Rezolutii

Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc...

Octavian Paler

Un strain

Sunt un străin în propria existenţă… Rătăcesc fără busolă pe drumurile bătătorite al vieţii mele, fără să am niciun sentiment de deja-vu… Dacă o să mă întrebaţi unde merg, vă voi răspunde „Către mine”, dar paşii mă poartă din ce în ce mai departe şi nu ajung niciodată la uşa sufletului meu. „Destinatarul necunoscut”, râde poştaşul şi îmi lasă în cutia poştală factura pe care trebuie să o plătesc pentru bucuriile mele, pentru eşecurile mele, pentru speranţele transformate în nori călători… Mă apasă lipsa de orientare şi devin, cu fiecare zi care trece, un călător împovărat de grija că fiecare oprire nu înseamă altceva decât o altă plecare către nicăieri. Sunt un străin în propria existenţă… Îmi poate spune cineva care este drumul către mine?! 

( Cristian Lisandru  - Un Strain )

Concluzii

Apăsase clanţa cu sfială… Existase şi o oarecare doză de teamă, evident, probabil acea îndoială care lasă în atmosferă fiori reci tocmai pentru că părăsirea unei stări cunoscute, în care până şi sentimentele sunt aşezate în ordine, precum cărţile din bibliotecă, nu poate fi efectuată brusc. Ieşirea din propria cochilie călduroasă, protectoare, implică şi strângeri din dinţi şi momente în care ai dori să renunţi la… eliberare, dorită, de altfel. Creierul – laborator de idei şi imagini, după cum spunea Eminescu - procesează intens, analizează diferitele variante, aduce sub microscop de gând o evoluţie ulterioară a evenimentelor, cu toate necunoscutele ei înşirate pe o sârmă invizibilă. Totuşi, apăsase clanţa. Cu sfială. Iniţial. Apoi cu mai multă fermitate. Aşa ieşise din cameră. Sau din ceea ce fusese până atunci. Păşise în altă cameră sau în ceea ce urma să fie. Prima mare surpriză fu liniştea. O linişte binefăcătoare, consistentă, vâscoasă, pe care nu o mai simţise de multă vreme. Aţi trăit vreodată momentul în care ai senzaţia că atingi liniştea cu buricele degetelor? Dacă da, atunci sunt convins că senzaţia de catifelare profundă este de neuitat. Nu trântise uşa atunci când plecase. O închisese uşor, ca să nu trezească din somn amintirile adormite, învelite până sub bărbie de pledul călduros al respectului pentru ceea ce fusese frumos. Apoi privise înainte. Şi trăsese liniştea în plămâni, cu aviditate…

( Cristian Lisandru  - Liniste )

Definitia unui strigat

Ti-as spune ceva,

despre noi,

despre zapada de-afara,

despre dragostea mea.

Ti-as spune ceva,

orice,

numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi.

Ti-as spune ceva,

ce-ai stiut,

sau ce stiu,

dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi

si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu.

( Octavian Paler- Definitia unui strigat )

Clear my present

Sterge-ti lacrima din gene, lasa-ti ochii tai senini
Si nici urma sa nu fie c-ai fi plans sau ca suspini.
Zambetul de ironie pe-a ta fata sa se vada,
Pret sa nu pui pe nimica ea si lumea sa te creada.

Nu cata prin duiosie, nimicindu-te pe tine,
Sa`mblanzesti oameni si soarta si s-ajungi la vre un bine ;
Geniul ce domneste-n lume este geniul cel rau
Si decat sa fii victima mai bine sa fii calau!  

( Veronica Micle - Sterge-ti lacrima )

Sub lupa

Privim către un vârf de munte unde nu vom ajunge niciodată… Este muntele nostru, cu toate că paşii mei sau paşii tăi nu au măsurat niciodată potecile umbrite de crengile tăcutelor foioase… Ne place să spunem că suntem proprietarii muntelui, iar turişti ciudaţi vin să scrie pe copaci - folosind vârful cuţitelor - că se iubesc şi nu se vor despărţi niciodată. Este un paradox, fiindcă mulţi dintre cei care se identifică prematur cu Romeo şi Julieta pornesc pe cărări diferite în viaţă, ajungând la destinaţie separaţi… Muntele nostru respiră linişte doar atunci când avioanele nu se pot ridica de la sol din cauza ceţii… Mioriţa nu paşte pe culmile tăcute, şi nici nu oferă baciului informaţii preţioase, iar cei trei ciobani demni de o nuvelă poliţistă au renunţat la oierit şi şi-au deschis cârciumă în care râd, alături de alţi cheflii, de o baladă efemeră… Te invit pe vârful nostru de munte, iubito, pentru a încerca să zburăm către nemărginire, ca doi moderni Icari cu aripi de dor, oameni-păsări ce nu doresc decât să se prăbuşească unul în braţele celuilalt…

( Cristian Lisandru   - Noi  - http://lisandrulisandru.wordpress.com )

Gand bun, gand rau

Eu nu trântesc niciodată uşa atunci când ies din gândurile mele. Încerc de fiecare dată să nu fac zgomot, pentru că toate gândurile trebuie să aibă nopţi liniştite. Le învelesc înainte de plecare – aţi văzut vreodată cum dorm gândurile cu pătura sub bărbie? Este o imagine foarte interesantă, vă asigur… – şi le mai privesc o dată lung, înainte de a apăsa clanţa şi de a părăsi până dimineaţa lumea lor netulburată… Ajuns de cealaltă parte a uşii, respir adânc şi trag minute bune cu urechea. Gândurile dorm… Uneori, aceleaşi gânduri trăiesc zbaterea furibundă a coşmarurilor induse de stresul cotidian, se frământă sub aşternut şi mă strigă cu voci de copil speriat, iar eu ajung la ele şi le liniştesc oferindu-le un alt gând bun, raza lunii pline şi un ciob de oglindă din insomnia mea… Apoi închid din nou uşa şi-mi scot la plimbare nocturnă, respirând sacadat, gândurile care NU vor să doarmă şi se ţin scai de mine, călcându-mi pe urme la ore târzii…

( Cristian Lisandru   - Ganduri  - http://lisandrulisandru.wordpress.com )

Prin ploaie

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea întâmplărilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfăşurat
înserările.

Inimă, inimă, planetă misterioasă,
suflete, suflete, aer prin care se-apropie
imaginile tale tandre, puţin fluturate
de respiraţia mea.

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,
aniversarea pietrelor de căldărăm în care
potcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat în să
aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea
numerelor de licean purtate la mânecă,
aniversarea tuturor vorbelor care
ţin în dinţii literelor
dorinţele, dragostea...

Inimă, inimă, planetă misterioasă
pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor.

( Nichita Stanescu - Frunzisuri )

S-astept?

S-astept sa vie viata cu cosurile pline
Si sa-mi astearna daruri din zari pna la mine?
S-astept n noaptea goala s-aud suind un pas
De prieten fara nume, strain si fara glas?
Cu aripi adormite n dimineata lunii
S-stept sa mi se-ntoarca n streasina lastunii?
S-stept poat-amintirea sa-si mai ncerce cheia
La poarta dintre dafini, s-astept cumva scnteia
Luminilor pierdute n pulbere si scrum?
La mine nu mai urca de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cararuie, o dra ca de fum.
Nu intra nici o usa, n-am prag, n-am palimar,
Doar stelele se-ngna cu noaptea-ntr-un artar.
Ce sa astept sa vie si ce sa nteleg,
Cnd peste mine timpul se prabuseste-ntreg?

( Tudor Arghezi - S-astept? )

Indecizie

Te vreau, dar nu te vreau si
te urasc iubindu-te.
In vis te-am transformat in stea
ce se coboara lin spre un cosmar
in inima confuza din fata ta
un univers paralel se cutremura.
Tu taci, iar eu vorbesc
un dialog monologat
intre doua petale lacrimande
ale aceluiasi trandafir
de timp destramat. 

( Patricia Lidia - Indecizie )