Paharul de sampanie

În fabula verde şi calda-a naturii
tu crengi ai, iubito, nu braţe,
şi muguri îmbii, cu mlăditele prinzi.
Descânzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?
Ia seamă să nu te aprinzi
cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.
În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasul
oricarei fapturi pământene,
şi drumul i-atine şi ceasul.

Îmi spui:
"Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de raza de luna".
Şi-n galeş surâs înfloreşti mulţumita, crezând
că sorţii îi stai împotrivă, oricând,
c-o sagalnică vorba.
Îngădui răspuns înălţat peste timp, peste loc?
Fapte, o, câte-aş putea înşira,
ciudate-ntâmplari risipite prin cronici,
marturii de legendă, ce-arată
că sunt cu putinţa şi un asemenea foc,
şi asemenea arderi.

Ia totul scânteie din toate. Tâmpla s-aprinde
de tâmpla, şi piatra de piatră.
O stea nevăzută ia foc în cădere, din gerul
văzduhului. Arde-n armură, sub zea cavalerul,
femeie învinsă, minune fără vesminte, strângând
lânga vatra,
Şi-aprind licurici, ei însuşi, din dragoste rugul.
Iubirea tâsneşte din ţarâna şi face pământului aură
s-ajungă-n ţării, s-acopere crugul.

Rareori numai, sfârţitul nu e cenuţă.
Cât e întinsul şi-naltul luminii,
dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe
fără de-a mistui. El crută şi mângâie spinii.
Altfel noi ardem, iubito. Altfel ne este ardoarea.
Cât e întinsul, cât e înaltul,
noi ardem şi nu ne iertam,
noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi
mistuindu-ne unul pe altul.

( Lucian Blaga-  Cantecul focului )

Femeile sunt cuvinte

Femeile sunt zâmbete oglindite-n dimineaţã,
trupuri de urzicã înaltã,
ce poartã la ceas de cununie
rochii albe ca zãpada,
cu flori în pãr şi stele pe sâni.
Cu degete subţiri şi lungi
urcã pe zidul bãrbatului;
al acelui bãrbat ce ştie sã le caute adresa
în jurnalul de domnişoare
şi înţelege cã femeile
sunt cuvinte în şoaptã,
atunci când în privirea lor
bãrbatul arde.

( Stefania Puscalau - Femeile sunt cuvinte )

Prejudecati

Da, te-as iubi cum ma iubesti si tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai asteptat valtoarea sa ma ia
Si sa ma arda in dogoarea ta.
De unde te-ai ivit sa ma-mpresori
Cu-atatea stele si cu-atati fiori?
Nu ti-ai dat seama, si de-abia
Vedeam si eu ca ai putea
Sa fii copila mea.
Simtirea dragostei, ades nebuna,
Razlete streine le-mpreuna,
Si varstele le face deopotriva.
Femeie patimasa, aprinsa, uscativa,
Esti tanara, trufasa si frumoasa.
Ma vrei al tau si-atat, si nu-ti mai pasa,
De toti ai tai, de toti ai mei,
Jertfiti unei femei.
Ai vrut sa te desfaci dintre dantele
Sa mi te dai ca versurilor mele.
Betia te prinsese de o data,
Si vreai sa fii a mea de tot si toata,
Calcand o pravila uitand
Ca ai iesit din rand.
Si te-am facut sa suferi, stiu,
In ce aveai in tine mai zvacnit si viu.
M-am prefacut ca nu-nteleg,
Ca sa ramai ce esti, si eu intreg,
Si te-am jignit cu voie, sa ma ierti,
Poti sa blestemi si sa ma certi,
Din departarea care iti ascunde,
Cu plansii ochi, si coapsele rotunde.

( Tudor Arghezi  - Dragoste tarzie )

My only one

Şi vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar' în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

( Lucian Blaga - Cantec in doi )

Intr-o suflare

sunt
ceea ce crezi
cã nu
e
sunt valul
care
te ia
şi care
te izbeste
de stâncile
trecutului
care-ţi aduce
pustiul
la picioarele
tale
sunt
nisipul
nesfârşitului
sunt
stãpânul
prãpastiei eterne
respira-mã
sunt
ultima suflare...

( Gelu Vlasin - Ultima suflare )

Impletita in lacrimi de ploaie

culeg inca mai culeg din tine
zambete mucegaite rasfrantele lacrimi in care ma nasteai ma-nvatai sa zbor le vedeam uite-ma stau in palmele tale ghemuit ca un chin
nu zambi stii bine ca in venele mele curgi tu
asa
ca un ... chin


te vedeam stateai impleteai lacrimi din ploaie mi le lipeai de ochi ti le lipeam de suflet zambeam
amandoi ca o singura cadere

( Andrei Mihai Nicolae - Imbratisare )

Drum lung

Când am pornit, ştiam doar că-i departe
Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu ştiam
Căci nu-l găsisem încă-n nici o carte.

Pe drumuri lungi şi vechi, bătătorite
De-atâţia mulţi porniţi’naintea mea,
Am colindat călăuzit de-o stea –
Icoana unei lumi întrezărite,

Dar într-o zi o fată – bat-o focul –
Mi-a-ntors din cale pasul obosit ...
- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit
Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?...

( Ion Minulescu - Cantec de drum )

Ratacire

Mă scald în râuri de fluturi
Pădurea de nisip mă-nfioară
mi-e dor de bătrânul granit
de marmura mea milenară
acolo unde te-am întâlnit
încă e frig şi e seară
toate se macină, toate se doboară
oamenii păreau pitici iar tu păreai goală
gândurile vechiului gând
zac părăsite pe prispa carnală
acolo unde te-am găsit erau fluturi de apă
era zbor încătuşat şi placid
nisipul era desfrunzit
nouă ne era frig,
ne era seară
deodată unul de celălalt ne-am rătăcit.

( Bancila George Marius - Ratacire )

Steaua somnului

În adânc unde uitare nu e
şi doar în vis pătrunzi
prin al somnului fără de fund abis,
tu mă aştepţi în lacrămile de altădată.

Palidă reîntâlnire, singură clipă vie
în trena lacrămilor de altădată,
ţi-ai însemnat locul pentru vecie
în adânc, unde uitare nu e.

E mult de atunci şi eşti mereu aproape
lângă izvorul limpede şi mut
pe care-l sorbi cu setea de altădată
şi învii priviri în tristele pleoape.

Topită-n tremurul de aşteptare,
eşti steaua somnului unde-mi dorm apele
şi veghea ta căinţă-n mine suie.
Ziua e de prisos, noaptea e de lumină
în adânc, unde uitare nu e.

( Ion Vinea -Steaua somnului )

Stratul de ozon

......................................
— Prietene, nu cauta scapari
Crezand ca ispasit-ai vina-n vina
Si nici nu-ti asfinti sub tanguiri
Prisosul ce ti-l darui, de lumina.
Cantarea care-ai fi putut s-o-nalti
Au inaltat-o altii — nu te doara —
Ci alta mai tarziu poti inalta,
Dar adevaru-i ca putea sa moara.
Prietene, te du acum — te-astept
Pe mai tarziu cu alte vesti, de bine;
Sa te-nvelesc in calduroase foi,
Ori sa raman straina pentru tine.

E-o dimineata — parca niciodata
Nu mi-a fost dat o alta sa privesc.
Padurile sclipesc a primavara
Si fumuri calde-n crengi se-ncolacesc.
Simt — nevazuta-n aer — o putere.
Vasleste des, cu aripe subtiri,
Ma umple cand cu-nfiorari voioase
Si cand cu dureroase rabufniri.
Trec in galop sub stresini de padure,
Sorb aerul si ca pe-o apa-l samt.
Si totu-mi pare-atat de larg in juru-mi,
Si iarasi totu-mi pare-atat de stramt!
Mi-s vinele umflate, pieptu-mi bate,
Ma-nconjura in roiuri de scantei
Salbatica padurii tinerete
Si-ntelepciunea batraneasca-a ei.
....................................
( Nicoale Labis - Framantarea intima )