Într-o zi voi uita de noi şi de atâta tu din mine. Voi uita primăvara din chipul tău şi toamna din tine; voi învăţa să respir fără să-ţi simt suflul. Într-o zi, tot albastrul cerurilor va fi doar al aripilor mele, iar liniştea nopţilor căprui nu se va mai naşte din ochii tăi. Stelele vor urca la loc pe boltă iar universul, ce l-am închis în fiinţa ta, va fi doar spaţiu, aer şi libertate. Într-o zi vei fi un om ca oricare altul, iar eu nu voi fi decât o străină zâmbind prin mulţime.