De mana..

Multumeste-te sa-mi scrii
Cateva cuvinte calde,
Cand va fi sa mi se scalde
Umbra vietii-n aporii.

Eu voi sta,oricum,atent,
Sprijinindu-ma de-o raza,
La-ntelesul viu de fraza
Si la frigul tau latent.

Daca tot mi-e dat sa mor
Inainte-ti cu o vreme,
Voi ajunge,nu te teme,
Sa-mi transform plecarea-n nor.

Si-or sa cada mai apoi,
Dinspre mine catre tine,
Vesti de dragoste,stii bine,
Risipite-n niste ploi.

( G.Tarnea- Balada vestilor de ploi )

Resemnare

Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;
Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poţi;
Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi
Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată.

Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,
Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;
Iar dacă graţia, virtutea au să trezească-n el simţiri,
Cu veşted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă.

Când semenii dispreţuindu-şi, când acuzându-se pe sine,
De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne.
Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează.

Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,
Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,
În care nu vrea să stea zeul, şi-n care omul nu cutează.

( A. Mickiewicz - Resemnare )

Punctul comun

Trec separat prin noi aceleasi zile
Trec separat prin noi aceleasi stari,
Tacerea ta imi staruie-n pupile
Plecarea mea iti plange-n asteptari.

Nici unul nici altul nu se-ndura
Sa puna capat chinului din el
Desi sarutul ne-a-nghetat pe gura
si frica de-mpacare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleasi clipe
Trec separat prin noi aceleasi legi
Iubirea noastra-i plina de risipe-
Ramane sa-nteleg si sa-ntelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o data
Si iata-ne constransi la convorbiri
Purtate intr-o ura mai ciudata
Pe seama separatelor iubiri.

( G.Tarnea - Punctul comun )

Bolnav de dor

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

( N.Stanescu - Necuvintele )

Cochetarie

I-am dat drumul de la moarte
Şi, mă rog, priviţi la el –
Fluture-uşurel la fizic,
La moral mai uşurel!

Stă… Nu pleacă… Cum să plece?
S-a zbătut, e şifonat:
Cum să ias-un june-n lume
Negătit, nepieptănat?

Uite-l cum se dichiseşte,
Cu ce grije se pudrează,
Fulgii tineri din bărbie,
Fir cu fi cum şi-i frizează!

Stă să-şi facă toaleta
Coconaşu ! –n loc să zboare…
Ce ţi-e cu cochetăria
La fiinţele uşoare!

(I.L.Caragiale - Cochetarie )

Beat-itudine

Lumina bate-n auriu
Si-i o racoare domolita.
Cu ani si ani vii mai tarziu,
Dar si asa sunt multumita.

Vreau mai aproape sa te-asezi,
Ca sa-ti arat ceva doar tie :
Acest caiet albastru, vezi ?
Sunt versuri din copilarie.

Ma iarta c-am fost trista des.
Ca bucurii avui putine,
Dar cer iertare, mai ales,
Ca prea multi i-am luat drept tine ...

( A.Ahmatova - Lumina bate-n auriu )

Sfiala

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi.

( M. Eminescu - Iubind in taina )

Sus..la mine

Cine sunt? Pe baricade flutur steagul răzvrătirii –
În vârtej ridic noroade pentru ceasul izbăvirii.
Cade ‘lutul’ de pe mine şi, văpaie de credinţă,
Mă avânt spre noi destine de calvar sau biruinţă.

Cine sunt? În nopţi de veghe, caut să dezleg misterul:
Sboară gândul mii de leghe, ocolind pământul, cerul...
Gânduri, vise, frământare, în zadar mă-ntreb mereu
Căci răspunsul la-ntrebare-l ştie unul Dumnezeu.

Simt în orice strop de sânge altă viaţă şi chemare.
Sufletul sărman se frânge zbuciumat fără-ncetare.
Toţi strămoşii sunt în mine: mii de vieţi înverigate
În acelaşi lanţ ce ţine suflete încătuşate.

Cine sunt? În lumi de stele rătăcesc mereu pribeag
Şi în visurile mele caut un prieten drag...

( A.Bogdanovici - Ratacind prin stele..visuri )

Escape

Minuni s-ar cere multe – eu unul n-am să stărui –
prea rar se împlineşte un vis de sărbători ...
Dar adune-o pereche de aripi fiecărui,
ca să mai dăm o raită prin stele, uneori.

Să umplem orizontul, cînd ziua stă să vină,
un foşnet lung de stoluri spre zare săgetînd,
semn că se-nalţă liberi, ca vulturii-n lumină,
copiii şi stăpînii întregului pămînt.

Imensele penaje călite de furtună,
sa năruie zăgazuri şi să despice drum
prin veşnica pustie dintre pămînt şi lună,
şi să se-ntample-această minune, ca şi cum

te-ai duce după apă sau ai citi o carte ...
În staţia din Cosmos, la strung sau la birou,
să dăinuie în tine vibrarea fără moarte,
chemările de aripi, cu infinit ecou.

( Dan Desliu- Aripi )

Promisiune

Eu nu te vad, decit cind sint departe
Caci altfel te confund mereu cu mine
Te pierd din ochi, cind te privesc de-aproape,
Dar cind esti peste zari, visez cu tine.

Nu te doresc, cind tu imi esti de toate
Dar sint flamind, cind singur sint cu toti.
Nu-mi odihnesc privirea de sub pleoape
Decit pe chipu-ti ce-l visez in nopti.

Sint mindru ca te am, dar nu-ti stiu pretul.
Te dau mereu pentru nimicul gol,
Ma saracesc nerod, desi eu par semetul
Cind hoti si-nselatori imi dau ocol..

Eu sint bogat, cit nu stiu pretui
Si saracesc cind nu mai stiu iubi.

( Daniel Branzai - Sotiei mele )