupuse voi fi consolat cu sete
De femei necunoscute, apărute la moment.

Perspective insalubre îmi vor oferi dezastre,
Agonie de iluzii şi statistici în declin,
Din eşecurile mele voi bea dorurile noastre,
Şi-am să te găsesc pe tine în paharul meu cu vin.

Am să te reneg, poetic, pentru a trimite veste
Că-mi eşti parte integrantă, punctul dulce de reper,
Când nu mai credeam în basme, tu mi-ai devenit poveste,
Scrisă pe hârtia albă dintre orizont şi cer.

( Cristian Lisandru - Scenariu )

Aud

Aud cum paseste cineva dupa mine în luna
Si pune seminte de flori în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.

Aud cum paseste cineva dupa mine în soare
Si pune oua de pasari în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - turturele,
Un pas gresit - cîntatoare.

Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.

( Ana Blandiana - Aud )

Descopar..

Descopăr în mine ninsori
Dar şi prăpăstii de lumină
În care cad fără de vină
Şi rătăcesc adeseori

Cobor naiv întru adânc
Strivit de câte-un Penteleu
Pe firul unui gând al meu
Şi urc cu şaua la oblânc

Trecând prin galerii subtile
Îmi simt adesea nefiresc
Ca la comandă cum îmi cresc
aripi. Şi zbor la mii de mile

Apoi mă reîntorc subit
În lumea mea contemporană
Să-mi pună sarea ei pe rană
Cu un sadism deosebit

Zâmbesc apoi cu înţeles
Puţini acei care vor crede
Că orice neuron, un led e
Ce mă fereşte de eres

Descopăr în mine ninsori
Dar şi furtuni de gradul zero
Şi toate astea mie-mi cer o
Nouă scară de valori

( Ion Untaru  - Descopar in mine ninsori )

Povestea ei in buzunare

zilele mele stau agăţate pe o sfoară
ca rufele la uscat
pe unele le-am purtat
cu altele mă voi îmbrăca
până la capătul drumului
le simt pe piele
când sunt limpezi şi călduroase
sau când sunt întunecate şi umede

uneori strălucesc pe trupul meu
cad ca turnate
fiecare îmi vine ca o armură
precum carapacea ţestoasei
pe care citeşti numărul anilor

de aceea viaţa mea seamănă cu o garderobă
pe umeraşe cuminţi stau vârstele mele
fiecare poartă povestea ei în buzunare
vor cotrăbăi cândva cei ce sunt încă în mine
îşi vor descifra rădăcinile
şi vor constata de ce la sfârşit
timpul se face tot mai mic
încât viaţa incape
într-o mănuşă

( Ioan Barb - Semnele de pe carapace )

In soapta

De soapta-ti m-am atins,
de ea,
Ca "vino-ncoa"_
de-o asteptare.
Era zgarcita gura ta,
Insa de-ajuns
sa ma-nfioare.

Cuvinte multe spuse-au fost?
Ori iti fuse-se vorba muta?
Nu slovele acum au rost,
Al meu dor
soapta iti asculta.

( Svetlana Lupu - Soapta )

Petale si stele intr-o ultima intrebare

Tu, care-mi vorbesti doar in surdina,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrita noapte, spune-mi,
n-ai vazut cumva lunecand o stea ?

Ba da, cazu din salba Dianei
o stea ca lacrima de clestar,
dar un om s-a incovoiat si a ridicat-o,
omul tacut, cu ochi lucios, de camatar.

Vai, steaua era o fericire necunoscuta,
promisa de Dumnezeu cuiva ...
Dar, noapte senina, vistiernica a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura ?

( Emil Botta - O ultima intrebare ) 

Abandon

Un farmec trist si nenteles
Puterea mea o leaga, 
Si cu nimic nu m-am ales
Din viata mea intreaga.
E un luceafar rasarit
Din negura uitarii,
Dand orizon nemarginit 
Singuratatii marii.
Ingalbenit ramane-n veci 
Si-i e aproape stinsul, 
Cand ale apei valuri reci
Calatoresc cu dansul.
Cu-atatea tainici rugaminti,
Cu-atatea calde soapte,
Cu-atatea lacrime fierbinti, 
Varsate zi si noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet sa-ti alunge,
Dar el se-nalta tot mai sus
Ca sa nu-l poti ajunge. 
Va ramanea necunoscut 
Si va luci departe 
Caci lumineaza din trecut
Iubirii celei moarte
Si se aprinde pe-orizon 
Pustiu de mari si stepe
Si a lui farmec monoton
M-a-nvins far-a-l pricepe.

( Mihai Eminescu - Un farmec trist si nenteles )

Sufletul meu te naste

Sufletul meu te naste a doua oara,
Ca-ntr-un descantec.

Intai inima, incet -
bulgare de lumina rostogolit prin dor -
Apoi miracolul
gandului,
pasilor,
zambetului,
dezrobite din nostalgia de-a le fi pierdut.

Cu fiece smulgere plang,
de parca Trupul meu ar fi dat viata
dorului meu de tine.

Dar e numai Sufletul
- sarman pacatos -
purificat prin nastere
pentru prima oara.



( Alina S- Sufletul meu te naste )

Vrei tu?

Vrei tu să fii pământul meu
Cu semănături, cu vii, cu heleşteu,
Cu pădure, cu izvoare, cu jivini?

Vacile ne vor aduce ugerii plini
Şi vor mugii la poarta noastră
De salcâmi cu floare albastră.

Nevăstuicile se vor juca în ogradă
Cu purceii şi raţele, grămadă.

Puii de borangic
Vor număra meiul cu bobul mic
Şi vor fugării ţânţarii.

În faţa prispei vor tremura arţarii
Pestriţi şi va cânta cocoşul.

Vom aduce florile cu coşul.
Din nuiele de răchită
Vom face împreună zestre împletită.

Şi din lâna oilor,
Culcuşul pisoilor.

Vrei tu să fii grădina mea,
De iarbă-mare şi de catifea?

( Tudor Arghezi  - Poem )