Cale fara intoarcere

Dragostea vine de undeva
ca o incantaţie mistică.
Pluteşte deasupra fiinţei,
ocoleşte abisurile, coboară,
străbate pielea-ţi subţire,
intră prin vasele de sânge,
se cuibăreşte în inimă...

Strigi,ridici ziduri de-apărare,
dorind să-i încremeneşti mişcarea...
Dar strigătul se depărtează,
dragostea devine nisip cântător,
armonizându-se
cu cântul universului.
Cale fără întoarcere !

( Vavila Popovici - Cale fara intoarcere )

Clipe

Ne uitam ca doi copii
In oglinda stelei vii.
Unde-i oare clipa cea
De-o sorbeam si ne sorbea?!
Ne uitam nebuni si goi
In oglinda stelei noi.

Unde-i oare clipa cea
De-o sorbeam si ne sorbea?!
Ne uitam ca doi batrani
In oglinda unei paini.
Unde-i clipa de candva
De-o sorbeam si ne sorbea?!

( G.Vieru - Oglinda clipelor )

Galben de miere

10x to N.H.



Galben de miere

Asa e cuvantul
Atat mi s-a spus
Ma leagana vantul
Ma duce pe sus

Tacere, tacere
Durere si plans
Si galben de miere
In suflet am strans

Un pic obosita
E inima mea
Un ceas, o clipita
Am fost fara ea

Urcat-am din mine
In cer si-am vazut
Un pic mi-a fost bine
De ce-oi fi cazut?

Acum la fereastra
Ma leagan si tac
Si-o alba maiastra
Ma face copac

Si fumul de ceata
Cu picuri pe fata
Vartejuri profunde
Ascunse sub unde
Tacere, tacere
Si galben de miere
Si toate se-aduna
Sub rece de luna

(Sanja Cristea Tiberian - Galben de miere )

Candels for a violet romance

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

( N.Stanescu - Varsta de aur a dragostei )

He loves me, he loves me not..he loves me

Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspusuri,
Abia am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi sorbi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

( Marin Sorescu - Am zarit lumina pe pamant )

Masochism

Sunt flori care-şi înclină boiul şi mor topite de visare,
Mai sunt şi ochi ce plâng în noapte şi-adorm când soarele răsare,
Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai ştie?
Cine-a-nţeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?

Cît praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor de vară,
Şi totuşi veselă-i grădina. Pe-un ram, sfioşi, visau asară
Doi trandafiri ca doi prieteni, şi azi vîrtejul de petale
Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale…

Ca ei, ţii minte, stam alături…Dar tu nu poţi să mai ţii minte:
Ochii închişi nu mai visează şi foile ce mai-nainte
Erau o floare roşie-acuma-s doar un prilej de amintiri,
Iar viaţa re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri.

Aşa mor florile-n neştire, aşa-şi sting ochii buni lumina
Şi-n preajma vieţii care râde, cine-ar gândi, privind grădina,
Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie!
Cine-a-nţeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?…

( D.Anghel - Dureri ascunse )

Fructul oprit

De ce m-ai lăsat sã pãtrund în livadã
(O, raiul acesta demult l-am râvnit)
Şi nu mã laşi sã muşc din fructul oprit,
Care s-a copt şi curând va sã cadã?

Mã duci în ispitã cu biblica poamã
(Ispita aceasta demult o râvnesc),
Şi-n raiul acesta ce mere mai cresc
Şi-s rumene toate şi tainic mã cheamã.

Tu crezi cã sunt lacom şi fãrã mãsurã
(O, patima asta mã arde mereu),
Dar n-ai pãtruns încã în sufletul meu
Sã vezi ce vâltoare de flãcãri îndurã.

De vrei sã mã pui la o grea încercare
(Demult o aştept şi ce mult am dorit)
Şi nu mã laşi sã muşc din fructul oprit,
De ce m-ai lãsat în livada ta oare?

(Vasile Filip - Fructul oprit )

Ocroteste-ma

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimănui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe “ieri”.

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.

( George Tarnea - Orice copil )

Spune ,inimioara, spune

Spune, inimioara, spune
Ce durere te rapune?
Arata ce te munceste,
Ce boala te chinueste?

Fa-o cunoscuta mie
Ca sa-ti caut doctorie;
Te rog fa-ma a pricepe
Boala din ce ti se-ncepe.

Arata, spune, n-ascunde;
Da-mi un cuvant si-mi raspunde;
Spune, inimioara, spune
Ce durere te rapune?

(Ienachita Vacarescu - Spune, inimioara,spune )

Ocolisuri

Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm!
Viu dintr-o ţară depărtată,
Pe care harta n-o arată...
Sunt obosit, aş vrea să dorm.

Sunt ani, sunt ani de când alerg
Tot înainte, înainte,
Cu-aceeaşi întrebare-n minte:
De unde viu şi unde merg?

Şi barca-mi nu mai e la fel,
Iar pânzele-i imaculate
De la plecare, sunt pătate,
Ca şi o masă de hotel.

O mânam eu, sau mă ducea
În voia vântului, tot anul?
Eram sau nu, eu, căpitanul?
Sărmanei bărci ce rătăcea?

O amintire mi-a rămas...
Ţara nădejdii,-n depărtare,
Mi se părea atât de mare –
Şi-am ocolit-o într-un ceas!

Un gând mă tulbură, mâhnit,
Ca un ecou de harfă spartă:
E visul meu neîmplinit,
E idealul meu în artă!

În goana lui, izbit de stânci,
Mă-ntorc la mal, mânat de soartă,
Pe inimă c-o floare moartă,
S-ascunză ranele-i adânci.

Şi-acum, în drumul spre mormânt
Privind amurgul arămiu,
Când simt ce-aş fi putut să fiu,
Mă-nduioşez văzând ce sunt...

( Cincinat Paavelescu - Cantecul omului )