Spune-mi ceva...

In noaptea despartirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi in doi
In ochi ma bate viscolul cainesc
Si am venit sa-ti spun ca te iubesc

Probabil drumul meu va duce-n iad
Ma-mpiedic de o lacrima si cad
Si iar adorm si iar mi-e dat un vis
Ca biata cifra doi s-a sinucis..

Dac-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva...

Si de atata viscol vestitor
Nu ochii mei ci ochii tai ma dor
Ce tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrani iesim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu
Decat vom fi departe tu si eu...

Dac-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva...

Dar nu pentru ati spune ca e rau
Am dat cu bulgari mari in geamul tau
Ci ca sa stii in viscolul cainesc
Ca plec si mor si plang si te iubesc..

Si vreau sa-ti dau cu acte inapoi
Dezastrul impartirilor la doi
Ca sa-ntelegi si tu ce-i cuplul frant
Si cum e sa fii singur pe pamant...

Dac-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mï ceva...
Spune-mď ceva...

( Tatiana Stepa- Spune-mi ceva) 

Pod peste suflet

Mi-as lasa sufletul pe marginea marii
Sa-l imprastie vantul intr-o mie de culori si valuri
Sa-l incalzeasca soarele vara si sa-l bronzeze
Pescarusii sa-l duca in gura pana la tine...

Mi-as lasa sufletul pe varf de munte inghetat
Un vulture sa-l ia in cioc si sa-l sfarame
Sa cada zapada peste crestetul lui invechit
Sa se rostogoleasca tot mai jos pana la tine...

Mi-as lasa sufletul pe-o campie intinsa
Verde ca de smarald ,moale si plina de roua
Sa-i creasca din lumina papadii galbene
Sa le simti mirosul si sa-l simti si pe el...

Mi-as lasa sufletul intr-un parc cu scarciobe
Sa se joace ca la inceput ,nechibzuit,naiv si mic
Sa-l ninga cu frunze toamna rosie aurie..
Sa-l calce un copil,sa-l ia si sa ti-l daruiasca...

Mi-as da sufletul tie!
Sa-l porti la gat pe post de talistan norocos
Sa ti-l cosi de camasa sau sa ti-l prinzi in par...
Si asa,sa ma ai pe vecie...fara sa ma poti atinge...

Fara sa ma poti rani... 

(  Ciobanu Claudia Bianca - Testament de suflet )

Scrisoare deschisa

Stimată doamnă, pic de somn
Şi veştile mă întristează
Că vine iar acelaşi domn
Şi-mi bate-n uşă la amiază
Lăsaţi-mi draperia trasă
Şi storurile fără fantă
Că vin tristeţi care m-apasă
Cu energie radiantă;
Şi nu-nţeleg ce tot îmi spune,
Adesea bate din picior
Eu bănuiesc că nu sunt bune
Aceste vorbe care dor
I-am arătat şi buletinul
Da-mi face semn c-o să se-ntoarcă
Şi-am să m-ascund ca arlechinul
În nu ştiu care colţ de zarcă;

Stimată doamnă, cer iertare
Că noaptea mi s-a făcut ziuă
Şi m-au pisat atâtea tare
Cum se pisează grâu-n piuă:
Aş vrea să dorm şi nu mai pot
Că mi s-a suspendat permisul
Patrulele precum socot
Vor cere să le spun şi visul
La care încă n-am ajuns
Că patul meu e prea departe
Şi vine frig şi m-a pătruns
Că geamurile vieţii-s sparte

( Ion Untaru - Scrisoare deschisa )

Dezamagiti

Prea multă dragoste am pus...
Prea sfânt-a fost credinţa mea...
În tainiţe acum de sus
Spre-a mea năpastă voi cădea.


Şi gura o deschid în van,
Căci ea nu poate a mai spune
Ceea ce-n suflet încă am:
Un dor şi-un chin într-o genune!


Privesc întunecata zare
Ce-şi pierde urma în trecut.
Spre ce mă-ndrept acum eu, oare?
Mai am ceva ce n-am pierdut?


M-a prăbuşit nesocotinţa
De-a şti ce alţii n-au ştiut:
Adevărata dragoste-n fiinţa
Ce o iubesc ca la-nceput!


Poate că soarele va răsări din nou...
Ci cui îi va mai păsa atunci
De-o biată pată de lumină?! 

( Bogdan Olteanu - Dezamagire )

Sinonim

inghetata in ritmul luminii
lumanarea inghetase-n respiratia mea
atunci mi-am rezemat
tampla stanga pe clavicula ta dreapta
si-am sinucis din mine
tot ce ti-era potrivnic
de-abia de-atunci traiesc
poemul de dragoste preaplina
cu mirosul obrajilor tai in palme. 

( Mihai Amaradia - Sinonim pentru imagine )

Bucurie

Curgând din ochi, întruna
O lacrimă sărată
A pus în suflet bruma
Murind...pietrificată


Şi tot aşa, strângând
Mulţimi de pietricele
Am învăţat plângând
S-ajung precum sunt ele


Acum, am carieră
De pietre şi pietriş
Şi inima-mi tot speră
Să scap de-acest prundiş


Să basculeze piatra
Din sufletul zdrobit
Şi-n loc să-i pună soarta
Un drum mai netezit


Să pună-n suflet flori
Şi iarbă verde, grasă
Şi dimineaţa-n zori
Lumină caldă-n casă


Să-mi ia pietrificarea
Din gândul încruntat
Lăsând eliberarea
Iubirii ce-a innoptat


Să-mi lase stele albe
Să-mi lumineze viaţa
Şi adunate-n salbe
Să îmi usuce faţa


Aştept o lacrimă, mai dulce
De râs şi veselie
Tristeţea să-mi alunge
Mi-e dor de bucurie!

( Dan Iliescu - Dor de bucurie )

Locuri

nu ar trebui să fii şi tu în locul meu,
într-o lume total străină
şi oarecum ostilă,
închis ca într-o celulă de criogenizare
interioară,
păstrat pentru veacuri mai sensibile
de privirile celor ce încă nu înţeleg.
ştii,
un nufăr odată
a vrut să scape din "cerc"
şi atunci s-a lăsat dus de curent.
e drept,
pe ţărmuri a văzut multe catedrale,
multe răsărituri s-au oglindit în drumul lui.
poate că aşa a învăţat să...
iubească frumuseţile din jur.
deşi interzise,
deşi comparate!
viaţa e atât de frumoasă, atât de perfectă,
atât de evident neîntâmplătoare,
atât de plină de tine
apa mea…
fii doar în locul tău!

( Adrian Silviu Mironescu  - Locul nostru )

Cu fiecare toamna...

Aliniate toamnele le număr,
Câte-au trecut de când te am în gând ?
De dorul tău de-atunci mereu flămând
Am martore scrisorile din cufăr.

Pe tine cea de ieri în poze-ngălbenite,
Pe tine cea de ieri în pagini prăfuite
Pe tine cea de azi ce gându-mi te desfată
Şi astăzi fermecat de ce a fost odată.

Tu râzi când treci şi nu ştii că sărutul
Ce-l laşi să-mi curgă vesel pe obraji
Învie-n mine iarăşi tot trecutul

Cu amintiri rămase încă dragi
Şi treci fără să ştii frumoasă doamnă
Că te iubesc mai mult cu fiecare toamnă.

( Valeria Tamas - Cu fiecare toamna )

Vis

Mi-e dor de-un vis aşa curat
Şi alb ca albul de hermină,
Să râd ca florile-n lumină,
Să uit că ros e de vermină
Copacul vieţii scuturat...
Mi-e dor de tine, cea de ieri,

Şi iar visez că sunt cu tine...
Şi-atât de bine şi senin e
Când visul vine să m-aline
Cu dulci şi line mângâieri!...
Visez că zâmbetu-ţi divin

În cale iarăşi luminează-mi,
Că iar la pieptu-mi vii să-ţi razămi
Căpşorul scump, şi-adormi în pază-mi
Ca-n vremile ce nu mai vin...
Visez... dar visurile pier

Curând, ca flori de brumă-atinse,
Iar visul meu din urmă stins e...
Cu braţe-ntinse-n gol şi-nvinse,
Drag vis de ieri, în van te cer!
Şi fără tine, viaţa mi-i

Deşartă ca un ţărm de mare,
Pe care eu te chem din zare
Şi caut dus de se năzare
Vreun semn pe apele pustii...
Te chem şi zi, şi noapte, dar

Tu nu-mi auzi în veci chemarea...
Şi nu-i mai fioroasă marea
În zbuciumarea ei ca marea
Mea jale, chinul meu amar! 

( Stefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis )

Nestiutul

De departe vine tristețea
ca o umbră
sau ca un abur
nevăzut, doar simțit.

De departe, din noi, din adânc
urcă la ceasul în care
liniștea mângâie cu degete moi
singurătatea.

Numai atunci
și numai așa
sufletul se deschide –
cristal pur
adunând lumina
chiar și din beznă,
ochi neștiut care vede
ceea ce mintea caută
în zadar.

Cu ochi nevăzuți
sufletul vede
prin tot ce ni se pare că știm -
neștiutul.
  
( Luiza Predescu - Nestiutul )