Sub pecetea tacerii

Pe muntele negru de frunza de vara
Te chem cu accent brumariu sa te sperii
Cand spicul de toamna da-n spicele verii
Si cade lumina si trage sa moara.

Si sint intrebari prin natura puzderii
Si sfiriie ploaia dintii ca o ceara
Si vara ne-nchide in toamna afara
Femeie, barbat sub pecetea tacerii.

Aicea la munte mai poate sa spere
Si cel care moare ca moartea-i departe
Si noi sa fugim si sa scriem o carte
In ea cuprinzind ale toamnei mistere.

Ca sintem in lume pe-acolo prin partea
Pe unde intirzie posta si moartea.

( Adrian Paunescu  - Pastel de toamna )

Intre gene

m-am refugiat în spaţiul umbros
dintre trupurile noastre paralele
mă pregătesc în ascuns pentru lecţia de dans
promisă într-o cută a zilei
într-o vară cu răsăritul fraged
întors către mine
ca un ied sărindu-mi în poală
mi-am săpat în privire fântâni
să încapă întreg
ascuţişul bucuriilor viitoare
mi-am decupat cu degetele firide în piept
să le umpli tu
cu sărutările buzelor tale sărate
cu vorbele tale rotunde
cu respiraţia ta dulce amară
ca mireasma portocalelor coapte

(cum zboară oare îngerii
- goi?
în noaptea de Crăciun tropical?)

să-mi spui să te aştept şi te voi aştepta
va veni de bunăseamă un anotimp
cu pădurile lui refugiate pe dealuri
noi îi vom dezlega drumurile
îi vom elibera potecile
şi ne vom încuia o vreme
unul într-altul

(ştiu
plouă între timp
la Santiago de Cuba)

nu mi-e dor
mi se zbate doar o pleoapă
sub stern
ca o aripă de flutur

( Silvia Van - Intre timp, dorul )

Ce-ai lasa?

-Dacă lumea, astăzi, ia sfârşit cu tine,
Dacă totul, mâine, fi-va pustiit,
Ce-ai lăsa, în urmă, celui care vine
Să zidească iarăşi ce s-a năruit?

Ai lăsa, anume, sfatul îndreptării,
Ai lăsa virtutea, ori speranţa vie,
Ai lăsa iubirea, taina vindecării
Sufletului singur din a sa robie?

Ai lăsa-ntr-o carte, multa-nţelepciune,
Ce-ai agonisit-o,-n ani, sârguincios,
Ai lăsa puterea faptei celei bune
Şi, cu prisosinţă, gândul luminos?

Bucuria, dorul, visul nemuririi,
Cântecul de slavă, rugăciunea, poate,
Ce-ai lăsa, în urmă, şansă omenirii?

-Aş lăsa, sub lacrimi, multele-mi păcate

( Elia David - Ce-ai lasa? )

Invitatie in tablou

Eu te iubeam tăcut, fără să ştiu,
Trăind între devreme şi târziu,
Şi te vânam în vise, pătimaş,
Pierdut absurd prin marele oraş.
Mă tot rugam să fie o minune,
Vroiam să spun şi nu îţi puteam spune,
Puneam speranţa-n fraze complicate,
Strigând mereu că-i până peste poate.
Realitatea îmi şoptea-n ureche
Că sunt copil şi nu mai am pereche
Şi totuşi te păstram la mine-n gând
Scriind pe cer c-am să te văd curând.
Din insomnie mă trezeam buimac,
Trăindu-mi viaţa pe un vârf de ac,
Cu dor absurd de tine prin decor
Dorindu-mi să trăiesc şi să nu mor,
Cu dor absurd de tine prin minute,
Doar scrisul ajungea să te sărute.
Ereticul din mine cerea rug
Şi-o uşă-ntredeschisă, ca să fug,
Să te ajung din urmă, să îţi spun,
Că-ţi dăruiesc din suflet gândul bun.
Pierdut prin frământări hrăneam  cuvinte,
Autodeclarat lipsit de minte,
Şi era bine şi nu-mi părea rău,
Având sub ochi acelaşi chip al tău
Care m-a săgetat cu verde crud,
Lăsându-mi sufletul de lacrimi ud.
Unii-mi ziceau nebun, suflet hai-hui,
Dar eu nu sunt nebunul nimănui,
Sunt doar nebun de tine, asta-i ştirea
Şi te invit să ne trăim iubirea…

 

( Cristian Lisandru - Nebun de tine ) 

Pot sa vin la tine..

pot sa vin la tine
sa-ti sarut auzul linia inimii
curbura ochilor
pot
orice
sa fac

pot sa te incredintez ingerului
sa caut neincetat ulii
vulturii propriilor mele
si propriilor tale ganduri si chiar ai propriilor ingeri crestini neatenti la ropotele ploii mai mult decat la
ropotele de aplauze si de astrii ai

inimii tale

neincetat pot sa vin la tine sa vad daca mai e incinsa uimita
neatenta flacara

pot sa-mi cufund mainle in aerul tau
in mirosul tau de bibelou cerat
de bebelus proaspat
de lacrima vie
de ceata aerul tau adanc in inima mea

sa te sarut pot
nemiscat ca frunza pe apa

neascuns de curcubeul flamand pot
veni
neincetat
in tine nerisipit de ploile
lacrimi

( Adriana Anusca - Pot sa vin la tine )

Intrebari si raspunsuri

Clipele

curg

greu…

Picura

in suflet

tacerea,

durerea,

timpul petrecut

singur.

Ploi de toamna

sterg

urmele  pasilor

tai …

Frunzele iti acopera

sufletul.

Aleile pustii

inca

mai asteapta

umbrele noastre

tinandu-se de mana,

cutremurandu-se

de prea multa

frumusete

din noi,

cei

care

am redescoperit

intrebarile

de la 17 ani.

Raspunsul lor

suntem

NOI,

EU

si

TU.

 

( Lelia Mossora - Dor )

Buzele mele te cauta..

Sangele doare trecand

Dincolo de mine in trupul tau
atât de aproape încât umbra lui
mă spală de păcatul de a te fi cunoscut.

Gândurile mele te mâgâie in somn,

in somnul acela care nu mai vine,
care doar pleacă mereu şi mereu…
asemeni vântului care îmi umblă
prin amintirile atât de goale
şi fără de sens.

O uşă se trânteşte!
E uşa de la camera sufletului tau!
E goala! Atât de goală
încât aud doar ecoul necuvintelor tale
spuse mult prea tarziu…

Întind mâna să te ating şi nu te mai găsesc…
Eşti atât de departe, că lutul se miră
că te-a născut strain de mine
şi steaua ta căzătoare a uitat
pentru ce te-ai rugat
când s-a stins acolo,
pe cerul drumurilor tale
pustiite de dor şi speranţă.

Buzele mele te cauta!
Parfum bolnav de mine in fiecare floare
pe care ai aşzat-o cu vorbele tale
la fereastra iubirii mele adolescentine
sosita atât de târziu…
asemeni necuvintelor tale.

( Lelia Mossora -  Gem frunzele toamnei despletite pe alei… )

Multumesc T.T.

Inger de paza

Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida haina,
Copila cuprinsa de dor si de taina,
Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

Esti demon, copila, ca numai c-o zare
Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare
Facusi pe-al meu inger cu spaima sã zboare,
El, veghea mea sfinta, amicul fidel ?
Ori poate !... O,-nchide lungi genele tale,
Sã pot recunoaste trasaturile-ti pale,
Cãci tu - tu esti el.

( Mihai Eminescu - Inger de paza )

A cazut cerul in ochii tai

A cazut cerul din ochii tai Si s-a farimitat. A cazut de pe fata ta soarele Si-a inghetat. Incremenit e vintul cel racoros Fara harnicele tale miini. Cautindu-te pe tine, S-au tainuit izvoarele-n tarini. Ca un pom doborit Insusi graiul Parca se aude cazind. Doamne, atit de singur, Atit de singur N-am fost nicicind!

( Grigore Vieru - Acazut cerul din ochii tai )

Nici cap, nici pajura..

Tragem la sorţi
cu inima smulsă dintr-un străin.
Martorul întreabă: cap sau pajură?
Nici cap nici pajură, răspunde corul antic.
Inimă, pur şi simplu.
Inimă pe toate feţele?
Inimă pe toate feţele!
Şi unde este Omul cu M mare?
Unde să fie? În moarte.
Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
unde vreţi să fie?
Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.

( Nichita Stanescu  - Tragere la sorti )