Hai !

Hai să mai greşim un pic
că mă doare imprudenţa,
să mai scrim o partitura
cu diezi si soli majori;
tu ascunde-te-ntr-o notă
eu să te găsesc cântând,
să furăm cheia plăcerii
pentru care ne-om plăti,
ispăşind pedeapsa vieţii
cu a fi sau nu a fi.
Vom juca şi baba oarba
să-mi descoperi gând ascuns,
alergându-mă prin ceruri
inocente din poveşti,
rătăciţi în nori de vise
sau prin jungle cu poeţi.
Obsosiţi de insomnie
să-mpuşcam stelele toate
şi să le mâncăm de ciudă
c-au ştiut ce-ţi fac în noapte.
Dimineaţa,cu făraşul
s-adunăm resturi de vise
şi-n cafea să-ţi ghicesc rostul
zâmbetului anonim.

( Corneliu Enea - Hai sa mai gresim o data )

Visuri

Mi-e dor de-un vis aşa curat
Şi alb ca albul de hermină,
Să râd ca florile-n lumină,
Să uit că ros e de vermină
Copacul vieţii scuturat...
Mi-e dor de tine, cea de ieri,

Şi iar visez că sunt cu tine...
Şi-atât de bine şi senin e
Când visul vine să m-aline
Cu dulci şi line mângâieri!...
Visez că zâmbetu-ţi divin

În cale iarăşi luminează-mi,
Că iar la pieptu-mi vii să-ţi razămi
Căpşorul scump, şi-adormi în pază-mi
Ca-n vremile ce nu mai vin...
Visez... dar visurile pier

Curând, ca flori de brumă-atinse,
Iar visul meu din urmă stins e...
Cu braţe-ntinse-n gol şi-nvinse,
Drag vis de ieri, în van te cer!
Şi fără tine, viaţa mi-i

Deşartă ca un ţărm de mare,
Pe care eu te chem din zare
Şi caut dus de se năzare
Vreun semn pe apele pustii...
Te chem şi zi, şi noapte, dar

Tu nu-mi auzi în veci chemarea...
Şi nu-i mai fioroasă marea
În zbuciumarea ei ca marea
Mea jale, chinul meu amar!


( Stefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis )

Ziditi

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
să infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

( Lucian Blaga - Cantec in doi )

In alta viata

în altă viaţă am fost un râu
iubita mea era o salcie
cu dragostea despletită
câteodată frunzele ei
îmi acopereau trupul
câteodată se închidea în sine şi plângea
adesea o mângâiam unduitor

într-o zi iubita mea a plecat
în căruţa unui lemnar
în locul ei
pe un ciot
se odihnea adesea
o codobatură

eram furios şi pentru o vreme
n-am mai privit malurile
până când o femeie necunoscută
privind prin mine pietrele
a vrut să afle rostul pământului
şi s-a lăsat să cadă
ca o pană de codobatură
ca o frunză de salcie

a plutit o vreme
cât m-au ţinut braţele
apoi am sărutat-o
şi a rămas în voia mării

deseori iubita mea cântă
la miez de noapte
vrăjeşte pescarii

iar eu întind degetele
prin siajul bărcilor

( Ionut Caragea - În altă viaţă am fost un râu )

Nadejdea

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colţ cu paşii mici
Aduc în casă lemne

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică

Şi uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioşat un pic
Coboară din icoană

O capră şi-a zdrobit un corn
Sărind pe uşa spartă
Desenul fumului din horn
E operă de artă

Şi-n toate şipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cănd vreascurile-n braţe ard
C-o mistică ardoare

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet
Scânteietorul lor răsad
Pluteşte blând în aer

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă
Trei sferturi să se afle-n cer
Şi doar un sfert în humă

Şi nu se ştie, sunt ţărani
Sau îngeri sunt pe semne
Cei care de atâţia ani
Aduc în casă lemne

Şi suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-I fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toţi aceştia

( Adrian Paunescu - Colind )

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie,
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?

Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd - minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

( Lucian Blaga- Lumina )

Copilarie

Ce sublima copilarie este si amorul!...

( Alexandre Dumas fiul )

Daca..

Daca tu ai disparea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
As pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Si-o spinare de nuiele
Sa te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung si monoton
Sa te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai si umbla, Galatee !

Daca tu ai disparea
Fi-ti-ar moartea numai viata
Dulcea mea, amara mea
As pleca în tari de gheata.

Sa te fac din turturi reci
Sa te-mbrac în promoroaca
Si apoi sa poti sa pleci
Orisiunde o sa-ti placa…

De-ai cadea într-adevar
În momentul marii frîngeri
As veni la tine-n cer
Sa te recompun din îngeri.

Si pe urma as pleca
Umilit si iluzoriu
Unde este casa mea
O mansarda-n purgatoriu.

Daca tu ai disparea
Si din rîsu-mi si din plînsu-mi
Te-as gasi în sinea mea
Te-as zidi din mine însumï !

( Adrian paunescu - Daca tu ai disparea )

Apa desculta

Se aşterne la tâmpla dimineţii
Sufletul pictat în lumina străină
De un drum născut toamna,
Cuvintele deschid ochii în atingerea măiastră
Legănate de eternitatea unui cântec stins
Într-o ploaie înfiorată de tăcere,
Focul măştilor spulberă dorul viorilor
Porţile rămân în valurile nopţilor argintate
Aruncate livezi se despletesc în somn,
Comorile iubirii sursură într-un strop de rouă
Sorbind amintirile crescute în macii ucişi
Doar întinderi de apă desculţă.

( Ambrafirst - Apa desculta )

Abandon

M-au înlănţuit braţele puternice
Ale gustului tău…
Simt cum îmi pierd răsuflarea
Dar mă las pradă sufocării plăcute
Şi sorb din tine
Cu lăcomia însetatului pentru care apa
Devine suprema dorinţă
A trupului deshidratat…
Pielea ta mi se aşează peste privire
Acoperă catifelat orizontul,
Iar degetele gustului
Îmi explorează universul
Cu o răbdare chinuitoare…
Sunt prins în capcană dulce de şuvoaie
Izvorâte din sălbăticia ochilor căprui
Şi mă las purtat în aval,
Tânjind după o transformare spectaculoasă
Care să dea măcar iluzie de corabie
Unei coji de nucă…
Lipită de pieptul strâns în chingi de dor,
Inima ta îmi transmite prin bătăi repetate
Să nu opun rezistenţă.
Şi nu o fac.

( Cristian Lisandru - Abandon )