Incantatie

 

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
să infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

( Lucian Blaga - Cantec in doi )

Mirror, mirron on the wall..

 

ai strigat la mine
cu gandul
si ai atipit istovit,
violet tu si cerul meu interior...

te-as sfasia cu privirea
te-as iubi cu viata mea
te-as ingropa in dorinta

te-as ierta...

( Camelia Radu - Tie, oglinda )

Umbrei mele i-e frica

Umbrei mele i-e frica
De umbrele arborilor
Mai mult decat
Mi- frica mie de arbori -
Arborii nu indraznesc
Sa m-atace
Dar in spatele meu
Se-aude mereu
O-ncaierare salbateca
De umbre.
Umbrei mele i-e frica
De umbrele pasarilor
Mai mult decat
Mi-e frica  mie de pasari -
Pasarile trec pe deasupra mea
Si nu ma ating,
Dar umbra mea se chirceste,
Se rostogoleste ranita
De ciocul lunecat al unei umbre.
Umbra mea este lipsita de-aparare,
Ea nu are radacini
Ca urmele arborilor
Si nu stie
Ca umbrele pasarilor sa zboare.
Ea a fost adusa pe pamant
Sa ma urmeze
Cu intuneric sangerand,
Sa se prefaca in noapte in cele din urma
Si eu sa nu stiu de cand
Inaintez fara umbra,
Cantand. 

( Ana Blandiana - Umbrei mele i-e frica )

Cantec

 

Frumoasă eşti, pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...

Când de sub frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...

Când strălucesc sub rouă grea
Cărări de soare pline,
Frumoasă eşti, pădurea mea.
Şi singură ca mine...

( George Toparceanu - Cantec )

Umbra si eu

 

Un stingher,
Alt stingher
Nu pot face doi.
Geru-i ger,
Leru-i ler,
Fără noi.

Ninge să despartă cifrele şi mirii,
unu şi cu unu nu se mai fac doi,
tabla adunării, tabla înmulţirii
ne trimit acasă, singuri amîndoi.
Şi vor fi consilii de juris-prudenţă
şi vom duce-n braţe cositor topit.
şi voi scrie-o carte numai decadenţă
ale cărei titluri au şi-ncărunţit.
Trec pe lîngă tine ţipătoare trenuri
botezate-n templul prăfuitei gări
şi de fiecare te-ndoieşti şi tremuri
şi la geamul negru speriată sări.
Cîte brazde tulburi pasul meu răstoarnă
în împotrivire veşnic să mă scald
dar acum, că totul a intrat în iarnă,
vreau să-ţi fie bine, vreau să-ţi fie cald.
M-ai uitat cu totul, nu te mai ţin minte,
n-am avut răbdare, n-ai avut noroc,
între noi, femeie, nu au loc cuvinte,
felinarul nostru a fost pus pe foc.
Tu, îmblînzitoarea stărilor de lună,
tu, zămislitoarea stărilor de gri,
cum suporţi întreaga linişte comună,
cînd erai născută spre a mă iubi.
Unul şi cu unu nu mai vor să facă,
nu mai vor să facă niciodată doi,
tabla adunării tremură săracă,
s-a mutat întreaga lume între noi…
Umbre fără forme s-au urcat pe ringuri,
vînturile iernii caută răspuns,
unu minus unu fac doi oameni singuri,
unu minus unu, asta am ajuns.

( Adrian Paunescu - Lied vechi de dragoste )

Uitare, vrajitor de rele

Totul e desertaciune, Nu-i nimic o vesnicie Ori rasare, ori apune, Etern nimeni n-o sa fie Pamant, cer, luna si stele, Se vor duce, se vor trece Ca un vrajitor de rele, Grea uitarea ne petrece. Tot acest joc despre viata, Sange e de hidra moarta O naluca, o speranta, Ne conduce lumea toata Si cu sange de himere, Pe a lumii mortaciune Grav sta scis cu semne negre, - Totul e desertaciune - Tot, dar totul se va duce, Si nimic nu va ramane Viata poate sa se-usuce, Chiar de azi si pana maine E din cand in cand lumina, Pleaca noaptea, ziua vie Se va-ntoarce intr-o clipa, - Nu-i nimic o vesnicie - Un luceafar se ridica, Altu-n zare jos coboara Un poet care apune, Altul ce spre stele zboara Ca si zeul care moare, Dupa opera-i minune Vezi pe cer cum mandrul soare, - Ori rasare, ori apune - Chiar si el in vesnicia-i, Va pieri cuprins de spume N-al uitarii val lumina-i, Fenomen fara de nume In a lumii depanare, Existenta-i nimnicie De-ai fi zeu, luna sau soare, - Etern nimeni n-o sa fie - Cand ma pierd in visul negru, Ce ma poarta prin infern Vad acol' tot Universul, Nimicit pentru etern Da, ii vad cuprinsi de flacari, Ferecati cu lanturi grele In adanci si negre hauri, - Pamant, cer, luna si stele - Si in iad de foc himeric, Sunt pierdute pe vecie Ca si eu in visu-mi mistic, Mort cu inima pustie Curge sangele de hidra, Toate-n focul cald si rece Din a timpului clepsidra, - Se vor duce, se vor trece - Chiar fiinta omeneasca, Cu stiinta si puterea N-a putut ca sa opreasca, Nimicirea si durerea Iar uitarea ca o ceata, Ce-i nascuta din durere Ne-nsoteste grea prin viata, - Ca un vrajitor de rele - Chiar de vrei in file albe, Sa te scrii pentru vecie Semnatura-n basme albe, Amintire ca sa-ti fie Arse-n foc ca toate cele, Scrum vor fi in focul rece Om, planete, luna, stele, - Grea uitarea ne petrece - Grea uitarea ne petrece, Ca un vrajitor de rele Se vor duce, se vor trece, Pamant, cer, luna si stele Etern nimeni n-o sa fie, Ori rasare, ori apune Nu-i nimic o vesnicie, Totul e desertaciune. ...Scrisa intr-o clipa de tristete...

( Talmacel Marian Silviu - Uitare, vrajotir de rele - Glossa)

Fericire

Se zdrobesc petale de caldarâm
Ne iubim, ne certăm, ne urâm
Trecem dintr-o stare-ntr-o mie de stări
Mă ucizi c-o privire, dar mă-nvii după un infinit de sărutări!
Gheaţa-i geloasă pe inima ta
Titanic şi totuşi nu-ţi pot rezista
Alergând ţin în braţe o mie de sori
Te scuturi şi mă-ngropi sub un val de ninsori
 Fericire te caut scormonind printre norii trişti
Degeaba îi spulber
Pentru mine...Nu mai existi ! 

( Gavril Kostachis - Fericire )

Jos cortina!

Deci onorate public, să faci pe dracu-n patru,
Să-mi spui acum şi mie: de ce-ai venit la teatru?
E drept că toata ziua te-nvârţi ca un şurub,
Şi poate că-i mai bine aici, decât la club...
Avem şi noi la teatru farsori ce joacă drame,
Şi-n fiecare lojă câte-un brelan de dame;
E plin de fanţi parterul şi după cum vedeţi,
Avem la galerie exolfe şi valeţi;
Balcoanele sunt pline de cărţi amestecate;
Avem în fundul sălii o-ntreagă facultate
De inimi mititele ca nişte aşi de cupă;
Am instalat afară un casier la crupă -
Şi-avem şi noi un "chibiţ" ce nu cunoaşte jocul:
Acela-i pompierul, menit să stingă focul,
La noi e mult mai bine decât la masa verde.
Aici un om de treabă cel mult îşi poate pierde
Bastonul sau galoşii, umbrela sau nevasta -
Dar câţi, la urma urmei, n-o pierd şi fără asta!

Pornisem a va spune doar câteva cuvinte...
Fiindcă, cu vreo lună sau două mai-nainte,
Moralitatea-n artă a fost pe neaşteptate,
O chestiune gravă de actualitate;
Fiindcă-n ţara noastră (eminamente castă)
Nici un bărbat pe stradă nu scoate-o vorbă proastă,
Şi orice Galatee, când are-o aventură,
Se culcă şi se scoală tot cu morala-n gură -
Mă simt în seara asta dator să vă previu
Cât este încă vreme (deşi e cam târziu,
Şi, poate, multă lume a adormit în sală) -
Că piesa ce se joacă e-o piesă imorală...

Cum? Nu se scoală nimeni să plece?... Curios!
Vă jur că teatrul nostru e-un teatru serios,
Că piesa de-astă seară, cu scene palpitante,
În care este vorba de patru-cinci amante
Şi de-un amant de pică, "Amantul anonim",
E-o piesă serioasă... Dar ce să mai vorbim!
De-aş întreba pe cea mai sensibilă cucoană:
Vrei artă cu morală sau artă cu... havană?
În gând ea mi-ar răspunde: "Vreau artă cu trabuc".
Deci piesa ce se joacă e-o piesă cu bucluc,
Dar cum nimeni nu pleacă şi toată lumea tace,
Înseamnă că "Amantul", aşa cum e, vă place.

Da, ştim şi noi că teatrul ar trebui să fie
O şcoală de moravuri şi-un leac de insomnie,
Un sfânt lăcaş în care un spectator novice,
Când intră să se dreagă, nu riscă să se strice.
Mai mult decât atâta: un teatru-adevărat
Ar trebui să dreagă ce e deja stricat,

( George Toparceanu - Jos cortina - fragment )

Declin

Într-un interior de seră,
Se stinge un parfum divin
De flori de sânge,
Flori de ceară
Şi violete în declin...

Privind decorul trist şi rece,
Asemenea unui covor,
Un gest, o umbră,
O tresărire, un ecou...

Nu e nimic...
Tăcerea-adâncă domină
Tragicul declin,
În care trist şi-ncet se stinge
Parfumul straniu, dar divin...

Se schimbă florile-n fantome
Cu tainice priviri de mort,
Şi nu ştiu:
Florile sunt moarte

Ori poate sufletul ce port!

( Agatha Vasiliu Bacovia - Declin )

Let's talk about it

Abia incepusem sa simt
Ca undeva-n rarul vazduh
Zapada se va opri deodata,
Abia incepusem sa stiu
Ca nu mai poti sa te ascunzi
De ochii mei avizi sa vada,
Abia zaream cum se depune
O linie limpede pe crestet,
Tremuratoare-n par si moale
Pe genele-ti clipite-abia,
Abia-ndrazneam sa cred ca ai tai sunt
Umerii desenati in aer
Cu fara de sfarsit zapada
Si-a tale-aripile tradate
De nemaicontenita nea.
As fi putut sa te ating,
Dar mi-era teama sa nu scutur

De pe faptura-ti nevazuta
Conturul nesperat de clar,
As fi putut sa te invat
Pe dinafara pentru clipa
Cand, intetindu-se ninsoarea,
Vei disparea cu spaima iar...

( Ana Blandiana - Abia incepusem sa simt )