Certitudini

mi-am ţesut cămaşă
din fire de ploaie
să fiu frumoasă în ochii lui
să-i alunec pe suflet
în şoaptă
ţâşnind murmur
de dor dintr-o lacrimă
coaptă

mi-am colorat umbrele
ca pe frunze
în goană prin anotimpuri
ameţitoare
să fiu frumoasă în palma lui
culegând cuvintele
din copacii cu roade
amare

mi-am împletit părul
cu izvoarele nopţilor
să-mi fie întuneric să caut
luna ori soarele
prin trupul lui ce va aprinde
în ultimul ceas
la flacăra inimii
veşnice felinarele

( Elia David - Mi-am impletit parul )

Marturisire

bărbatul acela iubea
Femeia

o iubea pentru frumuseţea ei
trecătoare

pentru aripa de fluture
pentru genele de iarbă
pentru oasele de zăpadă
ce i se topeau între degete

îi plăcea s-o descopere
în toate făpturile ce-şi croiau
din neîntâmplare
drum de secundă prin timpul
inimii lui

şi descoperind-o
să o privească îndelung

imortalizând-o cu un clipit
pe retină

( Elia David - Fotografie )

Tu in mine chemare

Ultimul tau cuvant se desfacu dor
si-mi secera pieptul in lebede-nalte,
era o seara cu linisti arzand departe,
la un semn cerurile mugira fierbinte
si cazura ploi peste noi,
asa cum priveam limpede, goi
in spuma din laptele serii,
pana si crucile ne dospeau sfere curate,
cand tu-mi cadeai incet zidurile toate,
sarutul tau cu gust de visare
ma trezi curcubeu peste soare
timp in care clipele mi le fura
marginea despuiata din universul calare,
noi doi si acum amagim iubirea, repede
si acum fugim unul peste pasul celuilalt,
unul in despicatura vietii celuilalt
si ne stim oglinzile-ntoarse in foc
ca zboruri egale in cifre cu noroc,
noi doi ne topim si acum unul in ochii celuilalt,
cautandu-ne palmele din care-am crescut impreuna
cu tremur de lumini si susur de luna,
noi doi ne suntem unul altuia lac
in care privind lung, vocile toate ne tac
si ne-necam mereu si mereu din visare
eu in tine dorinta, tu in mine chemare !

( Pop Marius - Unul altuia )

Daruit

Dimineaţa:
Perdeaua unduind de răcoare,
Gândurile deasupra noastră,
nesosite din somn,
Mâinile încă goale
de inelele zilei,
Trupul abia lămurindu-şi
conturul,
Ochii încă orbi
de cealaltă lumină.
Dimineaţa,
încă o zi ne intră pe fereastră,
pluteşte în aerul
cu miros de alte lumi,
ne învăluie
şi încet devenim iar noi.
Intrăm în forma de ieri
a hainelor noastre,
Călcâiul îl aşezăm
pe-adâncitura
aceluiaşi călcâi.
Dimineaţa,
aburul cafelei ne mai dă
un tainic răgaz,
al nostru cu noi.
Apoi ziua cea nouă
ne înghite cu totul,
Se alcătuieşte prin gesturile noastre,
Se încolăceşte în inele pe degetele noastre,
Se bucură, se întristează se zbuciumă
odată cu noi
Si, la fel, oboseşte.

Seara,
cu gândurile întoarse înapoi
mă întreb cu nelinişte:
Oare nu timpul ne trăieşte pe noi ?
Cine cui se dăruieşte?

( Marina Samoila - Cine cui se daruieste? )

In departare

vine o vreme când
pentru toate se deschide o uşă
pentru altele toate se coboară un drum
e întuneric e frig şi desigur pustiu
bate un vânt aspru dinspre capăt de lume
siberiană depărtare a mea

ia ochiul meu îmi strigi
ia mâna mea cu pumnul strâns a durere
ia-mi haina aspră de bărbat
săpând mereu tranşee în care să te ascund
ia-le şi du-te

sunt vremuri târzii dragul meu îţi răspund
sunt vremuri târzii
priveşte numai cum se zbat în carnea lumii
inocenţe stranii lumini şerpuind
cum caută oamenii aceştia cu umerii aduşi înainte
mereu şi mereu încă şi încă o povară
pentru încă un drum

închid uşa
cu o haină bărbătească grea şi aspră pe umeri
siberiană depărtare a mea

şi tu mereu aşteptând într-un capăt de drum

( Dana Banu - Siberiana departare a mea )

Banalitati

Mă soarbe odată cu iubirea ta
părăseşte-mă în tine
cuprinde-mă cu inima ta
păstrează-mă în sfera în care trăieşti
culcă-ţi viaţa în visul meu
fără teama că ai să te rătăceşti în el
şi uită-mă între spiţele gândurilor tale
caută-mă la ficare pagină
în jurnalul vieţii
ia-mi viaţa în mâinile tale
spune-mi unde trebuie
să îţi găsesc jumătatea zeiască
tu, pământean adorat
oferă-mă viitorului
jertfeşte-mă trecutului
nu mă uita în prezent
ghiceşte confesiunea mea
ascunde-mi busola în raza lunii
să nu mai ştiu drumul către lume
dăruieşte-mi roiuri de primăveri
lasă-mă să mă topesc în zarea gândurilor tale
vreau să mă nasc în roua nopţilor tale
şi să trăiesc/ să mor/ să fiu vârtejul trăirii tale
obsesie/ metamorfoză/ reîncarnare
ecouri de patimi nebune
pe un pat de frunze moarte

( Alice Diana Boboc - Te iubesc )

Bijutierul (3)

Atata lumina in aer,
Atata miere in cer,
Incat vazduhul intreg pare
Un bulgare de chihlimbar
In care
Zei fosilizati
Si proiecte neterminate de ingeri
Se intrevad
Uimitor de exact
Si aproape se misca.

(Ana Blandiana - Chihlimbar)

No details

locul nu e departe de oraş



copaci aliniaţi de o parte şi de alta
o apă verde, tulbure
cu maluri înalte,
coroane aplecate peste
o linişte densă
se ridică sau se lasă
ceaţă peste tot , ea
ascunde detaliile.

tu nu zici nimic
mă priveşti doar,
eu ştiu ce vrei
vrei să aşteptăm
ceaţa să înghită pădurea
să ne construim în minte un loc
pe malul apei
să ne aşezăm
şi să privim cum fiecare secundă
alunecă


tu râzi şi-mi spui

lasă
lasă-le

s-a făcut seară
s-a înroşit cerul de parcă
a murit soarele şi sângerează
iar noi
nu mai suntem decât umbre cu viaţă,
lipite de umbra pământului

ne vom iubi
până ce ziua va trage de pe noi această noapte
te vei trezi primul
şi vei arunca pe fugă, speriat, în apa verde
această clipă.

( Iulia Cordeanu - Dincolo de detalii )

Impresii

în fiecare dimineaţă
mă nasc pentru tine
iau chipul unui cuvânt
părăsesc trupul viselor
sunt

aprind cu soare
lumânările răsărind din
pământ
sărut pereţii albaştri
ai cerului
sunt

doamne ce boabe
de rouă pe obrajii vieţii
mă-ncrunt
eu aşa de frumoasă
nu am fost de când
sunt

( Elia David - Asa frumoasa )

Suflet drag

E ora noastră de culcare,
în geam se leagănă perdele,
ca-ntr-o subtilă fluturare
de frunze, aripi, doruri,
stele


Nu este nimeni să-nţeleagă
de unde vine, cu ce rost,
când noaptea se întinde-ntreagă
peste acest oraş
anost

E poate doar o tresărire
din foste vremuri viitoare,
un vis hoinar, ori vreo iubire
ce nu şi-a mai aflat
hotare

Sau este doar un tremur fin,
al unei mâini ce se întinde
şi, când atinge, doar puţin.
se dă-napoi de la a
prinde

Ar putea fi o fâstâceală
a unui Creator tăcut,
ce-şi scaldă tocul în cerneală
şi-o ia mereu
de la-nceput,

mânjindu-şi guler şi manşete
cu stropi de cer, cu lună plină,
atins de veşnice regrete,
că nu creează
pe lumină

Oricum, toţi cred că-n şapte zile
a terminat, şi-acuma şade,
cuprins de nostalgii senile,
ca o fantomă
cumsecade

De ce nu s-ar ivi în treacăt,
la geamul tău, ori la al meu,
să ne deschidă şi-acest lacăt
al minţii, trist,

chiar Dumnezeu ?

( Elia David - Cand noaptea... )