Micul Winnetou

10x to M.G.

De la Dunăre şi Mare,
Din Măcin la Babadag,
Trece ca o arătare,
Sânge-n flăcări, duh pribeag.

Ochii negri sub sprâncene,
De năpraznic armatol*,
Zării coapte dobrogene,
Ca doi şoimi îi dau ocol.

Vremea crâncenă şi surdă
I-a sădit în piept imbold
Să-şi ia-n braţu-i drept o durdă
Şi grenade reci la şold.

A pornit să-şi verse-n şanţuri
Caldul sânge răzvrătit,
Pentru bietu-i neam în lanţuri,
Pentru neamul său robit.

Vântul îi sărută fruntea
Aprigă de făclier;
Parcă trece greu pe puntea
Unui nou destin de fier.

Calcă-nfiorând văzduhul,
Volbură de verde cânt,
Şi-şi împărtăşeşte duhul
Treaz cu tot trecutul sfânt.

Creşte zdravăn cât un munte
Din adâncuri strămoşeşti
Şi îi scapără sub frunte
Ochii ageri, vultureşti.

Cremene din Pindul teafăr,
Aşchie de fârşirot,
Arde-n zări ca un luceafăr
Şi-n oţel turnat, e tot.

(Ionel Zeana - Balada haiducului din codrii Babadagului )

Lasa-ti lumea..

Lasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată,
Nime-n lume nu ne ştie.

Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.

Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.

Părul tău ţi se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde, -
Nime-n lume nu ne vede.

Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rarişte de fag.

Îi răspunde codrul verde
Fărmecat şi dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.

Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ohii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaş.

Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.

Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Şi visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.

De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege -
Ce priveşti zâmbind în unde?
Eşti frumoasă, se-nţelege.

Înălţimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând pivirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiţi
Şi suntem atât de singuri
Şi atât de fericiţi!

Numai luna prin ceaţă
Varsă apelor văpaie,
Şi te află strânsă-n braţe,
Dulce dragoste bălaie.

( M.Eminescu - Lasa-ti lumea ta uitata )

Intregire

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

(I.Minulescu - In loc de prefata )

Insula

Nu am ştiut
Că eternitatea se poate rupe
Precum o pâine întreagă
Şi împărţită
Fiecărui suflet curat

aşteptarea ta -
un infinit ca o ecuaţie
căreia de curând
i-am aflat necunoscutele...

naufragiat
pe insula dintre cuvinte
am aşteptat
într-o cumplită ploaie de „mâine ne vedem !”
ud leoarcă
nici lacrima nu se mai recunoaşte
pe chipul căruia i-ai smuls cu dinţii
zâmbetul

mi-l poţi înapoia, aşa, sfâşiat
dacă între timp NU TE-AI HRĂNIT CU EL...

( Ion Mihaila - Naufragiat pe insula de cuvinte )

Trei

Chiar si iubirea poate sa ucida,
Cand se supune pretului de cost
Si dovedeste astfel sa fi fost
Prea dreapta, prea egala, prea lucida.

Mai norocos ramane drumul prost
Decat o cale dreapta si rigida,
Cand e constransa viata sa decida
Intre minuni si pamantescul rost.

Sa tremuri fara somn si-n asteptare,
Cand peste vis perdelele se trag
Si disperarea bantuie mai tare,

Fara sa stii nimic despre cel drag,
Dar sa cunosti cereasca desfatare,
Cand umbra sa da buzna peste prag.

( George Tarnea - Chiar si iubirea poate sa ucida )

Dor fugar

Mi-e dor de tine
Şi nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.

Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ştiu cum,
Mi-e nu ştiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.

Îmi pasă!

(A.Paunescu - Imi pasa )

Cand vii..

Qu’ai-je vu

quand j’ai ouvert les yeux ?

Dis

Ô mémoire

dis ce que j’ai vu

dis-le moi encore !



« Tu as vu le sud

et allongée sur lui

la montagne

comme une poignée de mains

qui scelle deux terres



Un pont de roches bleues

jeté

entre deux mers



Au-dessus

le ciel azur d’Espagne

et au-devant

les collines viridantes de France »



Qu’ai-je entendu

alors ?

Dis-moi

Ô mémoire

dis-moi ce que j’ai entendu



« Tu as entendu le vent

qui connaît

dans toutes les langues

les histoires

des guerres, des famines

des exils

des déchirures, des amours

et des noces



Le vent

qui porte aussi

la voix des bergers

le chant des montagnards

des moineaux et des cochevis



Le vent

qui joue

de la guitare dans les averses

chargées parfois

du sable d’une arène

où galopent des toros célestes

aux cornes chargées

de terreur et de gloire »



Alors

Ô mémoire

qu’ai-je respiré

qu’ai-je senti ?

Dis

dis-le moi encore !



« Tu as respiré

les parfums de la distance

charriés par ce vent tiède

comme le ventre d’une amante



Tu l’as senti effleurer ta peau

caresse, mains invisibles

d’un amour en promesses »





Ainsi je vais au sud

J’épouse la distance

Pour trouver cet amour en promesses



Errance éternelle errance

ne connaît ni maison

ni repos

hors du poème



J’embrasse

les chemins du chant

qui délie

l’entrave des frontières



Et

dans mon chant

brille

une poignée de mains

entre une terre et l’autre

un pont

entre une mer et l’autre.


( Olivier Deck - Le chant des deux terres et des deux mers )

De mana..

Multumeste-te sa-mi scrii
Cateva cuvinte calde,
Cand va fi sa mi se scalde
Umbra vietii-n aporii.

Eu voi sta,oricum,atent,
Sprijinindu-ma de-o raza,
La-ntelesul viu de fraza
Si la frigul tau latent.

Daca tot mi-e dat sa mor
Inainte-ti cu o vreme,
Voi ajunge,nu te teme,
Sa-mi transform plecarea-n nor.

Si-or sa cada mai apoi,
Dinspre mine catre tine,
Vesti de dragoste,stii bine,
Risipite-n niste ploi.

( G.Tarnea- Balada vestilor de ploi )

Resemnare

Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;
Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poţi;
Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi
Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată.

Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,
Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;
Iar dacă graţia, virtutea au să trezească-n el simţiri,
Cu veşted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă.

Când semenii dispreţuindu-şi, când acuzându-se pe sine,
De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne.
Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează.

Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,
Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,
În care nu vrea să stea zeul, şi-n care omul nu cutează.

( A. Mickiewicz - Resemnare )

Punctul comun

Trec separat prin noi aceleasi zile
Trec separat prin noi aceleasi stari,
Tacerea ta imi staruie-n pupile
Plecarea mea iti plange-n asteptari.

Nici unul nici altul nu se-ndura
Sa puna capat chinului din el
Desi sarutul ne-a-nghetat pe gura
si frica de-mpacare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleasi clipe
Trec separat prin noi aceleasi legi
Iubirea noastra-i plina de risipe-
Ramane sa-nteleg si sa-ntelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o data
Si iata-ne constransi la convorbiri
Purtate intr-o ura mai ciudata
Pe seama separatelor iubiri.

( G.Tarnea - Punctul comun )