marți, 2 iunie 2009

Candels for a violet romance



Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

( N.Stanescu - Varsta de aur a dragostei )

He loves me, he loves me not..he loves me



Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspusuri,
Abia am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi sorbi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

( Marin Sorescu - Am zarit lumina pe pamant )

Masochism



Sunt flori care-şi înclină boiul şi mor topite de visare,
Mai sunt şi ochi ce plâng în noapte şi-adorm când soarele răsare,
Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai ştie?
Cine-a-nţeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?

Cît praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor de vară,
Şi totuşi veselă-i grădina. Pe-un ram, sfioşi, visau asară
Doi trandafiri ca doi prieteni, şi azi vîrtejul de petale
Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale…

Ca ei, ţii minte, stam alături…Dar tu nu poţi să mai ţii minte:
Ochii închişi nu mai visează şi foile ce mai-nainte
Erau o floare roşie-acuma-s doar un prilej de amintiri,
Iar viaţa re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri.

Aşa mor florile-n neştire, aşa-şi sting ochii buni lumina
Şi-n preajma vieţii care râde, cine-ar gândi, privind grădina,
Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie!
Cine-a-nţeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?…

( D.Anghel - Dureri ascunse )

Fructul oprit



De ce m-ai lăsat sã pãtrund în livadã
(O, raiul acesta demult l-am râvnit)
Şi nu mã laşi sã muşc din fructul oprit,
Care s-a copt şi curând va sã cadã?

Mã duci în ispitã cu biblica poamã
(Ispita aceasta demult o râvnesc),
Şi-n raiul acesta ce mere mai cresc
Şi-s rumene toate şi tainic mã cheamã.

Tu crezi cã sunt lacom şi fãrã mãsurã
(O, patima asta mã arde mereu),
Dar n-ai pãtruns încã în sufletul meu
Sã vezi ce vâltoare de flãcãri îndurã.

De vrei sã mã pui la o grea încercare
(Demult o aştept şi ce mult am dorit)
Şi nu mã laşi sã muşc din fructul oprit,
De ce m-ai lãsat în livada ta oare?

(Vasile Filip - Fructul oprit )

Ocroteste-ma



Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimănui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe “ieri”.

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.

( George Tarnea - Orice copil )

luni, 1 iunie 2009

Spune ,inimioara, spune




Spune, inimioara, spune
Ce durere te rapune?
Arata ce te munceste,
Ce boala te chinueste?

Fa-o cunoscuta mie
Ca sa-ti caut doctorie;
Te rog fa-ma a pricepe
Boala din ce ti se-ncepe.

Arata, spune, n-ascunde;
Da-mi un cuvant si-mi raspunde;
Spune, inimioara, spune
Ce durere te rapune?

(Ienachita Vacarescu - Spune, inimioara,spune )

Ocolisuri



Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm!
Viu dintr-o ţară depărtată,
Pe care harta n-o arată...
Sunt obosit, aş vrea să dorm.

Sunt ani, sunt ani de când alerg
Tot înainte, înainte,
Cu-aceeaşi întrebare-n minte:
De unde viu şi unde merg?

Şi barca-mi nu mai e la fel,
Iar pânzele-i imaculate
De la plecare, sunt pătate,
Ca şi o masă de hotel.

O mânam eu, sau mă ducea
În voia vântului, tot anul?
Eram sau nu, eu, căpitanul?
Sărmanei bărci ce rătăcea?

O amintire mi-a rămas...
Ţara nădejdii,-n depărtare,
Mi se părea atât de mare –
Şi-am ocolit-o într-un ceas!

Un gând mă tulbură, mâhnit,
Ca un ecou de harfă spartă:
E visul meu neîmplinit,
E idealul meu în artă!

În goana lui, izbit de stânci,
Mă-ntorc la mal, mânat de soartă,
Pe inimă c-o floare moartă,
S-ascunză ranele-i adânci.

Şi-acum, în drumul spre mormânt
Privind amurgul arămiu,
Când simt ce-aş fi putut să fiu,
Mă-nduioşez văzând ce sunt...

( Cincinat Paavelescu - Cantecul omului )

Ani si varste



Cineva din mine, căruia nu i-a rămas străină nici o suferinţă
Are, de când mă ştiu, şapte mii de ani.

Cineva din mine, care nu se lasă corupt de glorii deşarte
Are, cu tot mai multă îndărătnicie, şaptesprezece ani.

Iar vârstele obişnuite ale vieţii omeneşti
Nu îmi ating în nici un fel esenţa.

Am avut toată viaţa şapte mii de ani,
Dar trecând prin ispitele şi ticăloşia lumii,

Iconoclast şi tot mai plin de revoltă,
Am să mor de şaptesprezece ani.

(Geo Bogza - Ani si varste )

duminică, 31 mai 2009

Ganduri..




Pe-al meu gand sa fiu in stare
Eu cu lanturi l-as lega,
Si de voie, de nevoie,
Poate s-ar astampara.

Caci el fara de-a mea stire
Pururea este pribeag,
Iar de-l cat vad ca la tine
A zburat iara cu drag.

Si ce simt atuncia nu stiu,
Insa eu gandului meu
De-as putea aripi i-as pune
Sa-l ajut in zborul sau.


( Veronica Micle - Pe-al meu gand..)

Amanta



Păcătuit-a omul în vremuri fericite,
Când nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă,
Când n-avea a se teme de zile amărâte,
Când roabă-i era lumea – şi el domnea în tihnă.

Pământul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sânge
Când lumea era largă şi oamenii puţini,
Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge,
Când cerul n-avea trăsnet – şi nici pământul spini.

Şi vreţi ca astăzi omul să nu păcătuiască?
Când grijile-l apasă, nevoile-l muncesc,
Când el se vede-n lume menit să pătimească,
Când relele-l frământă, şi poftele-l robesc!

Şi vreţi să n-avem Caini, când e nepotrivire,
Şi ură şi cruzime în neamul omenesc,
Când neagra duşmănie şi lacoma râvnire
De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc!

Nu, nu; din nopţi pierdute în vremuri depărtate
Blăstemul stă pe oameni, în veci vor suferi.
Şi râvna, şi ispita, şi negrele păcate
Născutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri!

(Alexandru Vlahuta - Pacatul )