Scenariu

Am să te reneg, poetic, într-o noapte de legendă,
Mă voi transforma în umbră, spre a te incomoda,
Voi rămâne, ilizibil, pe la tine, prin agendă,
Şi, cu noua mea trăire, nu mă voi acomoda.

Toţi nefericiţii lumii vor trimite anonime,
Ce mai faceţi? Cum mai sunteţi? Încotro v-aţi îndreptat?
Incapabil să scriu versuri, voi trăi prin antonime,
Tu vei stoarce două lacrimi şi mă vei uita, treptat.

Fi-vor ierni şi fi-vor toamne, anotimpuri deprimate,
Cu răceli intempestive, cu reumatism total,
Or să iasă la iveală amănunte oprimate,
Iar peste nevoi multiple va ploua sacerdotal.

Îmi va fi iar dor de tine, ca de-o carte apocrifă,
Te voi răsfoi în gânduri, prăbuşit pe duşumea,
Printre-atâtea mari mistere, vei ajunge hieroglifă
Şi te voi sculpta cu dalta, dureros, în fruntea mea.

Ospătari imperturbabili se vor bate să mă-mbete,
Toate cârciumile lumii îmi vor da abonament,
Prin jelanii presupuse voi fi consolat cu sete
De femei necunoscute, apărute la moment.

Perspective insalubre îmi vor oferi dezastre,
Agonie de iluzii şi statistici în declin,
Din eşecurile mele voi bea dorurile noastre,
Şi-am să te găsesc pe tine în paharul meu cu vin.

Am să te reneg, poetic, pentru a trimite veste
Că-mi eşti parte integrantă, punctul dulce de reper,
Când nu mai credeam în basme, tu mi-ai devenit poveste,
Scrisă pe hârtia albă dintre orizont şi cer.

( Cristian Lisandru - Scenariu )

Matca mea de ganduri

Și mi se face seară, și mi se face frig,
Îmi este dor de ape, cui aș putea să strig?
Cum aș putea s-adun în matca mea de gânduri
Atâtea întâmplări nespuse printre rânduri?

Îmi este-așa târziu și-mi tremură mătăsuri,
Furtuna de cuvânt nu ține cont de păsuri
Adesea-mi răvășește trecutul plin de noi,
Îmi bântuie tristețea cu pași străini și goi.

Și oare să te-ntreb în dimineți neclare
Pe unde-am părăsit vechi semne de mirare?
Sărutului - ce porți i-am colorat în taină
Și fulgilor de nea de ce le-am luat o iarnă?

Mai bine, înflorind în nopți mărgăritare,
Din ceruri să culeg legendele stelare
Și-n ele să înalț o dragoste sihastră,
Să zboare-n infinit ca pasărea măiastră.

Și tu și eu știam că este doar a noastră...

(  Ana Sofian  - Doar a noastra )

De acolo vine..

Dincolo de păsări,
glasul meu capătă formă de sferă,
pluteşte printre arbori
si se fărâmă când ace de frig
se năpustesc peste lume.

Atunci calotele
se transformă în cuiburi
unde iubirea se adăposteşte
la vreme de răstrişte.

Deseori ne căutăm printre muguri:
tu - frunză,
eu - floarea ce-apare dinainte-ţi
ca o scânteie de lumină,
scuturată mai apoi.

Ne regăsim
când bruma ne aruncă în vâltori:
eu - rodul unei iubiri arse
tu - semnul că viaţa se va opri într-un punct.

Doar atingerea zilei
ne uneşte
în ceea ce nouă ne place
să numim privirea spre cer...

de acolo vine o altă primăvară...

( Ana Sofian - De acolo vine.. )

Fereastra timpului meu

Trec dintr-o viata intr-alta
Mangaind usor
Coama leului somn
De la intrare,
S-a obisnuit cu mine
Cu vesnica mea disparitie in zori,
Cu vesnicele mele intoarceri
Crepusculare.
Infranta, uneori
Nu mai reusesc sa ajung pana la el.
Atunci se scoala,
Imi prinde capul in dinti
Cu duiosie
Si ma taraste incetinel.
Alteori
Nu mai stiu sa ma intorc din vis.
Atunci porneste dupa mine
In labirint,
Imi da de stire
Racnind
Ca ma va salva,



Sa astept nemiscata
In amintire,
Sa ma gaseasca
Si sa ma aduca
In imparatia sa.
O, minunata lui imparatie,
tara subtire,
Fraged hotar
De ora
Intre doua lumi care se devora
Smulgandu-se una alteia
Fara oprire

( Ana Blandiana - Intre lumi )

Fabrica de nori

veţi deveni copaci
mi-a şoptit codrul în vis
adormisem cu tine prin frunze

când m-am trezit atârnai de crengi
goală ca un fruct fără coajă
pe tine licheni şi tatuaje bizare prindeau contur 
unghiile rădăcini în solul fertil

simt cum creşti în mine 

ca iarba în asfalt 
ca un copil într-o mamă vitregă

venele îmi seacă 
se umplu cu otravă 
facem schimb de fluide...
îţi ofer viaţă
tu moarte...

ţipi ca nebuna de vrăjitoare din Hansel şi Gretel 

ramurile nu te mai cuprind

scoarţa se transformă în cămaşă de forţă
creşte din tine ca un fum ce te învăluie
când ţi-a astupat chipul te-am alungat din inima mea
mi-ai invadat prea mult sentimentele 

( Marce - Copaci )

Te-am apropiat

Te-am apropiat de mine cu fiecare zi,
Te-am simtit frumoasa, si te-am cerut
Vietii sa mi te-aduca de oriunde-ai fi,
Din oricare umbra, ratacita-n trecut.

Ti-am asezat gesturile-n mangaieri,
Traindu-le adanc cand dor mi-a fost,
Dandu-le mireasma unei zile de ieri
Sa aiba prin toate, iubirea un rost.

In gandul meu,te vad ca-ntr-o oglinda,
Pleoapele ti-au dat forma de lacrima,
Bratele stiu cand doresc sa-ti cuprinda,
Trupul ajuns, de mult, dulce patima.

Te-am apropiat de mine noapte de noapte,
Fericita ramai langa sufletul meu,
Murmur de valuri in larg, si de soapte,
Iar vietii-i repet, sa te-aduca mereu.

 

Ungureanu - Te-am apropiat 

Totul simplu

O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor…
Capul întâi – ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
“Ce fără cap este fata aceasta!”,
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
“Ce fără inimă este fata aceasta!”
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume…

( Ana Blandiana - Totul simplu )

S-astept?

S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?

( Tudor Arghezi  - S-astept ? )

Aud

Aud cum paseste cineva dupa mine în luna
Si pune seminte de flori în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - albastrele,
Un pas gresit - matraguna.

Aud cum paseste cineva dupa mine în soare
Si pune oua de pasari în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - turturele,
Un pas gresit - cîntatoare.

Aud cum paseste cineva dupa mine-n vecie
Si pune cuvinte în urmele talpilor mele,
Un pas întelept - ghilimele,
Un pas gresit - poezie.

( Ana Blandiana - Aud )

Ti-e teama, inima!

Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge pe stradă,
Te uită prin mine cum cad ploi, pe noi –
Udaţi de cuvinte, răniţi de uitare,
Te tragem de mână pe-un drum înapoi,

Azi baţi mult mai tare şi dori dinspre noapte;
Priveşte la cerul plecat pe copaci
– Prin irişii mei verzi-galbeni, de toamnă –
Când duşi sunt cocorii şi n-am nici un vraci,

Mai stai lângă mine, e muzică-n stele
Şi luna îngână un zbor de cuvânt;
Cad pietre din suflet pe visele mele
Şi-adie tristeţea prin plete de vânt,

Zadarnic alergi zăludă, în noapte,
Cu atriile, toate, întoarse la mal;
Ai lacrimi în doruri şi cearcăne-n şoapte,
Aşteaptă-mă, încă! Mi-e gândul amar.


Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge pe stradă!
Îţi dau aripa mea, încă poţi să mai zbori
Şi uită de lume, oricum, viaţa-i scurtă;
Mai stai înc-o toamnă, tu nu ştii să mori!

Ţi-e teamă, inimă! Nu plânge, te rog!

( Ileana Popescu Baldea -Ţi-e teamă, inimă! )