Sinonim

inghetata in ritmul luminii
lumanarea inghetase-n respiratia mea
atunci mi-am rezemat
tampla stanga pe clavicula ta dreapta
si-am sinucis din mine
tot ce ti-era potrivnic
de-abia de-atunci traiesc
poemul de dragoste preaplina
cu mirosul obrajilor tai in palme. 

( Mihai Amaradia - Sinonim pentru imagine )

Bucurie

Curgând din ochi, întruna
O lacrimă sărată
A pus în suflet bruma
Murind...pietrificată


Şi tot aşa, strângând
Mulţimi de pietricele
Am învăţat plângând
S-ajung precum sunt ele


Acum, am carieră
De pietre şi pietriş
Şi inima-mi tot speră
Să scap de-acest prundiş


Să basculeze piatra
Din sufletul zdrobit
Şi-n loc să-i pună soarta
Un drum mai netezit


Să pună-n suflet flori
Şi iarbă verde, grasă
Şi dimineaţa-n zori
Lumină caldă-n casă


Să-mi ia pietrificarea
Din gândul încruntat
Lăsând eliberarea
Iubirii ce-a innoptat


Să-mi lase stele albe
Să-mi lumineze viaţa
Şi adunate-n salbe
Să îmi usuce faţa


Aştept o lacrimă, mai dulce
De râs şi veselie
Tristeţea să-mi alunge
Mi-e dor de bucurie!

( Dan Iliescu - Dor de bucurie )

Locuri

nu ar trebui să fii şi tu în locul meu,
într-o lume total străină
şi oarecum ostilă,
închis ca într-o celulă de criogenizare
interioară,
păstrat pentru veacuri mai sensibile
de privirile celor ce încă nu înţeleg.
ştii,
un nufăr odată
a vrut să scape din "cerc"
şi atunci s-a lăsat dus de curent.
e drept,
pe ţărmuri a văzut multe catedrale,
multe răsărituri s-au oglindit în drumul lui.
poate că aşa a învăţat să...
iubească frumuseţile din jur.
deşi interzise,
deşi comparate!
viaţa e atât de frumoasă, atât de perfectă,
atât de evident neîntâmplătoare,
atât de plină de tine
apa mea…
fii doar în locul tău!

( Adrian Silviu Mironescu  - Locul nostru )

Cu fiecare toamna...

Aliniate toamnele le număr,
Câte-au trecut de când te am în gând ?
De dorul tău de-atunci mereu flămând
Am martore scrisorile din cufăr.

Pe tine cea de ieri în poze-ngălbenite,
Pe tine cea de ieri în pagini prăfuite
Pe tine cea de azi ce gându-mi te desfată
Şi astăzi fermecat de ce a fost odată.

Tu râzi când treci şi nu ştii că sărutul
Ce-l laşi să-mi curgă vesel pe obraji
Învie-n mine iarăşi tot trecutul

Cu amintiri rămase încă dragi
Şi treci fără să ştii frumoasă doamnă
Că te iubesc mai mult cu fiecare toamnă.

( Valeria Tamas - Cu fiecare toamna )

Vis

Mi-e dor de-un vis aşa curat
Şi alb ca albul de hermină,
Să râd ca florile-n lumină,
Să uit că ros e de vermină
Copacul vieţii scuturat...
Mi-e dor de tine, cea de ieri,

Şi iar visez că sunt cu tine...
Şi-atât de bine şi senin e
Când visul vine să m-aline
Cu dulci şi line mângâieri!...
Visez că zâmbetu-ţi divin

În cale iarăşi luminează-mi,
Că iar la pieptu-mi vii să-ţi razămi
Căpşorul scump, şi-adormi în pază-mi
Ca-n vremile ce nu mai vin...
Visez... dar visurile pier

Curând, ca flori de brumă-atinse,
Iar visul meu din urmă stins e...
Cu braţe-ntinse-n gol şi-nvinse,
Drag vis de ieri, în van te cer!
Şi fără tine, viaţa mi-i

Deşartă ca un ţărm de mare,
Pe care eu te chem din zare
Şi caut dus de se năzare
Vreun semn pe apele pustii...
Te chem şi zi, şi noapte, dar

Tu nu-mi auzi în veci chemarea...
Şi nu-i mai fioroasă marea
În zbuciumarea ei ca marea
Mea jale, chinul meu amar! 

( Stefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis )

Nestiutul

De departe vine tristețea
ca o umbră
sau ca un abur
nevăzut, doar simțit.

De departe, din noi, din adânc
urcă la ceasul în care
liniștea mângâie cu degete moi
singurătatea.

Numai atunci
și numai așa
sufletul se deschide –
cristal pur
adunând lumina
chiar și din beznă,
ochi neștiut care vede
ceea ce mintea caută
în zadar.

Cu ochi nevăzuți
sufletul vede
prin tot ce ni se pare că știm -
neștiutul.
  
( Luiza Predescu - Nestiutul )

La granita

Iubitul nu are somn,
are doar vise în care somnul iubitei
seamănă cu o floare albă respirând linişte…

Dar el nu are linişte,
ci doar griji
pentru orice părere de umbră din ochii ei.

Iubitul nu e fericit,
el e doar paznicul credincios
al fericirii
pe care nu trebuie s-o tulbure
nici o furtună;
cand ea zâmbeşte , el e cu ochii spre cer
urmărind norii şi vântul ,
ascultând atent
adierea doar de el presimţită
a zilelor care vin.

Iubitul nu are bucurii,
are doar victorii
atunci când învinge
monştrii ce-i ameninţă cetatea de vise
în care principesa
se intrupează
şi iese uneori la balcon
să-i confirme
că universul e viu .

Iubitul nu are ţară ,
oriunde ar fi este apatrid,
căci lumea lui nu e de aici,
istoria şi geografia nu consemnează nicăieri
teritoriul dragostei.

Iubitul nu are trecut,
are doar prezentul
pulsând in inima ei,
şi viitorul promis
în dulcea ei şoaptă.

Iubitul nu are vârstă,
căci dragostea există dintotdeauna
şi totuşi se naşte mereu,
fiecare zi lângă ea îi dă viaţă
şi toate despărţirile îl ucid.

Iubitul nu are speranţe,
are doar credinţe
pentru care aduce zilnic ofrande
zeului timp,
nimeni nu ştie mai bine ca el
preţul clipelor
măsurate-n săruturi.

Iubitul nu cere nimic…
oricât de sărac ar fi,
tot restul lumii e mai sărac decât el,
căci în grădinile lui
noapte de noapte
visele încep balul de la castel
iar principesa aprinde cu mâna ei
luna şi stelele.

Iar când lumea reală
îi aşterne sub paşi
trecătorul concret al iluziilor,
iubitul zâmbeşte tăcut şi absent,
umbrelor mişcătoare,
căci nimic nu este ce pare a fi….
doar iubirea face să pară
totul
că este.

( Luiza Predescu - Iubitul )

Cuvinte despletite

Desculţ
Îmi mângâie în păr
Cuvinte despletite…
Şi îl văd -
Cum îşi ridică timpul
Din poală
Şi răspunde
Şi rostuie,
Micile umbre din gene -
Respirându-mi
Încet
În timpanul de soare.

Apoi te culcă
Şi adoarme-ţi in mine
Tot ce nu mă recunoşti.

( Ioana - Simbioza )

Plutire de toamna

Răsar gânduri ca visele nopţii
ce-mi strâng culoarea din obraji
unde mă îndeamnă să fiu falsă
prin câmpul golit de povesti.
Întind, ramnific trena toamnei
cu foşnetul frunzelor reci,
culeg bucaţile de stele
să prind putere, unde eşti?

Toamna aleargă spre mine,
se scutură de stele,
împrăştie rugină,
de mine nu-i este milă.

Mai tristă ca ieri şi ca mâine
veghez florile să-mi dea lumină
în strălucirea nopţii de toamnă
mă iau şi plutesc după o frunză.

( Mara Manolache - Plutire de toamna )

Picaturi

S-a strecurat nisipul printre pietre
Şi s-a ascuns de vântul înrăit,
Iar liniştea se pare c-a dormit
În ale oamenilor calde vetre.

Natura se dezlănţuie stăpână
Şi nimeni nu-ndrăzneşte să o-nfrunte,
Să treacă a-ncercării grele punte
Şi interdicţie pe veci să-i pună.

Tot viscolul se-ntoarce spre cuvinte
Şi spulberă şi bruma ce mai e.
Rămân doar picături de dragoste
Ce strălucesc din nou ca înainte. 

( Sorina Moldoveanu - Picaturi de dragoste )