In urma exodului

Sunt arbor singuratec. Padurea s-a taiat.
Sunt cuib de randunica, pustiu si ruinat,
Samanta incoltita, crescuta din pamant,
Ce spulberarea noastra in note grave-o cant.


Sunt mangaierea calda ce o aveti in gand,
Sunt blanda adiere pe ochii care plang.
Sunt vestile de-acasa pe care le primiti,
Sunt… poate, amintirea pe care o iubiti.


Sunt dorul meu de zare, imens, coplesitor,
Naframa ce sugruma in fasa acest dor.
Sunt aripa ranita, pierduta in exod,
Sunt pasarea prin care renaste-al meu norod.


Sunt frunza vestejita, prelinsa din copac,
Privighetoare sura, ce-n izolare tac,
Izvorul ce adapa, tisnind acest pamant
Si ce destinul nostru incerc, timid, sa-l cant.

Sunt prietenul de-acasa. Atat, mai mult nu sunt.

 ( Julia Henriette Kakucs - In urma exodului )

Declaratie de dragoste

Mi se-nlăcrimează rece spada
Când ajung în faţa ei şi-o vad,
O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi albastrul ochilor prăpăd.

Uneori ea spune şi cuvinte
Cum ar fi ca frigul e frumos,
Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
Ar putea s-o dea din sine jos.

Legea ei e depărtarea noastră,
Ca să fie, nu o vom avea.
Fulgera o lacrimă albastră
Şi mă tem că se topeşte ea.

Îmi păstrez în drob de gheaţă spadă
Nici n-aştept să se mai facă zi,
Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada
S-o ating, dar fără-a o topi.

Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este
Şi îngheţ păzind-o vinovat,
Şi mă tem că va fugi-n poveste
Şi-o să moară la vreun dezgheţat.

Turture înmiresmat mi-e spada,
Să despice-n jurul ei femei,
o iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi-am să mor în basm de dragul ei.

( Adrian Paunescu - O iubesc pe Alba- ca- Zapada)

Rani de dor

Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,
cel care frământă silabele cu sângele lui.

Eu sunt vrăjitorul luminii,
cel care închide întunericul
în sâmburi de cireşe amare,
cel care adună ploile
în matca râurilor,
cel care seacă izvoarele lacrimilor
cu sărutări de soare.

Eu sunt vrăjitorul
care face cuvintele să cânte
sub frunţi înnegurate...

Te aştept pe tine,
un menestrel de sub vechiul turn,
o umbră care se furişează pe lângă ziduri,
căutând un om...

Sunt aici ducând cu mine
răni de dor,
ţinând în mână
fluturii albaştri ai nopţii
în care ne atingem
doar sufletele.

Unde mă cauţi ?
Sunt aici umblând cu tălpile goale
pe liniştea de mânăstire... aşternută între noi.

Sunt aici să înţeleg
de ce se ivesc zorii atât de târziu.

Sunt aici să te învăţ adevăruri
ascunse în seminţe de mac.

( Lelia Mossora- Vrajitorul cuvintelor )

Limite

Din străzile ce-ngroapă afinţitul
E una (care-o fi?) cutreierată
Acuma pentru cea din urmă dată,
Indiferent, de pasul meu, sortitul

De Cel care vieţii-i pune norme
Şi-o tainică, hieratică măsură
La paşi, la umbre, vise şi-alte forme
Ce fac şi-apoi desfac viaţa dură.

De-i pentru toate capăt şi e vamă,
Niciunde şi nicicând, doar străşnicie,
Acuma, oare-aici ne dăm noi seamă
Că bun rămas ne luăm pentru vecie?

Prin geamul gri lumina se iveşte.
Din raftul nalt de cărţi, pieziş, trunchiată
De colţul mesei, umbra se lăţeşte,
Şi-o carte văd: o mai deschid vreodată?

E-n cartierul Sud o poartă veche
Cu urne fin lucrate-n zidărie
Şi fructe de nopal fără pereche.
Nu pot intra: e o litografie.

Pentru vecie-o uşă ai închis,
Şi o oglindă te aşteapă-n van.
Răspântia-ţi apare drum deschis,
Şi veghea, zeu cu două feţe, lan.

Din amintiri, desigur, este una
Ce-i îngropată pentru totdeauna.
Spre-al lor izvor nu te-or vedea venind
De aur soare, lună de argint.

Nu se întoarnă glasul tău la versul
Ce-n grai de flori şi paseri s-a iscat.
Persanu-l spune-n asfinţit, i-e mersul
Când greu, când lin: poem de neuitat.

Şi-nvârtejitul râu şi-oglindă – lacul?
Şi-acest vechi ieri spre care azi mă-nclin?
Vor fi ca zidul năruit, săracul,
Distrus pe veci de-o mână de latin.

În zori aud un freamăt depărtat,
Mulţimi gălăgioase pier în zare.
Sunt cei ce m-au iubit şi m-au uitat.
Şi spaţiul, timpul, Borges, totul moare.

( Jorge Luis Borges - Limita )

Cantec nesocotit

Ti-am mesterit banuti de fier,
sa-mi vinzi un ceas din sanii tai
zbucnind in vine zurgalai,
cand flamanzeam de vis si cer... 

...Dar scalda calda, nurii puri
iubeau ciorchinul cel manat
Si inima ti-ai semanat
in colbul plin de scrematuri. 

Ti-am banuit arginti cu zimti,
uitarea ta sa-mi vinzi pe ei,
cand rodul florilor din tei
imi flamanzeau o stea in dinti. 

...Dar vrajitoare de nefiri,
descantece turnasi in prag
Mi-ai dat fiertura de omag
sa te descant din amintiri... 

( Nichita Stanescu - Cantec nesocotit )

Vreau tot!

Vreau tot , sa stiu ca tot mi-e cunoscut
Cu tot ce-a fost , ce este si va fi
Sa mi se-nsire-n fata , zi cu zi ,
Enigmele de-acum si din trecut .
Vreau Sfinxul sa-si dezlege-al lui secret
Gioconda sa-mi explice-al ei suris
Sa aflu tot ce-a fost in paradis
Cu Eva si Adam sa stau la tabiet
Vreau soare , apa , tunete si ploi
Dar si verdeata , dune ca si stinci
Sa urc cu greu , pe coate si pe brinci ,
Sa am si nestemate-alaturi de noroi
Atunci , poate atunci ,voi intelege viata
Misterul  ce  se naste ne-ncetat
In ce e pur , curat sau intinat
In zile luminoase sau cind se lasa ceata
Si cind nu va mai fi in fata-mi vreun mister
O voi porni , agale , cintind usor , spre cer . 

( Jan lulu Stern - Vreau tot )

Asculta, iubite..

Ascultă iubito seara cum cade
La fel ca şi frunza-n păduri
Tulnicul sună, inima-mi arde
Aburi de ceaţă se-ntind pe măguri.


Astăzi spre tine fac calea întoarsă
Destul am umblat spre nicăieri
Inima-n piept de dragoste-i arsă
Fericit m-aş întoarce la clipa de ieri.


Doamne ascultă, tulnicul sună,
O clipă mai am să mai sper în iertare
E noapte târzie, sub clarul de lună
Răspunsul să-i dau aş vrea la chemare.


Azi toate îmi vin proaspete-n minte,
Crângul, izvorul, privirea-i albastră,
Obrazul cel fraged, gura fierbinte
Păcatul trădării pe suflet m-apasă.


Am rătăcit, dar la tine mă-ntorc,
Spre fericire găsit-am cărare,
Lumi am umblat căutându-mi noroc
Când norocul-mi ieşise în cale.


Ascultă cum sună tulnicul, lung,
Iubirea ei o simt cum mă cheamă,
Doamne, mă lasă în creste s-ajung
Viaţa mea ţi-o las apoi vamă.


Nu-ţi cer să-mi îndrepţi greşelile toate
Nu-ţi cer nici arvună vreo zi să-mi mai dai
Mă lasă s-ajung , tulnicul sună
Doar o clipa Doamne răbdare mai ai .


Ce am pierdut n-am să aduc înapoi
Chiar dacă în suflet simt astăzi obida
O clipă doar Doamne, o clipa mai voi,
Să apuc să îmi strâng în braţe iubita.


Chemarea din tulnic nu lăsa să se stingă,
Doamne e ultimul lucru ce-ţi cer
Din lacrima ei iertare-a m-atingă
Să-mi lumineze drumul la Tine spre la cer.

( Valeria Tamas - Asculta, iubito..)

Sifonata. Urme...

As vrea sa fug
Sa dispar si sa ma caut.
Ma iau dupa tine
Si dupa genele urmelor tale prin aer.

( Marin Sorescu - Urme )

Cu masca. Fara masca.

Ne tremură paşii pe frunze uscate
pe cărări neştiute de nimeni trecând...
De departe simţim cum sufletul bate
şi soarele-asfinte când mergem tăcând.

Ce mască purtăm pe faţa întoarsă
în noi şi spre noi strivind vechi hotare
şi buzele noastre vorbesc mult prea arse
cuvinte nespuse şi... mult prea ne doare

că nu strigăm lumii şi cerului-naltul
adevăruri aflate doar ca prin minune.
Şi tu eşti bătrân şi copil când bazaltul
din mine sculptezi cu mâini de genune.

Îmi mângâie fruntea privirile tale
şi simt că ai vrea să atingi neatinsul
şi sufletul meu ferecat în petale...
şi ierburi de câmp ce-mi cutremură visul...

( Lelia Mossora  - Masca )

Gandeste-te n-ar fi pacat...

Invata-mă cu ce să-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,

pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or să stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie

iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi rămas.

Invata-mă cu ce să-ncep si cum
să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a născut, cu truda ei intreaga,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodata n-o să stie
c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pământ si sura vesnicie
să mi te-aduca,-asa cum esti, aproape;

si, fiindca-o să murim si noi odata,
gandeste-te: n-ar fi pacat să moara,
cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima deodata?...

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
si eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.

( Magda Isanos - Gandeste-te, n-ar fi pacat )