Pe scara sufletului meu

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!...

( Ion Minulescu - Drum crucial )

Urme de pasi

Urme de paşi -
zvon de plecare grăbită;
din tot ce mai laşi,
doar floarea de câmp e rănită,
picătură de rouă strivită.

Privirea-napoi -
flutur cu aripi de ceară
adormit între noi
pe sticla de lampă murdară;
un foşnet în trenul de seară.

( Viorel B. - Urme de pasi )

Cortina

Eu am venit pe-a cerului cortina
Din marea stapanita de uitare
Purtat de valurile de lumina
Spre nu stiu care tinta viitoare

Eu am venit manat de intamplare
Din haosul profund fara de lege
Sa ma framant mereu sub sfantul soare
Pana ce moartea vrea sa ma dezlege

M-am minunat de opera luminii
In care m-am trezit ca-ntr-un calvar
Purtat mereu de valurile firii
Cum vantul poarta frunza de artar

Prin ipoteze si prin teoreme
Am incercat ca sa-nteleg esenta
Si-am esuat in tragice poeme
In care anulez si existenta

Am ratacit mereu dupa himere
Necunoscand a lor infatisare
Si m-am trezit mereu fara repere
Teleportat in sfintele altare

O, cat de mult as vrea sa pot avea
In suflet pacea binemeritata
Sa pot sa cred pe veci ca viata mea
E o-intamplare binecuvantata

( Mihail Buricea - Eu am venit pe-a cerului cortina )

Femeia - vers

femeia-vers e o piesă dintr-un puzzle complicat


ea are mereu o frumuseţe pe care o poartă fie
într-un rucsac vechi fie într-o geantă elegantă
merge la serate câştigă concursuri şi urcă munţi
pe care uită să-i mai coboare chiar dacă jos
la umbra vreunui ulm sau stejar o aştepţi


femeia-vers se îndrăgosteşte mereu dar are
despărţirea tatuată pe talpă şi se ascunde în fugă
iubirea se rostogoleşte la gleznele ei într-un galop
sferic şi pleacă


femeia-vers nu mă iubeşte ea se iubeşte
pe sine şi doar aşa
iubindu-se ţi se oferă toată


femeia-vers decojeşte bărbatul piele cu piele
os cu os celulă cu celulă să desăvârşească
poemul să scrie povestea


uneori alege bine


deseori femeia-vers plânge


rareori alege singurătatea şi îşi scrie povestea fără el


atunci se nasc poemele


într-un vers 

( Alexandru Ghetie- Femeia vers )

Ochi de apa

Prin ochii tăi de apă
Se oglindeşte-n infinit lumină,
Din care sufletul mi se adapă
Găsindu-şi liniştea eternă.

Din ochii tăi de apă
Doar lacrimi dulci se preling
Într-o mare mult prea sărată,
Sufletul meu îndulcind.

Doar ţie supuse valurile,
Trezesc în mine furtuni abisale;
Adâncurile-mi fug în braţele tale,
Răscolindu-mi nisipurile colosale.

Ridică-te înger de apă
Şi fă întunericul să dispară!
Întinde-ţi sceptrul a credinţă,
Atunci…te voi recunoaşte ca zeiţă!

( Cojocaru Valentin - Ochi de apa )

The romance. The lady and the gentleman

Nu-i nimeni... nimeni sã ne vada si sã ne-auza -
Nu pleca.
Da-mi degetele-ti inelate sã le sarut ca si-altadata,
Da-mi degetele-ti inelate -
Poeme-n pietre nestimate -
Vreau sã le-nvat pe dinafara si sã le cânt,
Da-mi mana toata.
Cãci nu-i în tot salonul alta, asa, la fel ca mana ta.

Ramai cu mine toata seara ...
Ce-ti pasa daca-o sã sfarseasca
Orchestra valsul? ...
Tu nu stii
Ca nu-i în tot salonul altul la fel cu mine sã iubeasca?

Deschide-ti bratele -
Altarul în care mã-nchinam alt'data -
Deschide-ti bratele si prinde-mi în ele bratele-obosite.
Apleaca-ti gura-nsangerata,
Si sarutarile-ti aprinse inseamna-le pe obrazu-mi pal.
Inseamna-le la rand, sã-mi steie pe veci de paza,
Neclintite,
Ca pasarile legendare pe malul lacului Stymfal!... 

 

 

( Ion Minulescu - Romanta fara muzica )

Ingerul pazitor

îngerii
se coboară pe o rază de soare pe pământ
îngeri cuprinşi de nostalgie
îmbrăcaţi în alb şi cu părul lung şi negru
da negru
aceşti îngeri nu sunt blonzi
nu toţi îngerii sunt blonzi
ar fi o discriminare să spunem
că îngerii sunt blonzi

îngeri ce cântă psalmii Învierii
la harpele lor
ce nu sunt toate de aur
nu
sunt şi îngeri săraci
a căror harpe sunt din lemn de cireş
cu mireasmă de primăvară
cântecele acestor îngeri
sunt mai dulci mai curate
ei au învăţat ce-i smerenia
şi nu-i privesc pe fraţii lor blonzi cu dispreţ
ei sunt blânzi
ei sunt îngerii noştrii păzitori.

( Cezar C. Viziniuck - Ingeri pazitori )

Scuturile verzi ale racorii

Am visat azi-noapte sarutari,
Cîmpuri de garoafe zdrentuite.
Soarele cu zveltele-i cutite
Înjunghiase cele patru zari -
Sînge picura pe sarutari.

Aerul, ca-n preajma unui rug,
Raspîndea fluida lui rugina;
Gura de sarutari mi-era plina,
As fi vrut dar nu puteam sa fug -
Pîlpîia tot cîmpul ca un rug.

O padure, platosele-i verzi
Adiau departe, în racoare,
Zdrente de garoafe la picioare
Mi-aratau cît mai aveam de mers
Pîn' sa-ajung la platosele verzi.

Si-am ramas la sarutari arzînd,
Cruntul soare izgonise norii;
Scuturile verzi ale racorii
Nu aveam sa le ating nicicînd -
Sarutam garoafele arzînd...

( Nina Cassian - Patima )

Lacom de drum

trupul privirii mi-l dezbrac
de lâna pleoapelor
ciupesc coapsele ceţii

bat cu pumnul în aburi cum
pruncii din sion în scoarţa pământului
 

lacom de drum cărări îmi fac
pe carnea pământului
şi tropăi pe ape ca ploşniţele patinatoare
 

lacom de drum
arunc cărări în iesle de fum
ciupesc coapsele ceţii
bat cu pumnul în aburi

am spus!
să fie lumină - îmi văd mariile dansând - 

( Alexandru Ghetie - Lacom de drum )

Linistea-i in fapte mici

Într-o bună dimineaţă, un domnuţ puţin bărbos,
Prinse-o mică buburuză într-al său distins pantof.
Ce-i cu tine, a cui ai fi? Se gândi deşteptul nene,
Întrebându-se desigur dacă gâza-i de la vreme.
Ce-i cu lumea asta mare de-i întoarsă tot pe dos,
Şi o mică zburătoare e la mine-n hol pe jos?
Măi să fie, măi să fie, da’ pe unde-o fi intrat,
Termopanele-s închise şi balconul e blindat.
Am femeie de serviciu şi îmi face casa lună,
O hârtie pe pantofi, nu putea şi ea să pună?
Să o fi adus din stradă nu prea cred că se putea
Orice haină cât de mică, femeia mi le spăla!
Am bătut atâtea drumuri, am plătit valută grea
Să-şi permită-o vietate drept în casa mea să stea!
La ce bună pielea scumpă din papucii clasa-ntâi
Dacă-s accesibili doml’e orişiunde, orişicui?
Ce-am ajuns să-mi vadă ochii, ghinion întruchipat
Un microb ciudat şi simplu sau spion înaripat?
Dacă are-n el vreo boală şi mi-e viaţa gata, scrum,
Banii câştigaţi de ieri, la ce bancă să mii pun?
Ce făcui să merit asta, eu cel bun şi cel onest
Să ajungă lângă mine vietăţi ce le detest?
Am atâta cale-n faţă, sunt un mare gânditor
Să m-atace aşa o scamă ce se pierde în covor..!
Uite-aşa domnuţul nostru pierde vremea de un ceas
Lasă-n urmă şi serviciu şi amanta şi compotul de-ananas.
În vreme ce buburuza  îl priveşte liniştită,
Nici nu zboară, nici nu fuge, nici măcar nu se agită,
Stă cuminte în pantof, adăpostul garantat
Împotriva groaznicului rece de aer condiţionat
Însă mintea cea-nţeleaptă, a progresului constant
Se învârte-n cercuri ample de un farmec redundant.
Toată viaţa cea frumoasă uite-acuma e în joc
La-piciorul buburuzei care stă senină-n loc.
De ce ai, vrei tot mai multe şi-ncontinuu te-ngrijeşti
Vezi de clipa scurtă, simplă, nu uita să mai zâmbeşti!
Liniştea e-n fapte mici, de o cauţi împrejur,
Ia aminte de la gâze ce trăiesc fără cusur!

( Marcel Narita - Buburuza )