Desculţ
Îmi mângâie în păr
Cuvinte despletite…
Şi îl văd -
Cum îşi ridică timpul
Din poală
Şi răspunde
Şi rostuie,
Micile umbre din gene -
Respirându-mi
Încet
În timpanul de soare.
Apoi te culcă
Şi adoarme-ţi in mine
Tot ce nu mă recunoşti.
Răsar gânduri ca visele nopţii
ce-mi strâng culoarea din obraji
unde mă îndeamnă să fiu falsă
prin câmpul golit de povesti.
Întind, ramnific trena toamnei
cu foşnetul frunzelor reci,
culeg bucaţile de stele
să prind putere, unde eşti?
Toamna aleargă spre mine,
se scutură de stele,
împrăştie rugină,
de mine nu-i este milă.
Mai tristă ca ieri şi ca mâine
veghez florile să-mi dea lumină
în strălucirea nopţii de toamnă
mă iau şi plutesc după o frunză.
Dacã omul ar putea spune cat de mult iubeste, Dacã acesta si-ar putea înãlta iubirea la ceruri Ca pe un nor scãldat în luminã; Dacã precum zidurile prãbusindu-se, Întru a se închina adevãrului, Omul si-ar putea învinge trupul, pãstrînd doar miezul iubirii, Pãstrînd doar adevãrul Care nu se numeste glorie, destin, nici ambitie, Ci numai iubire, Eu as fi cel care-si imagineazã; As fi acela care cu limba, cu ochii si cu mainile lui Mãrturiseste în fata lumii adevãrul uitat, Adevãrul despre iubire. Eu nu recunosc o altã libertate decît libertatea de a fi captiv În altcineva, numele cãruia nu-l pot rosti fãrã sã mã treacã fiorii; Cineva pentru care uit de existenta mea meschinã, Iar ziua si noaptea devin pentru mine orice-mi doresc, Trupul si sufletul meu plutesc în trupul si sufletul lui, Ca si bîrnele de lemn pe care marea le îneacã sau le salveazã Usor, ca libertatea iubirii, Unica libertate care mã face sã tresalt, Unica libertate pentru care as muri. Doar tu justifici existenta mea: Dacã nu te-as cunoaste, nu as mai trãi; Dacã as muri fãrã a te fi cunoscut, n-as mai muri, deoarece nici n-as fi
( Luis Cernuda - Daca omul ar putea spune cat de mult iubeste )
femeie!
când dracu’ o să te înveţi minte
în iubire nu există rest
e un fel de compensare pentru lacrimi
numită iertare
folosită în special
pentru spălarea de păcate
forma de publicitate gratuită
referitoare la unicitatea ta
are ca suport edenul
iniţial alb – negru;
culorile aruncate mai târziu
au creat şarpele
ca un fel de cal troian
am săpat, în câteva dimineţi
un tunel perpendicular
spre Carul Mare
mirată ai privit ieşirea
ai râs şi ai fugit
cu luna-n păr
s-a oprit un calaret
la marginea oazei dintre buzele noastre
si nici unul dintre noi nu l-am chemat inauntru
calul necheaza o poveste de dragoste
si poate ca daca suntem cuminti
ne duce si pe noi
dincolo de pleoapele realitatii
am ratacit drumul
poate ca e prea noapte in ochii soarelui
nici nu isi mai intoarce fata dinspre nori
am sa-l sarut in ceafa
si imi voi cere iertare pentru amandoi
ca nu l-am chemat inauntru
mi-era frica sa nu ne topim intr-o balta de ceara
eu nu ma stiu juca de-a focul
soare
sa nu imi arzi respiratia
toti pustnicii pe care i-am intalnit
s-au adapostit in desert intr-o claie de stele
si se roaga se-china
sa nu le mai fie foame
eu nu pot sa strig atat de departe sa auda povestea
sa le spun ca
am sapat adanc de tot
si am gasit radacinile apei ascunse in cer
si ca vreau sa ma cuminec la primul rasarit in soare
s-a oprit un calaret la marginea ochiului meu
si-mi biciuia pleoapa
cu o nuia de gheata
sperand ca se va deschide macar de furie
macar de ar fi stiut
ca eu nu mai eram acasa de multa vreme
si tu ma asteptai
intr-o oaza de buze deschise
