Visare

 Stai langa mine si priveste-ma

 Dormi langa mine si viseaza-ma.

N-are rost sa-ti amintesti ce-a fost
Fiindca tot ce-a fost a trecut.

Canta cu mine si asculta-ma
Plangi pentru mine si salveaza-ma.

Nu e greu sa crezi ca tu esti eu
Si dorinta mea e a ta.

Stinge lumina si aprinde-ma,
Rupe din tine, intregeste-ma,
Iarta-mi visarea si trezeste-ma.

( Vita de vie - Visare )

O, inima !

O, inima! Mărturisiri afunde ard în ea.

Uimit eu mintea mi-o ascut
si-n înţelesuri mari
zvâcnirea i-o destram.


O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul,
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar, ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile îl ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.


O, inima: când para şi-o înabuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cantă,
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător,
care-a simţit îmbrăţişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.


O, inima: amurguri, când se lăsă grele peste ea
aud, cum tainic îmi şopteşte,
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Iisus,
când ghimpii îl muşcau ca nişte ochi de farisei.


O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneată
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna,
să fac-o altă lume
şi-o omenire
din neamuri mari de zei.
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
pe noul Adam.

( Lucian Blaga - Inima )

Asculta!

Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o şoaptă ciudată.
Şi poate în piept, un talaz,
începe să bată.

Ascultă. Ori nu-l mai cunoşti?
Şi totuşi e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oşti,
un murmur de ape.

Ascultă. Ce largi simfonii!
Şi parcă... demult... înainte
ţi-era cunoscut. Nu-l mai ştii!
Ia adu-ţi aminte!

...Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ţi-a vorbit răspicat
prima oară.

Apoi... ţi-aminteşti?... undeva...
se vorbea de Isus, de Salvare.
Tu nu ţi-ai dat seama. Era
a doua chemare.

De-atunci, din zori când te scoli,
şi noaptea când liniştea creşte,
prin oameni, prin visuri, prin boli,
mereu îţi vorbeşte.

Şi simţi un fior. Dar degrabă
păcatul te cheamă, te cere.
- Ce-a fost? conştiinţa te-ntreabă.
- Nimic. O părere.

Nimic? Să  te-ascunzi cu-o minciună?
Nimic? E un duh ce se joacă?
E-un foşnet de frunze? O glumă?
O vorbă de cloacă?

Ascultă. Acel ce-ţi vorbeşte,
prin visuri, prin bolta senină,
e glasul ce-n veci porunceşte:
Să fie lumină!

E glasul ce-a scos din cămară
şi firul de iarbă, şi pomul,
şi leul, şi gâza ce zboară,
şi omul!

E glasul ce-n Raiul pierdut,
pe urmele şoaptei infame,
striga către omul căzut:
Adame!

E glasul rostind cu amar
osânda ce-a fost să rămână:
"Tărână, întoarce- te dar
din nou în ţărână!"

E tunetul larg pe Sinai,
ce-aduce din cer, printre stele,
poruncile sfinte, dar, vai!
cât de grele!

E glasul de sute de ani,
ce tot mai puternic străbate:
"Ferice de voi cei sărmani
cu inimi curate!"

...........................................

( Costache Ioanid - Asculta )

Asa arata un barbat indragostit

adânc/ nefiresc
în fiecare zi îşi scrijeleşte pe mâini
numele meu/ stiletul se toceşte la apus
atunci viperele îl înconjoară
nu ştie nicio lege-a naturii

oricât aş sorbi din el
şi l-aş dezbrăca până i se văd coastele
rămâne neschimbat

de la o vreme i-am pierdut urma
îmi plăcea să-l ştiu acolo
în colţul lui/ încercând să mă domesticească
îmi văd mai departe de drum
el rămâne în ameţeala lui
nicio iarbă nu-i ţine de cald
trecătorii ne despart în două respiraţii
uscat şi apă/ atât/ uscat şi apă

trec prin el fără să mă opresc
un tumult care-i taie faţa
lasându-i cicatrici
îşi bandajează mereu cuvintele
care nu le-a spus la timpul potrivit

niciodată peste el
zăpezile nu se depun

esti atat de departe

( Carmen Manuela - Macelaru - Asa arata un barbat indragostit )

Sunt fericita

Sunt fericit.
Nimic din viaţă nu îmi aparţine
Doar eu mă aprind în tăceri arzând până la ultima cenuşă,
Doar eu îmi sfâşii toate nopţiile în căutarea mea scindată
În sute de slipiri cu ecouri.
Poate sunt orb, poate sunt mag…
Este un fel de a culege stelele din ochii celor pe care îi iubesc,
Este un fel de a arde scufundat in mare,
Este un fel de a mă îmbolnăvi cu viaţă prin cimitire,
Este un fel de a scrie şi de a zâmbi sub bombardamente
Şi de a te gândi la copii cu păpădii în mână…




Sunt fericit.
Îmi iubesc viaţa ca şi moartea,
Nimicul ca şi întregul,
Boala ca şi sănătatea,
Iubirea ca şi singurătatea
Şi cu umbra mea aprind siluetele
Care îmi opresc căderea ca şi înălţarea.

Sunt fericit.

( Madalin Ciortea - Sunt fericit )

Inca un pas

Câte cărări
au rămas neumblate,
leacul să-mi aflu în sterpe poveţe?
Nadă golgotei,
nesomnului pradă,
iernile chem la eterne ospeţe.

Zac în Arcadii
căzute-n rugină
veştede clipe, haotice, mute.
Zvonuri de pietre
muşcând din ţărână,
încă un pas, şi argintul le-asmute.

Vamă zidesc,
de la facerea lumii,
ţipătul crud, suliţat în genune.
Oarbe porunci,
veşnicind în adâncuri,
scurmă-n amiezi aşteptări de cărbune.

( Elena Munteanu - Inca un pas )

Pana la tine

Pana la tine, dragostea mea,

E cale doar de-o ninsoare

Si parca ma mustra ceva

Cand zapada se lasa calcata-n picioare.



Pana la tine, dragostea mea,

Am sa ma pierd in frig si-n ceata,

Sa suflu in palme ca si cum m-as ruga.

Cuvintele sa-mi fie cuie de gheata.



Pana la tine, dragostea mea,

E-un falfait de aripi in frig.

Aici sunt atat de singur, incat

Nici nu ma mai aud cand te strig.



Pana la tine, dragostea mea,

E sangele acesta dovada.

Eu te astept cu bratele intinse

Intre doi talhari de zapada.

( Nicolae Alexandru - Vest - Pana la tine )

Dupa ploaie

S-a dus furtuna-n zari s-acuma se-ntrec miresmele-n putere:
Se-ntrec care de care parca, stapina sa ramiie-anume
Peste-ntunericul acestei nopti dulci si pline de mistere ;
Se bat si florile - se vede ca nimeni n-are tihna-n lume.
Se razboiesc mereu si ele sa stapineasc-un ceas pamintul...
Dar cine nu-si incearca oare o data-n viata lui norocul?
In van sa le despart-alearga sub negrele umbrare vintul...
Biruitor pina acuma domneste singur busuiocul.
Ca o biserica miroasa seninul cucerit o clipa,
Dar se trezesc in umbra crinii, varsindu-si boarea lor profana,
Vazduhu-i greu cit n-ar fi-n stare vislind sa-l taie o aripa,
Un trandafir murind se farma patind cuprinsul ca o rana.
Si tot mai grea, mai tare creste naiva florilor urgie,
Se-ntrec care de care parca sa-nvinga ori sa moara-n lupta.
In van trimite-un gind de pace un miros blind de iasomie,
Si flutura-n desert in aer, ca un steag alb, o nalba rupta.
Hodina nu-i, dar iata-n lupta ca vin si mindrele verbine,
Un miros voluptos alearga adus de vinturi de departe,
Si nu-i mireasma sa n-adoarma, nici floare nu-i sa nu se-ncline;
Iar noaptea toata deodata miroas-a dragoste si-a moarte.
Miroas-a moarte s-a iubire si creste-o dulce lenevie
Ca-ntr-un polog frumos in care te-nvinge somnul fara vrere,
O ceata diafana zboara ca peste-un cimp de batalie,
Acoperind din nou gradina cu-ntunecatele-i mistere.

( Dimitrie Anghel - Dupa ploaie )

Izolat

Te-ai izolat de lume si cauti o scapare
Cauti evadarea din sufletu-ti pustiu
Gandurile tale goale si sufletu-ti fara scapare
Te-nvarti in cerc cautand raspuns...
Astepti prietenul care cuvantul sa ti-l fi spus
Sa evadezi cand soarele pe cer a apus...
Sa-ti spuna o sa fie bine...
De maine raspunsul ti-e intiparit pe luna...
Iar stele mari ce cad o sa-ti fie dorinte
Scapare,evadare din pustiu
Aterizare in realitate cruda fara shtire...
In minte ai doar:"Cine sunt?Nu stiu..." 

( Marian - Izolare )

Blestem

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.

( Adrian Paunescu - Totusi iubirea peste blestem )