joi, 25 iunie 2009

Aparente







Se-arata-n viata aparente,
Tristetile de ochi s-ascunda,
Cand ne-nsotesc reminiscente
Ce vor din urma sa patrunda.

Se scurg din calendare ceasuri
Si frunze iar se ofilesc,
Parc-au tacut mai multe glasuri,
Dar unii inca tot vorbesc.

Se irosesc lumini in noapte,
Caci ne-am lasat in ignoranta,
Azi spiritul se scrie-n fapte
Care nu au nici o substanta.

Se-arata-n viata aparente,
Disimuland simtiri reale,
Ce se exprima in absente
Si in cuvinte ideale.

( Popa Cristina - Aparenta )

miercuri, 24 iunie 2009

Trecatorul


Privesc
din interiorul zidului meu
lumea asta flamândă
care muşcă
atât de repede din viaţă
de parcă n-ar mai fi exista alta
ca şi cum
totul s-ar termina
într-o singură rotaţie pe orbită a pământului
inconştienţi de sentimente
fugim unul de altul
iubim
la comandă
sfâşiem visuri
ca pe o peliculă de celuloid
derulată cu încetinitorul
destrămând drumuri şi cuvinte
în gânduri puţine
ne înghesuim în Mall-uri
facem plinul
căutând promoţii bizare
uităm să respirăm
devenim din ce în ce mai mecanici
programaţi după un software crăcuit
încercăm să alergăm după fluturi
împiedicându-ne de propria umbră
râdem fals
de noi înşine
cumpărăm suflete pentru păcate trupeşti
cu zornăituri de arginţi
credincioşi doar de faţadă
Dumnezeu
e un trecator pe strada noastră
iar noi ne facem că nu-l cunoaştem
sau îl salutăm
pur şi simplu doar aşa din obligaţie.

( Radun Gabor - Dumnezeu e un trecator )

marți, 23 iunie 2009

Reper




Să nu te miri când gându-mi trimit să te atingă
Când mă-ngenuche umbra-ţi, spre mine-alunecând;
Să nu te miri când doru-mi te-ntâmpină şi când
Iubirea-ntinde aripi durerea mea s-o stingă.

Să nu te miri, că-n noapte, te strig spre lună-n gând,
Când visul meu te cheamă cu drag să te încingă,
Când scânteieri din mine vor gerul să-ţi învingă
Cu foc, cu jar, cu jertfă - să-l spulbere curând...

Să nu te miri când vara sălbatece furtuni
Mă saltă-n tromba lor când merg spre tine-n drum,
Când glasul meu se stinge, când tu mă descununi

De fata cea frumoasă cu inima de scrum,
Care m-alungă-n lume pe drumuri de tăciuni...
De-aceea plec. Şi astăzi îmi ard acest album.

( Cristian Petru Balan - Sa nu te miri )

Dar





În darul tău nu cred,o,tînăr visător,
Să fugi de inspiraţii ca de-o plagă:
Sunt rătăciri bolnave, un vis apăsător
Al minţii tale cu prisos de vlagă.
Tu n-asculţi vocea gravă a unui sol divin,
Ci-i sîngele ce strigă şi palpită...
Sleieşte-ţi dar în trudă izvorul de venin
Şi nu gusta din unda-i otrăvită!


Iar dacă-n ceasul sacru, cînd se aude iar
În suflet gusla ce demult tăcuse,
Vei desluşi un cîntec necunoscut şi clar,
Un nou torent de armonii nespuse -
Tu smulge-te din mreaja vrăjitei năluciri
Şi te-nfăşoară grabnic în uitare:
Nu stihul- slovă rece - va prinde străluciri
De gînd şi-al inimii parfum de floare!


Sau cînd îţi sunt stăpîne, ca în atîtea dăţi,
Durerea, pasiunea- triste feţe,
Cu despletita muză jelind să nu te-arăţi
În larmă de răspantii şi ospeţe!
Nu te-njosi! Ruşinea să-ţi ardă în obraz!
Nu-i de vînzare patima umană!
Nu scoate-n văzul lumii, cu ochii în extaz,
Un suflet dezgolit pînă la rană!


Căci nouă ce ne pasă de-ai suferit şi cum?
La ce să-ţi ştim durerile secrete,
Speranţele pierdute pe-al tinereţii drum,
Convoiu-ndoliatelor regrete?
Priveşte cum pe calea cea largă trec mereu
Aceiaşi oameni - prea cumintea gloată:
Pe chip - abia un cearcăn săpat de traiul greu,
Şi nevăzută-a lacrimilor pată.


Şi totuşi rar e omul ce nu a fost lovit
De biciul vieţii, ce n-a dus samarul
De griji - în floarea varstei bătrîn şi istovit,
Dar toţi zîmbesc, nu-şi tanguie amarul.
Ridicul eşti, mă crede cu plansu-ţi monoton,
Cu melopeea ta pe rime pusă,
Ca-n scenă măscăriciul cu spadă de carton,
Într-o tiradă spusă şi răspusă!

( Mihail Lermontov - In darul tau nu crede )

luni, 22 iunie 2009

Etape


Umblu cu tine de mana prin singuratatea mea
Drumuri albe pietruite se strivesc sub talpile noastre
Vantul sufla natura de cenusa si o imprastie in jurul nostru
Te strang puternic de mana, ma tem
Ma acoperi

Sunt in siguranta la pieptul tau
Aud vuietul puternic al vantului dar aici simt ca nimic nu m-ar putea atinge
Cenusa ne sufoca, vantul iute ne taie fata
Suntem imbratisati, nimic nu ne ar putea dobori
Se opreste vantul.

Nori negrii se apropie, de furtuna
Aerul s-a umezit iar inaintea noastra s-a format un nor de fum
Inaintam spre el, te strang de mana, ma tem...
Aproape am ajuns
Ma tii de mana, intram in el

Drumuri gri pavate se strivesc sub talpile noastre acum
Ploaia uda vesmintele noastre albe,
Fulgerele ne aprind chipurile,
Ma tii de mana, te temi
Tresari la fiecare fulger, iti simt vibratiile fricii

Inaintam prin ploaie, se vede o iesire albastra
Mergem cu pasi repezi, ne tinem de mana,
Ne privim in ochi, speram la evadare
Aproape am ajuns
Ne strangem a speranta de mana, iesim

Un vant rece, aspru ne taie respiratia
Vesmintele ude ni se ingheata instantaneu
Buzele ni se invinetesc, trupurile ne ingheata
Ne tinem de mana
Privim inainte o pajiste verde.

( Sandu Florin - Etape )

Fericirea floraresei





Sunt clipe când toate le am…
Tacute, duioase psihoze
Frumoase povesti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.

Iata, sunt clipe când toate le am…
Viata se duce-n sir de cuvinte
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

( G.Bacovia - In fericire)

Just like me



Sunt asemeni norului
Sarutand umbra,
Asemeni lunii
Furand lumina
Din soare.
Sunt asemeni tacerii
Gustand linistea.
Sunt adulmecarea ta
Peste tarmul infinit
Al sentimentelor.
Sunt trecerea
Timpului neinchipuit…
Sunt gheara ascunsa
In necercetata lume…
Sunt cat timp esti.


( Gabriela Cernat - Asemeni )

Destin


Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meşteri,
Prin adâncimi de codri şi prin spărturi de peşteri,
De mi-am purtat făptura şi anii mei nomazi
Din văgăuna vremii, răzbindu-i până azi.

În sufletul meu crâncen port secolii grămadă,
Şi cerul sterp, şi lutul fecund într-o plămadă,
Furtuni din munţii negri, cu brazi voinici pe stânci,
Şi fluierat de mierle, şi clopote de sară,
Şi mers de vite pe hudiţi vechi de ţară,
Şi doruri îngropate în cântece adânci.

Port doine şi litanii, ucisele iubiri
În chilioare scunde şi-n file de psaltiri,
Cu tinereţi pierdute subt camilăfci şi rase
Şi-n rugăciuni smerite pe la iconostase.

Port apa morţii, care spre zbaterea-i ne cheamă
Şi paşii spre lumină în beznă ni-i distramă,
Când ziua clipoceşte prin bălţile cu stuh
Şi pumn de vrăbii zvârle tăcerea prin văzduh,
Când drumurile-aleargă spre tupilişul zării,
Prin pulbere târâte de şerpii depărtării.
Mă port pe mine însumi şi clipa mea o schimb
Când pe cununi spinoase şi când pe câte-un nimb.
Mi-i dragă năzuinţa ce-o răşluim din noi,
S-o caut printre stele, s-o aflu prin noroi.
Nădejdile-mpletite pe ţărmuri viitoare
Ca şerpii vrăjiţi de cântec îmi joacă la picioare.

Şi zborul, şi târâtul deopotrivă-mi plac.
Gust carnea răscolită de înger şi de drac.
De propriile-mi patimi robit sunt şi cuprins,
Aşa ca un păianjen ce-n plasa-i s-ar fi prins.

Nesocotind nisipul ce lunecă-n clepsidră,
În soarta mea de vrajbă mă dibui şi mă simt,
Ca-n lumea ei de apă şi cer imens o vidră.
Iar visul meu nu poate fi niciodată strâmt.
Din grunzurii tăcerii şi bulgări de-ntuneric
Mi-am făurit avântul puternic şi senin.
De lespezile vremii cu zbucium greu mi-l feric
Şi-n mâni, ca o făclie, cerc sufletul să-mi ţin.
Sunt imn de zămislire şi bocet de-ngropare.
Sunt seva veşniciei, urcându-se prin pom,
Spre frunzele-n deşartă şi dulce frământare,
Şi vreau prin suferinţă să mă vădesc că-s om.

( George Lesnea - Destin )

duminică, 21 iunie 2009

Printesa



Candva...
Candva demult
In suflet imi doream sa fie oameni
Sa fie-acolo,sa fie-acolo si sa stea
Si nu erau ca nu voiau sa vie
Si trist, si trist era tot sufletul din mine
Atunci chemat-am animale
Si cai veneau si tot veneau
Si-n marea mea nedumerire-ntelegeau
Si ii iubeam
Cand printre toti vazut-am o printesa
Am intrebat: tu cine esti, de unde vii ?
Ea nu stia, si nici eu nu voi stii vreodata
Atat voiam: sa-mi fie cea mai dulce fiinta
Credeam atunci in vesnicie
Credeam ca va trai mereu
Voiam sa fie-a mea
Voiam sa fiu al ei

Dar sange, sangele ce-a curs in ziua-ceia
Era al meu, era al meu
Si nimeni n-a-nteles
Nimeni...

Si caii, caii aceia ce plecau
Plangand ei imi ziceau la revedere
Ii alungam si eu stiam
Ca pentru mine nu exista inviere

Sunt 18 ani de-atunci
Si-s ultimele picaturi de sange
Sunt ultimele clipe ce-au ramas
E ultima zvacnire care plange

Acum cu sufletul pustiu
Cand nu mai am pe nimeni
Pot linistit s-adorm
Acolo unde ma voi regasi pe mine

( Nichita Stanescu - Printesa mea )

Suflet



atât am scris în viaţă: o carte
de iubire
nu are vreo prefaţă şi e aşa
subţire,
încât nu ai, anume, ce să citeşti întâi,
nici ce să laşi în urmă,
pe gânduri
când rămâi


am scris-o pentru tine,
ştiind c-ai s-o închizi,
cu ochii deodată, precum acei timizi
iubiţi ce nu-şi pot spune
naivul lor secret...


am scris-o pentru tine,
la două mâini, încet,
cât să mai simţi o vreme,
o vreme-ndelungată,
crezând că s-a sfârşit,

c-ai scrie-o

înc-o dată

( Elia David - Carte de iubire )