Fara indrazneala

Nu indraznesc sfiala sa mi-o-nchipui

Sa-ntunec urme fara sa gandesc

Nu alung ritmul vreunui nefiresc

Dar … fara indrazneala ma apropii …



Nu tremur cand tacerea-mi scoate copii

Si ma alunga peste Everest

Nu-mi tulbur somnul cand ma regasesc

Dar … fara indrazneala ma apropii …



Nu voi atinge cu privirea plopii

Sa mangai bezna ochilor de foc

La umbra facatorilor de loc

Cu-aceeasi indrazneala ma apropii … 

(  Ioan Grosaru - Fara indrazneala )

Langa tine

Te-as ruga, te-as tot ruga
Sa-mi imprumuti vesnicia
Sa am timp sa fiu a ta
Si sa-ti spun povestea mea
In doar o mie de soapte
Ca sa nu ma poti uita.

Te inchid la mine-n suflet
Sa nu pleci pe undeva
Am citit in palma ta
Si clipa si vesnicia ta.

Daca esti langa mine, traiesc frumos
Daca esti langa mine, visez frumos
Uneori imi oferi mult mai mult decat sper
Alteori mi-ajunge doar privirea ta
Daca esti langa mine...

Fiecare gand al meu
Mi-arata drumul spre tine 

Nu ma recunosc nici eu
Ai in ochi acel ceva
Ca o lumina aparte
Care schimba viata mea.

( Andra - Daca esti langa mine )

E totul randuit sa se intample

E totul randuit sa se intample


Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa visezi,saumbli,ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?

Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?

E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,

Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri. 

( George Tarnea- E totul randuit sa se intample )

1+1

Un pas pe pas... un drum se suprascrie

Doi donatori de umbre pe-un trotuar
Ce căutau în ei un sanctuar
Sau o fărâmă de parigorie.

Mansardele zâmbeau pe sub palpebră
Ţinând un Dumnezeu prizonier
Noi încălcam un cod sărutier
Ca doi pietoni stând rătăciţi pe zebră.

Un ceas părea un timp să recompună
Se înopta mereu întâmplător
Când somnul revenea ameţitor
Ne petreceam absenţa împreună

De-un timp în noi o umbră stă de gardă
Mă regăsesc mereu în pol opus
Mă întrebam de e vreun lacăt pus
Ori nu găsisesm drumul spre mansardă.

( Fanache Emil - Doi )

Neliniste

Când obosită luna, sătulă de umblat
Apune liniştită, lasând loc pentru soare
Şi frigul dimineţii, cu glasul congelat
Îngheaţă cea mai mică, idee de visare

Neobosit de gânduri şi chinuit de dor
Aşez cuvinte limpezi, dar încă nerostite
Cu isteţimea rimei, uşor, la locul lor
Să pună capăt nopţii, atât de nedormite

Am mâncărimi de şoapte şi vorbe lungi de duh
Să le trimit la tine, să ti le pun pe buze
Aşa cum păsări albe, colindă prin văzduh
Şi peşti lucioşi, în ape, se zbat între ecluze

Răsună-n minte susur, de calde serenade
Cântate la balconul, imaginar vopsit
Iar buzele tânjesc, după plăceri nomade
Cu ruj intens, mânjite, de ochiul obosit

Alerg voios spre tine, cu muşchii încordaţi
Iubirea ce-o visez, se pare că nu vine
În faţa judecăţii, suntem acum doar fraţi
Şi culmea fericirii, eu chiar că mă simt bine

Sfidez puterea nopţii, căci venerez lumina
Căldura ei îmi dă, speranţa că-s văzut
În trupul meu sleit, mai umblă vitamina
Ce mă ridică-ntruna, atunci când sunt căzut

Sus, cocoţată veşnic, iubirea îmi răsare
Cu soarele odată, din orizontul larg
Şi-mi dă putere iarăşi, să caut alinare
Îi valuri de căldură, care cuminţi se sparg

Te mângâi ipotetic şi tot aşa sărut
Iar adevărul vine, să mă trezească-n zori
Şi numai poezia, îmi stă cuminte scut
În faţa ploii reci, ce cade dintre nori

Mă mint pe mine însămi, când zic că mă trezesc
Căci genele n-au fost, în noapte prea lipite
Dar gândul că exist, că pot să mai iubesc
Îmi dă închipuiri şi poftă de ispite

Tu înţelegi, sunt sigur, sinuoasa cuvântare
Şi versul ăsta greu dar scris aşa uşor
Cu toate că-ntre noi, e mare depărtare
Tu ştii că-mi eşti aproape iar eu sunt iubitor

Sărutul meu cel lacom, îl dirijez spre tine
Şi liniştit îl pun, să se desfete-n tihnă
Căci soarele răsare, încet, aici la mine
Iar eu de-acum visez, la pace şi odihnă 

( Dan Iliescu - Nelinisti nocturne )

Paharul de sampanie

În fabula verde şi calda-a naturii
tu crengi ai, iubito, nu braţe,
şi muguri îmbii, cu mlăditele prinzi.
Descânzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?
Ia seamă să nu te aprinzi
cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.
În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasul
oricarei fapturi pământene,
şi drumul i-atine şi ceasul.

Îmi spui:
"Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de raza de luna".
Şi-n galeş surâs înfloreşti mulţumita, crezând
că sorţii îi stai împotrivă, oricând,
c-o sagalnică vorba.
Îngădui răspuns înălţat peste timp, peste loc?
Fapte, o, câte-aş putea înşira,
ciudate-ntâmplari risipite prin cronici,
marturii de legendă, ce-arată
că sunt cu putinţa şi un asemenea foc,
şi asemenea arderi.

Ia totul scânteie din toate. Tâmpla s-aprinde
de tâmpla, şi piatra de piatră.
O stea nevăzută ia foc în cădere, din gerul
văzduhului. Arde-n armură, sub zea cavalerul,
femeie învinsă, minune fără vesminte, strângând
lânga vatra,
Şi-aprind licurici, ei însuşi, din dragoste rugul.
Iubirea tâsneşte din ţarâna şi face pământului aură
s-ajungă-n ţării, s-acopere crugul.

Rareori numai, sfârţitul nu e cenuţă.
Cât e întinsul şi-naltul luminii,
dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe
fără de-a mistui. El crută şi mângâie spinii.
Altfel noi ardem, iubito. Altfel ne este ardoarea.
Cât e întinsul, cât e înaltul,
noi ardem şi nu ne iertam,
noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi
mistuindu-ne unul pe altul.

( Lucian Blaga-  Cantecul focului )

Femeile sunt cuvinte

Femeile sunt zâmbete oglindite-n dimineaţã,
trupuri de urzicã înaltã,
ce poartã la ceas de cununie
rochii albe ca zãpada,
cu flori în pãr şi stele pe sâni.
Cu degete subţiri şi lungi
urcã pe zidul bãrbatului;
al acelui bãrbat ce ştie sã le caute adresa
în jurnalul de domnişoare
şi înţelege cã femeile
sunt cuvinte în şoaptã,
atunci când în privirea lor
bãrbatul arde.

( Stefania Puscalau - Femeile sunt cuvinte )

Prejudecati

Da, te-as iubi cum ma iubesti si tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai asteptat valtoarea sa ma ia
Si sa ma arda in dogoarea ta.
De unde te-ai ivit sa ma-mpresori
Cu-atatea stele si cu-atati fiori?
Nu ti-ai dat seama, si de-abia
Vedeam si eu ca ai putea
Sa fii copila mea.
Simtirea dragostei, ades nebuna,
Razlete streine le-mpreuna,
Si varstele le face deopotriva.
Femeie patimasa, aprinsa, uscativa,
Esti tanara, trufasa si frumoasa.
Ma vrei al tau si-atat, si nu-ti mai pasa,
De toti ai tai, de toti ai mei,
Jertfiti unei femei.
Ai vrut sa te desfaci dintre dantele
Sa mi te dai ca versurilor mele.
Betia te prinsese de o data,
Si vreai sa fii a mea de tot si toata,
Calcand o pravila uitand
Ca ai iesit din rand.
Si te-am facut sa suferi, stiu,
In ce aveai in tine mai zvacnit si viu.
M-am prefacut ca nu-nteleg,
Ca sa ramai ce esti, si eu intreg,
Si te-am jignit cu voie, sa ma ierti,
Poti sa blestemi si sa ma certi,
Din departarea care iti ascunde,
Cu plansii ochi, si coapsele rotunde.

( Tudor Arghezi  - Dragoste tarzie )

My only one

Şi vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar' în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

( Lucian Blaga - Cantec in doi )

Intr-o suflare

sunt
ceea ce crezi
cã nu
e
sunt valul
care
te ia
şi care
te izbeste
de stâncile
trecutului
care-ţi aduce
pustiul
la picioarele
tale
sunt
nisipul
nesfârşitului
sunt
stãpânul
prãpastiei eterne
respira-mã
sunt
ultima suflare...

( Gelu Vlasin - Ultima suflare )