Iubire silnica

Eu o iubesc. Duios. Nebun. Potrivnic.
Pe viata si pe moarte. Fara frica,
Compatimesc pe cei care abdica,
Dar eu raman cu mine insumi, schivnic.

Si de s-ar da si lumea pe din doua,
Cum harti politice-o mai arata,
Eu tot voi adora aceasta fata,
Cazuta sub catusele de roua.

Eu o iubesc. Vitralii de cenusa,
Spre a ne desparti, se-ntemeiaza,
Si cheia singura se-nvarte-n usa
Singuratate spre a-i da si groaza.

M-au condamnat juratii mei de gheata
La o iubire silnica, pe viata

( Adrian Paunescu - Iubire silnica )

Dar vantul...

M-am aşezat în cuibul meu de paie, după o zi de umblet prin noroaie.
Am plîns un trup de om ascuns de soartă, într-un căuş de palme de copil şi o frunză moartă.
Atîta ploaie lîngă altă ploaie, au aruncat din lacrimi in noroaie.
Deschid acum o poartă după poartă, să te găsesc în gîndul ce în vînt mă poartă.

Trec Dunărea cu tine in libere convoaie, nepăsători de visele ce se îneacă în şuvoaie.
Eu îţi sărut o mînă caldă fără să ştii, deodată şi ca un vînt normal mă las îmbrăţişat la tine în poartă
Acum te simt aievea în gîndul meu de ploaie, ca un zefir de noapte bună în cuibul meu de paie.
Am vrut să te sărut pe o petală a tinereţii tale ce te poartă, dar vîntul mă aruncă mereu în altă soartă. 

( Constantin Gabriel Obreja - Dar vantul.. )

Tu esti somnul

Întotdeauna toţi m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sângele cere sânge,
Când ninge
Şi lascive, ameninţătoare,
Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,
Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu eşti semnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strânge,
Mi-e cald în somn şi bine
Şi ştiu că o să mor,
Aş fi iertată
Dacă m-aş trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decât,
De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta uşor.
Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,
Spre inima celui din urmă labirint,
Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată
Care-o să mă găsească vinovată
Poate
Şi-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind.


( Ana Blandiana - Tu esti somnul )

Visez

Visez o lume-n care-s carusel...
Cu-n braţ de fier rotesc nemărginirea,
În timp ce altul legănă iubirea
Din al meu suflet, trubadur rebel.

Visez o viaţă fără sens banal,
Când talpa-mi dreapt-aleargă ca nebuna
După cea stângă; ambele-s doar una
Prea logodită cu un trup real.

Visez...de n-aş visa n-oi putea fi
nici carusel, nici sens cu tălpi grăbite,
şi-ntre idei cu chipuri ipocrite
ascunde-mă-voi de ultima zi...

( Mariana Kabout  - Visez )

Un singur trup calator

dragostea mea
între noi au crescut peste noapte ziduri
oraşe cu prea mulţi oameni munţi înalţi până la soare
dar toate acestea nu înseamnă nimic
eu trăiesc în lumina ochilor tăi şi respir odată cu tine
eu sunt gestul obosit cu care îţi ridici umerii a întristare
cafeaua de dimineaţă şi bucata de pâine a serii
dragostea mea te iau de mână şi salvăm lumea de la dezastru
cum trecem aşa pe deasupra acoperişurilor
parcă am fi un singur trup călător
văzut doar noaptea în vis sau prin ceaţa albastră
care dansează deasupra îndepărtatelor oceane

noi nu o să fim niciodată prizonieri
pentru că suntem tineri sălbatici liberi şi trişti
nu vom evada niciodată din această iubire
pentru că ea este fără început şi sfârşit
este un corp care se hrăneşte cu sângele nostru
un corp fosforescent viu fabulos

tu ai să îmi aduci mereu pâine şi ciocolată
eu am să îţi scriu mereu poezii

şi vom străluci mereu printre oameni
ca două lampioane colorate
unul puţin mai înalt până la soare
altul puţin mai tăcut până la lună

( Dana Banu - Poezie de dragoste )

Cu lumea in cap

10x P.A

O, lume, lume!
Aş vrea să te cuprind întreagă
În piept,
Dogorîtor
Să te topesc în sufletul meu cald
Cu tot ce ai:
Cu munţii tăi,
Cu rîsul tău,
Cu picurii de rouă,
Cu multele,
Nenumăratele fecioare cari păşesc
Cutremurate-n clipa asta
De-un dor.

Pe minunatul tău pămînt,
Cu cerul tău,
Cu tot ce plînge-n tine-aş vrea
Să le topesc în trupul meu -
Şi strop cu strop
Din inimă
Ca dintr-o cupă
Să-mi beau apoi eu însumi sîngele bogat:
Şi surîzînd
Să pier
Gustîndu-te o dată din belşug
Ameţitoare
Şi largă mare de minuni: O, lume!

( Lucian Blaga - Lume! )

Indoiala

De cînd alerg pe drumul ăsta lung,
Neodihnit, prin vise tîlcuite,
Străin, tot bat la porţi zăgăzuite,
Iar îndoiala n-am cum s-o alung.

Pocalu-i gol, izvoarele coclite….
Ochiul, în sine, drămuie prelung;
Neînţelesul n-am cum să-l străpung
Şi Valea-i năruită-ntre ispite…

Nu-s purgatorii gîndurile aste!
În cine să mă-ncred şi cui să spun
Pierdut că sunt în lumea de contraste?

Aş vrea să mă-nţeleg şi să m-adun,
Timpu-i zorit şi nu vrea să adaste
Şi n-am cum în dorinţă să-l supun…

( Adrian Erbiceanu - De cand alerg )

Fata stravezie

Iar fata ta  e stravezie
Ca suprafata albei ceri
Si numai ochii mari sunt turburi
De umbra negrelor dureri.

Tu, chip chinuitor de dulce,
Tu, ideal în ochii mei,
Tu, ce femeie între flori esti
S-o dulce floare-ntre femei.

De-ai ramânea pe veci frumoasa,
Precum te simt, precum te vaz,
Ca-n parul tau cel lung si galben
Eu flori de-a verii sa asez!

Dar în curând si nici o umbra
Din frumusetea ta n-ai fi ­
Trei zile numai vei fi astfel
Apoi… apoi vei putrezi.

Pamânt nesimtitor si rece,
De ce iluziile sfermi?
De ce ne-arati ca adoraram
Un vas de lut, un sac de viermi? 

( Mihai Emienscu - In fata ta stravezie )

Firav ca o umbra a ierbii

O umbra a ierbii,
Ce poate fi mai firav

Decat o umbra a ierbii,
Decat o linie subtire de noapte
In lumina cotropitoare si rea,
Ce poate fi mai eroic
Decat o umbra a ierbii
Escaladata cu greu
De-o umbra la fel de stinsa
De buburuza?
Desprinse de mult de formele
Pe care le intorc impotriva luminii
Si existand patetic
In dupa-amiaza torida:
O umbra de buburuza urcand
Chinuitor
O umbra de iarba,
Ce poate fi mai firav

Si mai imposibil de sters?

 

( Ana Blandiana - O umbra a ierbii )

Cantec de drum

Când am pornit, ştiam doar că-i departe
Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu ştiam
Căci nu-l găsisem încă-n nici o carte.

Pe drumuri lungi şi vechi, bătătorite
De-atâţia mulţi porniţi’naintea mea,
Am colindat călăuzit de-o stea –
Icoana unei lumi întrezărite,

Dar într-o zi o fată – bat-o focul –
Mi-a-ntors din cale pasul obosit ...
- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit
Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?...

( Ion Minulescu - Cantec de drum )