Umbre cum curg
pe stele culcate
tresărind în amurg
tăceri însetate.
Spre tine mă duc
să-ţi vindec abisul
pe frunze de nuc
scrijelind paradisul.
Mă stinge mirarea
şi focul mă iartă
că nu sunt chemarea
ce-ţi bate în poartă.
Octombrie plânge
prea galben pe-alei;
culoarea se frânge
durând ochii mei.
Un scâncet de-o vară
în suflet îmi cântă
cu lacrimi de ceară
tăcând îţi descântă.
( Lelia Mossora - Scancet )
