Haiku

 

Doamne, în mine
Mai umblă o pasăre
Lovită de zbor. 

( Constantin Paun - Haiku )

Ruta

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

( Adrian Paunescu - Eu sunt eu )

Bagaje

 

în imensul dintre buze se deşiră curcubeul
din baba oarba de-a tine cu mine
se arcuieşte fericirea noi
atât de simplu o joacă de-a râsul cu ochii
ne tragem sufletul în liniştea ca o duminică

Prin dicţionare se zvoneşte inexistenţa
unei creaţii mai măreţe. dor ochii
fuziune unde în mod normal începe noaptea
dimineaţa se deschide-ntr-un scâncet
gângurit dulce te înalţi în zi
între mama şi tata

una ţie, una mie
ne câştigăm şi ne pierdem
o mână tu, o mână eu până se epuizează aşii
apoi scrabble la nimereală interpretăm
ultimul cuvânt e lung ca o singurătate
litera ta, litera mea

mimă cu rândul
ninsoare de gesturi pe timp de noapte
ghicitul e imposibil se alunecă după prima suflare
spate în spate încălzeşte golul
preaplinul ne-atingerilor disimulează foamea
opus se fâlfâie spre ţările calde



nu suntem phoenix mereu câte 4
ne împachetăm elegant cu altcineva

( Dana Marinescu - Anotimpuri )

Intangibil

Intr-o zi, nu demult
Am aparut pe pamant;
Inca de la inceput a trebuit sa invat:
intai am invatat caldura,
si lumina, si am inteles
ca exista intuneric;
apoi lumina lua forme
si capata culori,
care se miscau in jurul meu
si ma atingeau, si ma hraneau
si am invatat mama;
mama care era pentru mine si mama,
si tata si toate celelalte…
Apoi am crescut, si am invatat
ca mama este mama,
Si toate celelalte sunt toate celelalte.
Am invatat ca daca tremur mi-e frig
Si daca tremur si nu mi-e frig, mie frica
Am invatat sa plang, am invatat sa zambesc,
Am stiut sa rad
Pana intr-o zi, cand cineva
Cunoscut si aparent neimportant
Mi-a zambit, si am invatat iubirea
Care mi-a placut, si apoi m-a durut…..
Si viata a devenit cenusie pentru mine un timp!
Apoi am iubit iar, si totul a fost
Ca inainte…( sau aproape la fel?!)

Am invatat sa am, si avind am vrut mai mult
Pana cand, nu am putut avea mai mult;
Si obosit,

Am inteles ca,
Va trebui sa invat ca,
Intr-o zi
Ma voi lovi de un zid… (numit moarte?!)
Si visul meu va ramane undeva, departe,
Mereu in alta parte,
Ca un Orizont:

Intangibil 

(  Nicolaie Stoian - Ca un orizont intangibil )

Luminatia ta

 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

(  Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii )

Si uit

Aici puteam ajunge de-aş fi uitat să număr ?
Sau acest loc mă are c-am socotit de zor ?
Dar oare cui îi pasă ?... Azi, de pe-al vieţii umăr,
Culeg eternitatea... zâmbesc ... şi uit să mor !

(  Mariana Kabbout - Si uit )

Golit de timp

Se sparge-n mine dorinţa de a plânge
Durerea plopului bătut de vânt,
Cu semnul de întrebare poţi înfrânge
Răspunsul care-l spui prin necuvânt.

Alunecă prin sânge acelaşi dor grăbit
De a mă zidi la margini de cuvânt,
Un dor de drumul pe care am albit
Să înfloresc la timp poeticul veşmânt.

Urcată-n fruct, iubirea potrivită
Peste oceanul nud ce ne desparte,
În tăcerea ierbii tale otrăvită
Spre tine vine acum din altă parte.

În fâlfâirea mea peste genunea lumii,
Port drumurile vieţii-n ceasornic,
Într-un târziu culcat în poala mumii
Golit de timp mă regăsesc statornic. 

( Silviu Somesanu - Goli de timp )

8.Aur, nu umbra

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

( Ana Blandiana - Descantec de ploaie )

Seara

Bună seara, iubito,te aştept ca din cer
Să-mi aduci continente de palid mister
Cu acest tren personal şi stingher
Bună seara, iubito, te aştept ca din cer.

Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte
Că puţine mai sunt pe pământ lucruri sfinte
Că intră iubiri prematur în morminte
Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte.

Bună seara, iubito, sunt destui care vor
Să pună la uşa iubirii noastre zăvor,
Să pună lacăt cuvântului dor,
Bună seara iubito, sunt destui care vor.

Bună seara, iubito, te aştept ca şi când
Numai dragostea noastră ar fi pe pământ
Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt
Bună seara, iubito, te aştept ca şi când.

( Lucian Avramescu- Buna seara,iubito )

Suflet de vanzare

Noi suntem adolescenţi.
Noi vindem gânduri fertile,
când mergem vara, la ţară, la pădure.


În oraş,
vindem bănci rupte în parc
şi locuri la metrou,
ziua în picioare, iar seara, după ora opt, pe scaune.
Tot aici
vindem ziduri, gratii, colivii; cerul nu-l vindem,
pentru că nu-l atingem niciodată.


Vindem legume pentru că nu suntem legume;
vindem în special mazăre pentru că sună urât.


Ţigări nu vindem
pentru că n-avem.


Vindem iubire.
De-asta, avem oricât: la sticlă, la borcan, la kilogram, la metru,
sau, cel mai comod, la tine acasă.


Nu ne vindem părinţii, pentru că nu ne cumpără niciodată nimic
şi nu merită efortul.
Nu ne vindem prietenii, pentru că nu-i cumpără nimeni.
Nu vindem nici hainele de pe noi,
asta n-o facem niciodată.
În singurătatea noastră e frig.
Şi nu vindem poezii, pentru că nu scriem;
scriem doar contracte de închiriere a sufletului.


Eu nu vreau să vând o inimă rece, de metal,
eu vreau doar să vând cheia agăţată de tata,
cu un şnur la gât.

( Radu Nitescu - Contract de vanzare- cumparare )