Paradis in destramare

Portarul înaripat mai tine întins
un cotor de spadã fãrã de flãcãri.
Nu se luptã cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretudindeni pe pajisti si pe ogor
serafimi cu pãr nins
înseteazã dupã adevãr,
dar apele din fântâni
refuzã gãletile lor.
Arând fãrã îndemn
cu pluguri de lemn,
arhanghelii se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urma lumini.
Noaptea îngeri goi
zgribulind se culcã în fân:
vai mie, vai tie,
pãianjeni multi au umplut apa vie,
odatã vor putrezi si îngerii sub glie,
tãrâna va seca povestile
din trupul trist.

(Lucian Blaga - Paradis in destramare )

In bratele tale

Rastignite in adancul sufletului
Simt soaptele vietii
Freamatul tau ma vindeca
De racoare, de-ntuneric
Sunt un fosnet continuu
De ape-ntr-o seara
Sunt cerul si marea
Imbratisate-n pictura.

( Lucian Preda- In bratele tale )

Tinere!

Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân'apune soarele?

Vreau sã-mi dau sufletul
deodatã cu serpii striviti în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m'am zvârcolit si eu în pulbere ca ei?
Nu m'am sfredelit si eu în soare ca ei?

Viata mea a fost tot ce vrei,
câteodatã fiarã,
câteodatã floare,
câteodatã clopot-ce se certa cu cerul.

Azi tac aici, si golul mormântului
îmi sunã în urechi ca o talangã de lut.
Astept în prag rãcoarea sfârsitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia tãrâna un pumn
si mi-o presarã pe cap în loc de apã si vin.
Boteaza-mã cu pãmânt.

Umbra lumii îmi trece peste inima.

( Lucian Blaga - Calugarul batran imi sopteste din prag )

Ne arde-apropierea.Setos iti beau mireasma.

Setos îti beau mireasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amândouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Si totusi tu-mi soptesti : "Mi-asa de dor de tine !"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pãmânt.

Femeie,
ce mare porti în inimă si cine esti ?
Mai cântă-mi înc'o dată dorul tău,
să te ascult
si clipele să-mi pară niste muguri plini,
din care înfloresc aievea - vesnicii.

( Lucian Blaga - Dorul )

La cumpana apelor

Tu esti în vară, eu sunt în vară. In vară pornită

către sfîrsit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăus - mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.

Priveste în jos ! Priveste'ndelung, dar să nu vorbim.
S'ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta'năltimei si până'n vale
îmbătrâneste, ah, cât de repede, apa. Si ceasul.

E mult înapoi ? Atîta e si de-acum înainte
cu toate că mult mai putin o să pară.
Ne-ascundem - stins arzând - după năluca de vară.
Ne'nchidem inima după nespuse cuvinte.

  Poteca de-acum coboară ca fumul
  din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăsi drumul
  spre tărna si valea trădate'nmiit
  pentr'un cer chemător si necucerit.

( Lucian Blaga - La cumpana apelor )

Mai e nevoie de destin?

Când prin oras calci lin pe străzi
sământa ulmilor, si'n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers? 

 

Când muschiul de pădure mult
ne-alină'n vară verde dor
si glasul picurat ti-ascult -
mai e nevoie de-un izvor? 

 

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe'ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic? 

 

Când între lipsă si prisos
ne bucurăm de câte sânt
si cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt? 

 

Când îti ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până'n sud
mai e nevoie de statui? 

 

Când hoinărind, alăturea,
noi mână'n mână ne găsim
cu ochii la aceeasi stea -
mai e nevoie de destin?

( Lucian Blaga - Strofe de-a lungul anilor )

Clocot

Iubirea este geniu: cum poti s-o pui in frau,
Sa-ti poarte faetonul in trap, la preumblare?
Ca ma sfasie leul, nu-i crima, nici desfrau,
Si gloria-i un monstru la fel, cu colti si gheare.
Sa te castig, bat cerul si iadul, nemurirea,
Rup aripile vremii si-- demiurg rapsod--
Sub tine-mi pun cerbirea, chiar de mi-ai fi pieirea,
Dar inima ta mandra ce dulce esafod!
Cu-naltele abateri, semeata erezie,
Croim albastre zboruri peste-un noroi batran
Si ni-e datoare viata ca-i dam o poezie
De care o s-asculte, candva, ca de-un stapan:
Noi doi lasa-vom lumii un duh ce nu se scimba,
Caci noi si vesnicia vorbim aceasi limba.

( Vasile Voiculescu - Sonet CCXVII )

Curgea o ploaie rea

curgea
o ploaie rea
din vina mea.
Durea.
Vedeam in apa ce spala
pamantul,
cum te pierdeai in sinea mea
cu gandul.
Grabite lacrimi dispareau,
cuvantul,
in ploaia rea se dizolva
ca lutul.
Iti oferam umbrela mea
dar vantul,
nu te lasa sa fii a mea.

Curgea
o ploaie ce spala...
Pamantul. 

( Antemir Antonio Eduard - Curgea o ploaie rea )

Tu-mi faci bine

tu-mi faci bine
în modul acela familiar
în care gusti o felie de pâine
unsă de mama
cu un strop din ea

si mi-e drag
felul în care privesti
cordul deschis
cu candoare de prunc

am uitat
că lumina vine
din stânga
în tablourile mele

mi-e stângaci felul
în care te modelez din lut
dar ochii
luminează mereu invers
dinspre apus spre răsărit
precum regina noptii
îmblânzită de lună

mi-e greu să sparg
fiorul dinspre miazănoapte
ce desparte tot mai adânc
timpul nostru
de vioara melancoliei
apărute de nicăieri

când pictez
trăiesc cu primul sărut în buzunarul
de la piept

când scriu
tresar în spirala copilăriei
unde mă regăsesc
mirosind mâinile mamei
a verdeată crudă

atunci îti înteleg iubirea
când toate ridurile
se scriu pe fruntea de mărgăritar
în palmele frământate
de neodihna creatiei.

( Mihaela Roxana Boboc - Tu-mi faci bine )

Asemeni

Sunt asemeni norului
Sarutand umbra,

Asemeni lunii
Furand lumina
Din soare.
Sunt asemeni tacerii
Gustand linistea.
Sunt adulmecarea ta
Peste tarmul infinit
Al sentimentelor.
Sunt trecerea
Timpului neanchipuit…
Sunt gheara ascunsa
In necercetata lume…
Sunt cat timp esti.

( Cernat Gabriela - Asemeni )