O umbra de frunza verde

Doarme,
Doamne, pasarea
tavalindu-si aripa
sub ea, numai sub ea
sub ea, numai sub ea…

Ploua nori, ploua de somn,
vis de beizade, de Domn

Pasare dormind,
pasare mâncata,
mistuita, fluturata.

Pe zapada ce se vede?
O umbra de frunza verde.
  

( Nichita Stanescu - Pasare dormind )

Scancet

Umbre cum curg
pe stele culcate
tresărind în amurg
tăceri însetate.
Spre tine mă duc
să-ţi vindec abisul
pe frunze de nuc
scrijelind paradisul.
Mă stinge mirarea
şi focul mă iartă
că nu sunt chemarea
ce-ţi bate în poartă.
Octombrie plânge
prea galben pe-alei;
culoarea se frânge
durând ochii mei.
Un scâncet de-o vară
în suflet îmi cântă
cu lacrimi de ceară
tăcând îţi descântă.




( Lelia Mossora - Scancet )

Vis neterminat

Timpul
se sparge în ţăndări
în palmele tale.

Frămânţi cuvintele
ca pe o bucată de mătase
din haina toamnei.

Culorile îţi ruginesc pe pleoape.
în degete ţii naiul
trupului meu
silabisind
fiecare tresărire.

Tăcerea tremură
pe buzele tale.

Dulce-amar
te aprinzi ca un felinar
luminând un drum
care nu duce niciunde.

Greierii ţi-au uitat demult cântecul
pe frunze de nuc.

Târziu mă cauti…
Târziu te gasesc…

Timpul se sparge în ţăndări
în palmele tale
întinse
spre un vis
neterminat. 

( Lelia Mossora - Vis neterminat )

Soapte

Am cules aseară
de pe gura-ţi şoapte
să-mi devină pernă
visului în noapte,
adunînd cu tine
nebunii din stele
implorînd- şi astăzi
clipa să ne-nşele.

Prin praf de amurguri
pe picioare goale
să-nmulţim norocul
adunat în poale
de prin file rupte
din chemări tăcute
semănate-odată
pe străine rute.

Ca prin ceaţa sură
de uitări rămase
într-un colţ de soartă
cu priviri ploioase,
să găsim o rază
şi precum o sfoară
să legăm destine
ce spre cer coboară.

Să culeg şi mîine
de pe gura-ţi şoapte
cu sărut de stele
cînd răpiţi de noapte
vom chema minciuna
ce nicicînd nu minte
să cunune visu-n
larmă de cuvinte.

( Lupu Svetalana - Soapte )

Ultima picatura

Te-am lasat

sa mi te bucuri

de o piele

Fara rana

De un suflet,

pe o geana,

De-un sarut,

Atat de dulce

Orice urma

De tristete

Orice

Scurta desfatare

Au pierit,

Fara sa-mi pese

Si s-au transformat

In zare!

Au venit apoi

Cu :Luna

Si mi-au spus 

Ca va fi Soare,

Intr-o dimineata 

Calda

Si-ntr-o zi

Intamplatoare!

( Alexandra Varlam - Lui R. )

Cand ma privesti..

Cand ma privesti, 

ma topesc in silabe.
Abia invat sa scriu:
Iu-bi-re...

Imi tremura mana pe foaie,
scap creionul...
Mana mi se misca greu,
buclele mi se incurca:
Ah, Doamne!

Buzele-mi tremura...
Recunosc literele!
Recunosc sunetele!
Recunosc sensul!
dar nu pot sa vorbesc.
Cand ma privesti.

Cand ma privesti,
Cand ma privesti, 

ma topesc in sunete,
si primesc iarna din ele,
sufletul mi se destrama
in centrimetri de suferinta
pe clipa,
pe fiecare clipa.

Cand ma privesti,

sunetele ma dor de tacere
si nu-mi deschizi cand bat:
cioc!
cioc!

Cand ma privesti, 

ma lovesc de peretii suntelor
innabusite-n spatele buzelor, 

ma lovesc de peretii lor si,
vreau sa-mi dezleg sufletul
in camaruta inchisa-n trup
caci viscolesc fulgii, iarna...
 

Cand ma privesti,
tu nu ma vezi
si-ncerc sa-ti scriu ravas
dar nu stiu lega propozitii...
nu stiu decat atat:
sa scriu Iu-bi-re.

( Ioana Camelia - Cand ma privesti )

Fuga in noi

e atâta ploaie în noi
încât am uitat până şi numele părinţilor
zilele au devenit egale
cu inconştienţa noastră de a crede
că există locuri magice
unde am putea fi mai fericiţi
naivi
ne putem închipui
că Dumnezeu ne-ar putea visa
mai tineri

câteva gutui
rostogolite din ultima copilărie
în ferestre
ne amintesc că mai putem atinge lumina
fără să dăm ceva în schimb

( Cezara Raducu - Fuga in noi )

Freamat de codru

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată...
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!

( Mihai Eminescu - Freamat de codru )

Te-ai cuibarit

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.

Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.

( Mihu Dragmir - Te-ai cuibarit )

Infometat

Prezenţa ta permanentă în gândurile mele
A devenit o certitudine a fiecărei zile…
Dimineaţa, te sorb alături de cafea
Şi citesc în zaţ trasee ale unui destin fericit
Care mă poartă în paşi de dans
Către o destinaţie sentimentală luxuriantă…
La prânz, muşc din tine cu poftă nebună,
Mă ridic de la masă fără să mă satur,
Apoi revin şi mai cer o porţie
Pentru a putea să-mi duc dorul pe picioare până seara…
Îmi eşti şi cină, iubito,
Iar apoi îmi devii ţigară şi pahar cu vin roşu
Pe care îl gust spre îmbătare nocturnă,
Singura stare care mă ajută să zâmbesc
Atunci când acele ceasornicului bifează o nouă zi
Trăită fără tine…
Vei spune că exagerez
Şi că de la începuturile lumii
Au tot inventat bărbaţii cuvinte frumoase
Destinate ameţirii depline a iubitelor lor…
Da, nu reuşesc să inventez nimic.
Eu nu sunt savantul care îşi aruncă halatul pe umeri
Şi intră în laborator
Pentru a oferi hrană de suflet eprubetelor…
Rămân doar un bărbat îndrăgostit,
Predispus la scandal cu acele ceasornicului
Atunci când eşti departe…

( Cristian Lisandru - Infometat)