Vine

Īşi zoreşte Săptămāna copilele cu pas ştrengar
La cules de raze duse, mai multe s-adune pentru dar.
Dintre toate, cea zglobie, Luni găseşte şi se-arată
Cu un imens buchet īn braţe, ce ţi-l dăruieşte-ndată.

Mai prejos să nu se lase, Marţi spre ceruri s-a-nălţat
Senin privirii să īţi coboare din azuru-ndepărtat.
Graţioasă Miercuri vine, la rānd urmānd ea după ele,
Şi-n darul de ieri presară lumină-n pulbere de stele.

Dintotdeauna īngemănate, Joi şi cu Vineri, īmpreună,
Ţi-or cerne vis nemaivăzut īn nopţile cu clar de lună.
Neobservată să nu treacă, Sāmbăta īn cale-ţi iese,
C-o adiere caldă dăruindu-ţi māngāierile-i alese.

Mezina rămasă-n urmă, se īntreabă darul ce să-i fie.
Din ce-a voit să-ţi aducă, toate-ţi aparţin deja ţie.
Abătută să n-o mai ştiu, Duminicii īn mānă īi las eu
Chiar de-i modest, cadou să-ţi fie… ţie, sufletul meu.

( Alina M - Daruri )

Cameleon

Povesti citit-am de copil
Cu zmei, cu-ndragostiti, cu zane
Si toti spuneau ca sunt fragil
Ca nu cunosc viata pe bune.

Si-am hotarat atunci sa plec
In lumea larga de dincolo de casa
Iar probele ca sa le trec
Mi-am amintit sa-mi iau oglinda de pe masa.

La inceput priveam timid misterul
Caci chipul meu ma speria cumplit
Dar trebuia s-alcatuiesc finalul
Si-asa luat-am drept povata-un mit.

Priveam cum cresc si-ntelepciunea ii doboara
Oglinda prefacut-a chipul meu in demon
Si regret-am timpul pierdut, vroiam sa moara
Nu ingerul de la-nceput ci cel din urma..

Cameleon.

(  Mandra Ana -Maria - Cameleon )

Pregatiri de Mos

În contratimp cu realitatea
re-trăieşti doar
acele dorinţe
devenite măşti
sub chip


oglindiri viitoare
pe care de cîte ori
le invoci
devin
cuvinte şi timp


sau
numai aşa
vei putea pătrunde
mai-în-adînc
de tine însuţi


numai aşa
te vei putea înălţa
deodată cu nuntirile
cele mai adînci


uneori
reflectînd ecouri


alteori
numai tăceri 

( Iscru Adrian - Acele dorinte... )

In asteptare

Ne intristam la vorbe aruncate
Din cuget lacrimi se ascund pe drum
Si te-astept,  frumoaso, ca un frate
Neandurand izvorul plin cu fum.

Te joci cu fapta, ani-I lasi departe,
Si te prelingi ca apa in album,
Din care nimeni n-a avut o parte,
Ci doar sperante cu-n picior pe drum.

Vreau sa te strig, ecou cu vocea stinsa,
Privire mata flacara din raza,
Cu inima senina si invinsa,
In lacrimile florilor din vaza.

Indiferenta-calmul desteptarii,
La inceput himere si castele,
Urmind ca vara, faldurile zarii,
Sa reaprida cintecele mele.

Sa nu te supar, stele reaprind,
Si-n bolta nimeni nu cuprinde locul,
Din care cu un zambet ma desprind,
Incununind prin flacari mari sorocul.

( Gheorghe Puzdreac - Te-astept )

Ocheade

Cândva arborii aveau ochi,
Pot să jur,
Ştiu sigur
Că vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc că mă mirau
Ciudatele aripi ale păsărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar dacă păsările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i văd
Pentru că arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine ştie,
Mi s-a părut numai mie
Şi arborii sunt orbi dintru-nceput…
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foşnesc şi clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine să strig -
Ce-aţi văzut?…

( Ana Blandiana  - Candva arborii aveau ochi )

Printre crengi..uitare

Vin’ linga mine, suflet veninos,

Molatec monstru, fiara adorata!

Vreau sa-mi înfasur mîna-nfiorata

În coama parului tau greu si gros;

În rochia ta cu falduri parfumate

Vreau capu-ndurerat sa mi-l scufund,

Si ca pe-un stins buchet sa sorb profund

Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu sa traiesc, sa dorm as vrea mereu!

În somn îti voi asterne fara teama

Pe trupul tau cu straluciri de-arama,

Un nesfîrsit sarut prelung si greu.

În patul tau, abis de desfatare,

Se stinge orice gînd chinuitor

Si gura ta e-un nesecat izvor

De sarutari si apriga uitare...

Robit acestui crud si drag destin,

Voi asculta poruncile-i perfide

Si muncenic blajin care-si deschide

El însusi ranile, de rîvna plin,

Voi suge-otrava binecuvîntata,

Adormitoare-a vechilor torturi,

Din vîrfu-acestor sîni rotunzi si duri

În care n-a fost suflet niciodata.

( Charles Beaudelaire - Uitarea )

Frumusete

Frumuseţea mea, cu părul despletit īn adieri,
īţi simt zbaterea sānilor rotunzi
şi căldura genunchilor sub māngāieri,
lāngă liziera salcāmilor scunzi.

Frumuseţea mea, cu şoapte strivite īntre dinţi,
te īndoi uşor , ca o trestie de foc,
iar aceste coapse- satanice şi fierbinţi-
mă īnebunesc cu senzaţii, ce mă provoc.

Frumuseţea mea, cu ochii mari şi buze tandre
īmi stārneşti īn trup, imperii de fiori,
lăsānd, subtil, primejdia să mă scalde
īn vrăjita cadenţă de splendori.

 ( George Pena - Frumusetea mea )

Priviri adanci

De ce priviri adânci ne-ai dăruit
Ce prind în viitor ani grei să-nşire,
Iubirii, pământesc vis sorocit,
Nicicând să-i credem sfânta amăgire?
De ce ne-ai dat, Destin, un simţământ
Ce, inima mereu scrutând, o neagă
Şi prins în vălmăşagu-i orice gând
Ce ne-a legat, iscoditor dezleagă ?

Dar câte mii de oameni îşi cunosc
În bezna trudei, propria fiinţă?
Plutesc încoa şi-ncolo fără rost,
Gonind fără nădejdi în suferinţă,
Şi-n chiot prind fugare bucurii
Când blânde zări mijesc neaşteptate
Noi doi doar, bieţii, într-atâtea mii,
Iubind, ni-s bucuriile furate,
Iubim şi voia nu ne-o-mpărtăşim ;
Sărmanul gând cum poate să cunoască ?
În noi vedem ce nu putem să fim,
Mereu prinşi de visarea nelumească,
Mereu privind spre tot mai proaspăt vis
Dar şovăim pe drumu-ntredeschis.

Ferice-i cel ce vis deşert nutreşte,
Ferice-i de socoate sorţii vani.
Căci clipa ce-o-ntrevezi adevereşte
Destinul: visele surpa-vor ani.
Deci spune-mi – soarta ce ne pregăteşte?
Ne leagă lanţul unui tainic rost?
Din vremi trecute parcă-n gând mijeşte
Că soră ori soţia mea ai fost.

De-a fir-a-păr îmi cunoşteai făptura
Şi freamătul simţirii prinsă-n zbor,
Clipind, îmi desluşeai căutătura
Cetită greu de ochiul muritor...
Cum molcomeai tu sângele-mi fierbinte
Şi-i cârmuiai nestăpânite vreri!
Blânzi îngeri, braţele porneau s-alinte –
Şi piepu-mi răvăşit prindea puteri;
Uşoare vrăji îl ferecau în şagă
Şi farmecele îl învăluiau.
O fericire fără seamăn dragă,
În desfătări ce mă îngenuncheau.
Cresc împletite inimi laolaltă :
Cum simţi că eşti mai bun, mai omenesc,
Când simţurile luminos tresaltă
Şi volburile sângelui pălesc.

Pluteşte pe trecut doar amintirea,
Prin semne turburi inimii şoptind;
Un adevăr adânc, străvechi cât firea
Vădit e astăzi, gândul năruind...
Însufleţirea noastră pare stinsă,
Amurg ne pare dalbul răsărit...
Noroc că soarta-n truda-i mai aprinsă
Să ne preschimbe, tot n-a izbutit!

( Johann Wolfgan Goethe - De ce priviri adanci ne-ai daruit )

Calator cu pasi de apa

Tu ti-ai dorit sa fie iarna,
eu mi-am dorit sa fie frig,
vazduhul peste noi sa-si cearna,
nisori in valuri cand te strig.

Din zori sa ninga pana-n seara,
prin dansul fulgilor s-alergi
spre-ndepartata primavara,
cu alb culorile sa-i stergi.

Eu mi-am dorit sa fiu cu tine
chiar daca-i viscol pe pamant,
aceasta iarna ne-apartine
si ne-am ascuns-o-ntr-un cuvant.

(  Ungureanu  Gheorghe - Tu ti-ai dorit sa fie iarna )

Zi dupa zi

Ziua de ieri s-a ţinut după mine crezând,
ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viaţa mea -
Şi la o răspântie cu statui
S-a întors,văzând că nu-i.

S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.

Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă
S-o caute repede.Se înnoptează.Se lasă
ceaţă. 

(  Tudor Arghezi - O zi )