Monolog versus dialog

şi mai vorbeşte-mi despre tine!

de dorul tău buimac,nestins...

ca plavia pe râuri line
gonind spre mări de neatins

şi mai vorbeşte-mi despre tine
sa te-nţeleg măcar un veac!

ca noru-n zilele senine
târându-şi umbra de sărac...

şi mai vorbeşte-mi despre tine,
de sufletul pierdut prin ieri...

ca frunza-n vântul rău ce-o ţine
cu amăgiri spre nicăieri

şi mai vorbeşte-mi despre tine

de răsuflarea ta căutând
pe câmpuri nu-se-ştie-cine
prin păr să te adie blând...

da...mai vorbeşte-mi despre tine!

sa-ţi pui şi masca ta de jad...

amestecând cuvinte bine
cum florile în vânturi cad

( Kozmo - Si mai vorbeste-mi despre tine )

Orbire

In ochii tai ma vindec
si ma scald,
Ne tinem,unul altuia,
de cald
Sau noaptea,poate,
numai de urat…
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec…
Si,uite-asa,trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa,vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand,visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn,cu ochii celuilalt.

( George Tarnea - Reflex 13 )

Femeia umbra

Femeia fără umbră
îmi dă întîlnire ziua
să văd soarele urcîndu-i-se pe trup
zenit e creştetul ei
se dezbracă de piele cu tot cu raze
şi o aşează pe spatele meu
trecătorii se uită
ca într-o oglindă
se bucură de chipul ce nu l-au mai văzut
faţa le străluceşte
iar ei se fac mici şi culeg flori.


cînd îmi scutur spatele
cad de pe el amintiri şi poveşti
fac loc altora
pînă seara, în beznă.

femeia îşi ia pielea, se îmbracă încet
îi apar pe rînd picioarele, trupul, zîmbetul,
mă privesc în ea şi-mi văd umbra
nadir sînt tălpile mele .

( Liviu Ioan Muresan - Femeia umbra )

Incercari

Să mă aştepţi cum ţărmul val aşteaptă,
Să-l mângâie încet ca un alint,
Ca semn că dorul înspre el îndreaptă
Şi-l dăruie cu fire de argint.

Să mă aştepţi cum ziua-şi soarbe zorii,
Din nopţile târzii de ei răpuse,
Căci voi veni, adăugând comorii,
Luciri din întunericuri apuse.

Să mă aştepţi cum buzele uscate,
Aşteaptă salvator o picătură,
Din apa sfântă, să le fie date,
Când supte-s de a soarelui arsură.

Să mă aştepţi căci voi veni la tine,
Să te trezesc din somn şi să alung,
Coşmarul despărţirilor de mine,
Iar tu să mă dezveţi de drumul lung.

( Ovidiu Oana - Sa ma astepti )

O altfel de viata

Inima mea e o bucată de cretă albă tocită
De prea multe ori am scris ”te iubesc” deasupra dimineţilor dintre noi
Uneori reciţi poeme triste
Atunci glasul tău se transformă în dangătul clopotului din noaptea de înviere
Braţele mele dezertează, devin 2 soldaţi care preferă
Să îşi abandoneze cazemata pentru a te ţine strâns la piept
Ca pe o ploscă cu apă în plin deşert


Devin confuz, îmi chem la o întrunire secretă
Toate celulele
Deschidem hărţi, haşurăm sentimente
De fiecare dată obiectivul principal surpă intangibilul
O mână de celule din ventriculul drept se oferă voluntare
Pentru cea mai extraordinară misiune din viaţa mea
Vor pleca singure spre tine
Nu există cale de întoarcere
Aşa că pregăteşte-te să fii iubită!

( Alberto M. Popescu - De-aici nu exista scapare )

Evolutie

de ce iubire mă pedepseşti
împărţindu-mi fiecare clipă în două?
cât zbucim mai vrei să trăieşti
pentru a redeveni picătura de rouă!

dacă uneori străluceşti
de ce alteori îţi pierzi puritatea?
timpul mereu mi-l ciunteşti
confundând orgoliul cu demnitatea;

eşti adânc aşezată în mine
te port cu speranţa împărtăşirii
timpul meu este la tine
uneşte-i doar rotunjirea desăvârşirii;

( Ninel Vranceanu - Speranta implinirii )

Discutii

Mai deunazi,avui o taina
cu un amic, pe banca-n parc,
cum, daca soarta sau destinul
e,vorba aceea, tot un drac.

Am zis ca nu, el s-a opus,
zambind misterios in barba,
atribuind la cel de sus
a dezlega aceasta treaba.

Zicea ca el, numind un fapt
cu doua nume separate
nu s-a gandit si nici n-a stat
la fiece sa faca parte.

Asa ca Nae, amicul meu,
considera faptul comun,
dar nu gandea ca dumnezeu
facu in fond un lucru bun.

M-am fandosit in fata lui
umil, c-o mica reverenta,
mimand ca toata asta treaba,
percepe-o mare diferenta.

Si-am zis: destinu-i poruncit,
vezi tu?, de pronia cereasca,
ne-avand nimic de impartit
cu soarta cea lumeasca.

De soarta, daca nu te ingrijesti,
s-o duci cu bine pe pamant,
sa nu mai ceri fortei ceresti
te scape si de legamant.

Ce legamant? m-a intrebat
privind surprins la mine.
Ca soarta trebuie facuta
mereu, numai de tine.

Destinu-i sacru, definit
prin doua puncte limitate,
iar soarta-i care umple golul
din nastere si pan-la moarte.

( Enache Ion - Discutii intre amici )

Nu !

Nu,
nu vrei s-auzi cand arborii
te striga cu frunzele lor,
cu paradoxurile lor,
sarutandu-ti talpa
nepasatoare si rece.

Nu,
n-ai crezut
ca ploaia cerseste
fruntile omenilor.

Si, chiar daca
cu fulgii lor negri
corbii ti-au adus
Desertaciunile
in opustiu;
si chiar de-ai simti
ca serafimii
iti poarta cuvintele,
iti trimit idealurile
dincolo de cer
TU NU VREI SA CREZI.

..........................
Ai topit toata smoala
cuvantului "nu"
si ti-ai uns buzele cu ea
de frica acelei cunoasteri,
de arsura acelei sclipiri.

( Burghelea Felix - Nu vrei sa crezi )

Tu

Ce să-mi fii tu ? O pajişte.
Să mă desmierde cu atingeri
De ierburi, când în linişte,
Adun din tine flori de sîngeri.

Ce să-mi fii tu ? Poate o mură.
Să te culeg bob după bob,
Apoi să te sărut pe gură
Şi după asta să-ţi fiu rob.

Ce să-mi fii tu ? Un umăr moale.
Să mă aşez pe el în noapte,
Şi printre mângâieri, agale,
Să-ţi spun că te iubesc în soapte.

Ce să-mi fii tu ? O mână fină.
Ce fruntea caldă-i răcoreşte,
Gonind din griji şi dând lumină,
Acelui care te iubeşte.

Ce să-mi fii tu ? O stea din ceruri.
Să te privesc când sunt departe,
În ochii, calde giuvaeruri,
Ce-i duc cu mine până-n moarte.

Ce să-mi fii tu ? Mamă la prunci.
Să-i zămislim din doruri line,
Ce le-om rememora de-atunci
Când pajişte mi-erai şi bine !

( Ovidiu Oana - Ce sa-mi fii tu? )

In zori

suntem două fiinţe
cu pielea ciufulită
înţepătoare
şi pe dinăuntru
şi pe dinafară

în orice iarnă din lume ne poţi arunca
devenim doi oameni de zăpadă
cu mîinile bulgăr

dacă ne întrebi
oamenii de zăpadă rămîn aşa oamenii de zăpadă au inimi de gheaţă
amîndoi vom răspunde
oamenii de orice fel
se strică repede
cu soare cu tot

ştim toate astea
suntem două fiinţe
cu pielea ciufulită
înţepătoare
şi pe dinăuntru
şi pe dinafară

inima ne intră pe o ureche şi ne iese în alta
ne putem
privi
creierul
în timp ce
înfloreşte

un ghiocel
o floare netedă într-un arici

( Adriana Giurca - Pentru privelistea asta )