Ca pe ace

Am trimis ploi să-ti plesnească la fereastră,

fără sfârsit să cadă, într-o ceaţă deasă.

Un covor persan de apă sa deschidă-n calea mea,ascuns,

într-o cută de abur, să nu mă vezi păşind pe stradă.



Vânturi complice am tocmit să şteargă urma

paşilor mei prăfuiti de prin curte, căci vreau

un maidan nou-nout, de păsit în doi.



De nerăbdare am trimis

şoapte în eter să le-amintesc

peretilor casei de râsul nostru, o

minisimfonie în sol major.



Prin seva lumii-am trimis vorbă nucului

din grădină şi frunzele-i care altadată

ne ascundeau de lume au început

să-nmugurească acum de nerăbdare,fremătând de

premoniţia unor noi secrete în

a lor veghe.



În curând o să te ghicesc la fereastră, privind

poteca din grădină, şi dup-atatia

ani in şir,nucul prăfuit va înverzi peste

bratele noastre chinuite

de nerăbdare. 

( Ciprian Begu - De nerabdare )

Alunec

m-ai luat cu chirie dimineaţă albastră
şi am locuit la tine în ceasurile fecunde
mi-am statornicit privirea
pe cearcănele ferestrei deschise
şi nu regret visul verde
aşezat pe veşmântul memoriei
din viaţa rămasă
numărătoare inversă

m-ai mângâiat la ţărmul tău sigur
dăruindu-mă val albastru
fiecărei picături din lacrima zilei
o lume renăscută din nisip
cu unică tresărire finală
te sărut mereu ţărmul meu
răsărit spre amurg

alunec...

( Vali Nitu - Alunec )

In drum spre tine

ninge frumos între noi

din ochi de poveşti fără de sfârşit

în mine tocmai s-a trezit o sanie albastră uitată

undeva într-un colţ de gând

alunecând prin irişi căprui, mă fulguie făcând piruete

pe colţ de privire aruncată departe, departe

unde doar inorogii nechează iubire,

iar ecoul şoaptelor tale mă acoperă ca o avalanşă de dragoste

ca şi un ultim vis păstrat între pleoape o ultimă poţiune rară

s-a aşezat cuminte lângă genunchii mei

depănându-mi de tine câte-n cer şi câte-n suflet,

iar eu, am apucat-o încet cu vârful degetelor,

să nu-i rănesc firul de tors din foc nestins

şi scoţându-mi din inimă o pasăre de zăpadă cu aripi deschise

i-am spus să zboare pâna la tine

în lumea vrăjitorilor frumoşi unde iarna e dans de fluturi albi

printre flori de zăpadă

în drum spre tine am găsit miezuri de suflet semne de cale

nestinse paşilor mei pierduţi mie

i-am cules pe buze, pe ochi, pe obraji, pe frunte, pe palme

să te redau ţie când ai să te culegi dăruindu-mă

într-o îmbrăţişare peste care cerul plânge cu un ochi şi râde cu altul,

iar noi ne iubim în nămeţi calzi

( Ramona Sandrina Ilie - Semne de cale )

Incalzire globala

Apar modificări pe Terra
Şi mă întreb stimaţi confraţi:
Când se va-ncinge atmosfera,
Vom fi şi noi...mai dezgheţaţi? 

( Nicolae Bunduri - Incalzire globala )

Taietura pe-un tablou

Peste câmp s-a aşternut o perdea de ceaţă;
Pomii s-au împrăştiat dincolo de conturul lor,
Printre aburii vălătuciţi de vânt. E dimineaţă;
Un şoim s-a rătăcit în propriul său zbor.

Lungimile se umflă, cresc şi se-nconvoaie
Pe după curbele cu abur împletite,
Cerul e alb, bizar şi se îndoaie
În voia palelor de vânt pripite.

În falduri largi, înşelătoare, ce-au ascuns
Vigoarea limpezimilor diurne,
Răsare-un pom cu crengile plutind în ceaţă, nepătruns,
Ca un telal înfăşurat în albituri nebune.

( Pan Cristian - Tablou cu ceata )

Nopti cu miros de mucegai

Sa nu mai plangi,ce dracu tot bocesti pe langa gard,
Est ca o tata despletita, cu ridurile-nfipte-n funte,
Ce sufla-n vreascurile unor ganduri triste ,ce nu ard,
Ci, doar ii impletesc aevea fumul alb in pletele-i carunte.

N-ai mai rostit niciun cuvant, doar lacrimezi intruna,
Nu sunt eu vinovat ca noptile au prins miros de mucegai,
Si daca tu nu vezi cum din trecut iti faci cu mana,
Intreaba-ma sa-ti spun cum arata frumosul chip care-l purtai

Ti-ai dat un vis la amanet sa-ti cumperi o minciuna,
Sperand sa-ti faci averi sentimentale pe piedestale de nisip
Iar viata ti-a marit dobanda, tot ratacindu-te intruna,
Sperand ca eu de fiecare data sa te-adun, sa te-nfirip.


Vroiam ca sa te schimbi, si m-am rugat la ceruri sa ramai,
Statornicia unui zambet pastrat in sufletul necunoscut,
Fara sa stiu ca tu esti departarea care-mi apartii
Si deznadejdea, ce-n palmele tacerii, cu noaptea a crescut.

(  Ungureanu Gheorghe - Noptile au prins miros de mucegai )

Argint: locul doi

O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor...
Capul întâi - ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
"Ce fără cap este fata aceasta!",
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
"Ce fără inimă este fata aceasta!"
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume...

( Ana Blandiana - Totul simplu )

Portret

Lumina dimineţii se strecoară,
Uşor, uşor, pe geam in casa mea
Şi īmi aduce iar o zi senină,
Şi fericirea de a exista.

Nimic din ce e rău in lumea asta
Nu a putut să schimbe drumul meu
Şi nu au reuşit să-mi schimbe viaţa
Cānd capul sus mi l-am ţinut mereu.

Aveam un ţel, dar l-am schimbat cu altul
Cānd am realizat că e prea greu.
Cānd am realizat că fericirea
O pot croi aşa cum doresc eu.

Şi am aflat că-n viaţă nu e totul
Să dai şi-n schimb să nu primeşti nimic
Că poţi la fel de bine s-ocupi locul
Īn care aştepţi şi nu oferi la schimb.

Am obosit să fiu mereu modelul
Femeii ce nu ştie a greşi,
Şi scopul de-a-mi atinge-n viaţa ţelul
Mi l-am ales fără a mai iubi.

O fi greşit? Sau poate o fi bine?
Nu am aflat. Continui sa trăiesc.
Dar ştiu că-mi este tare dor de tine
Şi-n suflet simt că tot te mai iubesc.

( Nichifor Iuliana - Sunt fericita ca exist )

E frig si-ngheata zboru-n pasari...

E frig şi-ngheaţă zboru-n păsări

Se coc în flori seminţele de ger
Câtă lumină s-a răcit în stele
Şi, Doamne, cum se stinge iarba-n cer;


Ce limpede ne-nfrigură tristeţea
Se-ntorc pustii păşunile în cai
În clopote a-nmugurit tăcerea
Şi vorbele s-au prăbuşit în grai. 

( Ioan T. Morar  - Frig in peisaj )

Neinteles

În ochii mei acuma nimic nu are preţ
Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi;
Căci pentru care altă minune decât tine
Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine
Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind,
Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind,
În lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec,
Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă,
Din orişice durere îţi face o podoabă,
Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară,
Când ochiul tău cel mândru străluce în afară,
Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă
Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă,
Azi când a mea iubire e-atâta de curată
Ca farmecul de care tu eşti împresurată,
Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă
Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă,
Când dorul meu e-atâta de-adânc şi-atât de sfânt
Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ,
Când e o-namorare de tot ce e al tău,
De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău,
Când eşti enigma însăşi a vieţii mele-ntregi...
Azi văd din a ta vorbă că nu mă înţelegi!

( Mihai Eminescu - Nu ma-ntelegi )