Schimbul doi

Picură noaptea din stele, vorbele goale se pierd în zorii de zi.
Ţi-am atins carnea în zadar, sufletul tău doarme în ziua cu ploaie,
Iartă-mă că las valul de mare, să treacă pe lângă credinţa de a te iubi,
Ţărmul meu singuratec aşteaptă furtuna cea mare să fie curăţat de gunoaie. 

( Constantin Gabriel Obreja - Dincolo de nepasare )

Umbrita de o stea

Cand o lacrima hoinara
infloreste din cuvant
ma dezbrac de stele iara
si m-apropii de pamant

Cand o lacrima asteapta
sa se scuture de rau
mana Ta pe mana dreapta
imi deschide cerul Tau

Ce sa spun si cat se poate
sa mai starui sa mai vin
Vanturi calde si uscate
ma ating cu un suspin

Cine-o sa-mi astearna cina?
Marea m-a inchis in ea
Mi-a ramas in pesti lumina
si-a fugit din calea mea

Ma-nconjoara ganduri multe
ma-nconjoara si se duc
Cine sta sa mai asculte
daca plange-un pui de cuc

Poate nu se stie cate
vor mai fi poveri de greu
boabe negre si urate
aruncate-n plansul meu

Poate nu se stie unde
voi fi iarasi un cuvant
Stau cu pleoapele rotunde
si ma-ntorc din pesti sa-Ti cant

M-a umbrit o stea fugara
m-a atins pe cand s-a dus
Ochiul mi se-nchide iara
Ochiul Tau vegheaza sus

( Sanja Cristea Tiberian - M-a umbrit o stea )

La bine si la greu

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

( Adrian Paunescu - Cu tine )

Dormeau pe-o frunza doua stele

Dormeau pe-o frunză doua stele
Ca două inimi de argint.
Iar eu visam că eşti cu mine
Că te sărut ,că te alint.
Dormeau pe-o frunză două stele,
Când seara-n taină se lăsa
Şi fiecare dintre ele,
Era o lacrimă de-a mea.
Azi stelele nu se mai ivesc . . .
S-au plictisit de-atâta aşteptare
Doar luna mai apare când şi când
Să lumineze o cărare
Şi-o lună-n aşteptare . .

( Sincu Irina Elena - Asteptare )

Vantul imi batu sfios, la geam..

Asemeni Călătorului trudit
Vantul îmi bătu sfios la geam -
Cu îndrăzneală l-am poftit
Ca un stăpîn ce mă aflam

Fără de paşi se strecură -
Să-i dau un Scaun - cui?
Era precum i-aş fi întins
Un pat - Văzduhului

Nici Trup n-avea Oaspetele meu -
Iar Vorba-i - o năvală toată -
Ca mii de păsări Colibri
Zburand dintr-un Tufiş deodată

O Mare-i era Chipul şi, trecînd
Îi picura din Degete o muzică divină
Precum e cea arareori cantată
La Fereastra noastră - de Lumină

Atata i-a fost vizita - apoi
Sfielnic a bătut din nou - să-l las -
Atat de tulburat s-a dus -
Iar eu mai singură am rămas

( Emily Dickinson - Vantul imi batu sfios la geam - traducere Ileana mihai Stefanescu )

Dimineata sifonata de soare

Te cheamă visele să le desenezi paradisul
ele nu mai ştiu...
E seară, e linişte,
întunericul acoperă orice umbră care putea fi a ta.
Paşii te strigă în disperare,
numele tău răsună în ecouri pe străzile goale,
paşii dor;
mâinile imaginează contururi,
părul tău cade peste frunte,
ochii îţi lucesc a soare...
Mi-era dor!...
Şi ce, am angajat pe cineva să nu mai îmi fie?
Poveştile fericite râd zilnic,cu soarele pe mâna ta,
tu te ascunzi la umbră.

Adio raze calde, vara mă doare,
tălpile fierbinţi fug de lumină,
mi-e dor iar...
Dacă frigul mi te-ar aduce,
l-aş iubi!

( Alina Calin - Soare cald )

Daca...

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

( Elena Liliana Popescu - Daca )

Indiscretie

Traim un prezent pur ?

A trai inseamna timp ?

Timpul este tot ceea ce nu intelegem ?

Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?

Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ?

Timpul este fara sa fie ?

Timpul este insusi Dumnezeu ?

Inima mea bate in timp ?

Sunetele, mirosurile,

pipaitul, gustul, vederea

sint chipuri ale timpului ?

Timpul este legat de lucruri ?

Timpul este legat de cuvinte ?

Gindurile sint timp ?

Timpul este insusi Dumnezeu ?

A fi, inseamna timp ?

A avea, inseamna timp ?

Ceasurile sunt bisericile noastre

de mina sau de buzunar,

de perete...

Ne rugam luind cunostinta

de bataia lor inscrisa pe cadrane...

( Nichita Stanescu - Intrebari )

Save the last dance for me

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sîngeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gîndurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Cită deznădejde paşii noştri mînă !
Ca un vînt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vînt ce-nvîrte uşa din ţîţînă...

Mîine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mîine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Cînd mi-am plîns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vîntului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe cînd eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
în nisip, scrîşnită, laşă remuşcare...

(Nicolae Labis - Dans )

Background for coffee

N-ai noroc
îmi spune
şi dă plictisită
din umeri
fumându-şi până la capăt
ţigara
ca să mi te pui
în poală
undeva
sau pe umeri
trebuie să-ţi fie destinul
prieten
altfel nu te văd
nu te simt
şi te mătur cu palma
ca pe o boabă de cafea

turtită
sau spartă

Vezi, femeie
norocul tău
e ca apa
îţi străbate trupul
în somn
şi adulmeci la ziuă
abia
urmele-i de felină
pierzându-se în jos
satinate
până sub talpă
mă avertizează
rujându-şi atent
gura
parfumată
îşi scoate din gene
apoi
o scamă albastră

Norocul, drăguţă
norocul e totul
îmi strigă din nou
primăvara
din uşă
ridicandu-şi breteaua
subţire
mireasma sânilor săi
umple încăpera
semnul
norocului meu
îmi arde pe deget
răsucit
ca o verighetă
crăpata
în dreptul inimii
am
o pată

( Silvia Van - Dialog la o cafea )