Sunt un copac si imi inalt frunzisul
tepos si aspru catre Dumnezeu.
Ca sa-l anunt ca dincolo de frunze.
Pastrez un dor in suflet si doar eu!
Cerestile odai imi pot deschide.
(Cu rugaciunea sevelor ce zac
In trupu-mbatranit de-atata viata
si atata moarte cat e-ntr-un copac
Cu tampla ma izbesc de norii negri
(Cand e furtuna) Si din plete-mi cad
Atat de dureroasele sperante.
Ce alcatuiesc coroana mea de brad.
Si inca plang de-i soare sau furtuna.
(Trimise toate sunt de Dumnezeu .)
Si ma framant sub scoarta si sub zgura.
Caci Domnul nu-ntelege!! plansul meu.
Si-as vrea sa mor (cum moare fiecare)
Saruturi sa primesc, sa fiu iubit
Daaa!! sunt copac! Sunt vesnic! dar ma doare
C-o vesnicie sunt nefericit
Ofer taiat imbratisarea mortii,
Dar in pamant gasesc intelepciune,
Si-ncep sa cred ca poate am o sansa,
Ca maine se va face o minune.
.Si din copac voi cobora aievea,
Cu trupul gol, si cald, si plin de viata,
Si te voi saruta cu dor pe tample,
Si toate astea intr-o dimineata.
Dar! Pana atunci intep tot orizontul.
Cu frunze aspre, verzi, care nu-mi cad.
In asteptarea diminetii noastre,
Cand eu voi fi femeie, si nu brad.
( Luca Ionela - Devenire )
