Drumurile acestea cioplite în mine,
Drumuri pe care doar tu le ştiai,
Netede, albe, drepte...
Drumurile celelalte, bifurcate
Pîna la barierele netrecerilor în amintiri.
Nu-ţi era totul permis
Sau nu ştiai să le sapi mai departe,
Să explorezi distanţele lor,
Ale căutărilor de nepătruns.
Astfel, ai călătorit
Prin existenţa mea
Dar nu m-ai găsit niciodată.
Ti-am spus odată
Că peste zidul abrupt din mine
Este un gol sau poate chiar mai multe
Peste care nu se poate trece
Spre un tărîm nou al drumurilor,
Dar toate cărările se unesc la un moment dat,
Pierd din identitatea lor paralelă
Şi devin comune, se unesc într-un complicat
Şi frăţesc du-te vino prin mine,
Ca apoi să se piardă în nişte spaţii
Prin care chiar visele se rătăcesc uneori.
Oh! Era uşor să citeşti
Inscripţiile de pe gîndurile îngropate
La răspîntiile capitulării dorinţelor,
În ciuda curiozităţii tale, aproape indolente,
Mă cunoşteai penibil, pe de rost
Capitol cu capitol,
Mă citeai ca pe un roman de duzină,
Eu care aveam pretenţii ştiinţifice
Sau convenţional de pretenţioase
Despre lume şi despre viaţă,
De aceea poate te poticneai
Mult prea des undeva
Şi cedai obosit lupta, pentru o cană cu vin
Sau un vis la gura focului
Fumînd o întreagă herghelie de nori
Peste formele ce treceau prin noi de-a valma,
Ne amestecau confuz ca să nu ne mai găsim
Decît cu mare greutate
Printr-un aer încins, mirosind a ţigară.
Era uşor să mă dezveleşti de cuvinte,
Dar ţi-era atît de greu să citeşti sensul
Din spatele lor
Sau spaţiile imaginate între rînduri.
Polurile sentimentelor te făceau irascibil,
Cîteodată trist, sălbatic sau fad de apatia
Jocului de circumstanţă al valorilor
Ce ne deosebeau atît de mult lumile,
Straturile sociale, destinele.
Capricios, acest joc al tău, de-a viaţa
Sau de-a moartea sau de-a iubirea.
Inhibat de frica convenienţelor
Te închistai tot mai mult în reguli de societate,
Reguli aproape matematice, insensibile,
În care fiecare porţie de iubire era cîntărită,
Cumpărată ca într-un bazar orb şi zgomotos
Ce mă ucidea, strop cu strop de sînge şi suflet
Aproximativei posibilităţi de sinucidere
A iubirii cernite, a dorului mut
Ţipînd o limbă interioară.
Azi esti deja de mult dus din mine
Şi nu simt nimic deosebit
În drumurile secţionate geografic în subconştient.
Numai drumurile prea comune au rămas cu amintirea
Prezenţei tale vagi, prin mine,
Acele drumuri ale toamelor singure si ale iernilor
Cu ninsori centrifuge prin spaţii în care albul
A acoperit fiecare părticică de culoare.
Drumurile neterminate
Te mai aduc de asemenea uneori înapoi,
Drumurile lăsate în paragină,
Pe care nu se mai plimbă nimeni...
Doar amintirea ta, cîteodată,
La un început de iluzie
Cînd o muzică tragică a sferelor
Mai atinge în treacăt o undă de poezie
Pe un drum, pe care te-am pierdut demult,
Într-o altă viaţă, sau dragoste, sau drum, sau metaforă...
Drumuri pe care doar tu le ştiai,
Netede, albe, drepte...
Drumurile celelalte, bifurcate
Pîna la barierele netrecerilor în amintiri.
Nu-ţi era totul permis
Sau nu ştiai să le sapi mai departe,
Să explorezi distanţele lor,
Ale căutărilor de nepătruns.
Astfel, ai călătorit
Prin existenţa mea
Dar nu m-ai găsit niciodată.
Ti-am spus odată
Că peste zidul abrupt din mine
Este un gol sau poate chiar mai multe
Peste care nu se poate trece
Spre un tărîm nou al drumurilor,
Dar toate cărările se unesc la un moment dat,
Pierd din identitatea lor paralelă
Şi devin comune, se unesc într-un complicat
Şi frăţesc du-te vino prin mine,
Ca apoi să se piardă în nişte spaţii
Prin care chiar visele se rătăcesc uneori.
Oh! Era uşor să citeşti
Inscripţiile de pe gîndurile îngropate
La răspîntiile capitulării dorinţelor,
În ciuda curiozităţii tale, aproape indolente,
Mă cunoşteai penibil, pe de rost
Capitol cu capitol,
Mă citeai ca pe un roman de duzină,
Eu care aveam pretenţii ştiinţifice
Sau convenţional de pretenţioase
Despre lume şi despre viaţă,
De aceea poate te poticneai
Mult prea des undeva
Şi cedai obosit lupta, pentru o cană cu vin
Sau un vis la gura focului
Fumînd o întreagă herghelie de nori
Peste formele ce treceau prin noi de-a valma,
Ne amestecau confuz ca să nu ne mai găsim
Decît cu mare greutate
Printr-un aer încins, mirosind a ţigară.
Era uşor să mă dezveleşti de cuvinte,
Dar ţi-era atît de greu să citeşti sensul
Din spatele lor
Sau spaţiile imaginate între rînduri.
Polurile sentimentelor te făceau irascibil,
Cîteodată trist, sălbatic sau fad de apatia
Jocului de circumstanţă al valorilor
Ce ne deosebeau atît de mult lumile,
Straturile sociale, destinele.
Capricios, acest joc al tău, de-a viaţa
Sau de-a moartea sau de-a iubirea.
Inhibat de frica convenienţelor
Te închistai tot mai mult în reguli de societate,
Reguli aproape matematice, insensibile,
În care fiecare porţie de iubire era cîntărită,
Cumpărată ca într-un bazar orb şi zgomotos
Ce mă ucidea, strop cu strop de sînge şi suflet
Aproximativei posibilităţi de sinucidere
A iubirii cernite, a dorului mut
Ţipînd o limbă interioară.
Azi esti deja de mult dus din mine
Şi nu simt nimic deosebit
În drumurile secţionate geografic în subconştient.
Numai drumurile prea comune au rămas cu amintirea
Prezenţei tale vagi, prin mine,
Acele drumuri ale toamelor singure si ale iernilor
Cu ninsori centrifuge prin spaţii în care albul
A acoperit fiecare părticică de culoare.
Drumurile neterminate
Te mai aduc de asemenea uneori înapoi,
Drumurile lăsate în paragină,
Pe care nu se mai plimbă nimeni...
Doar amintirea ta, cîteodată,
La un început de iluzie
Cînd o muzică tragică a sferelor
Mai atinge în treacăt o undă de poezie
Pe un drum, pe care te-am pierdut demult,
Într-o altă viaţă, sau dragoste, sau drum, sau metaforă...
( Luminita Soare - Drumuri )
