De cand alerg

De cind alerg
pe drumul asta lung,
Neodihnit, prin vise tilcuite,
Strain, tot bat la porti zagazuite,
Iar indoiala n-am cum s-o alung.
Pocalu-i gol, izvoarele coclite....
Ochiul, in sine, dramuie prelung;
Neintelesul n-am cum sa-l strapung
Si Valea-i naruita-ntre ispite...
Nu-s purgatorii gindurile aste!
In cine sa ma-ncred si cui sa spun
Pierdut ca sunt in lumea de contraste?
As vrea sa ma-nteleg si sa m-adun,
Timpu-i zorit si nu vrea sa adaste
Si n-am cum in dorinta sa-l supun...

( Adrian Erbiceanu - De cand alerg )

Trezeste-ma si.. ..fugi

Trezeste-ma,

cand mugurii se nasc pe ram
cu pasi marunti de ploaie verde,
dincolo de geam.

...Saruta-ma,
cand norii plang peste livezi
si-mi lasa langa trup
aroma campurilor verzi.

...Iubeste-ma,
cand lespezi gri,de ploaie,
se scurg pe umerii tai albi.
* * *
Iubeste-ma cu patima aprinsa,
ca un calugar adancit in rugi,
nu te lasa de jocuri prinsa.

trezeste-ma, iubeste-ma si...FUGI!

( Pusca Ioan Gabriel - Dulceata de cirese amare )

---

Un intreg din jumatati

Sunt…
O jumătate de gând pierdut
Jumătate de coapsă tăiată
O jumătate de neuron irosit pe gândurile negre
Ale jumătăţii mele de zi înoptată
Sunt..
O jumate de iris ars
In înoptate friguri pe jumate
Arse
De spaime topite
Pe jumătaţi de nopţi
Pierdute in friguri.
Pe jumătate…
Viaţa…nici măcar nu e!
atunci...ce naibii
să mai caut
cealaltă jumate...
(dacă e la feeeel...??!
tot doar...pe jumătate??)

( Diaconescu  Diana - Jumatate )

Declaratie catre un pom

Cānd vom sorbi lumini albastre
Şi legănaţi vom fi de vānt,
Mireasma florilor din glastre,
Ne va lega cu-n jurămānt.

Credinţă? Dragostea fierbinte,
Iar florile, izvor de dor,
Spre infinit, fără sfială,
Cu tine-n braţe am să zbor.

Şi.. Sus! Acolo printer stele,
Vecină fie-ne chiar luna,
Sfios, gustăndu-ţi toate cele
Iubita mea! Īţi sărut māna.

O lacrimă să ne unească
Cu zāmbetul de bucurie,
De rele… duhul ne ferească
Să ne iubim! O… veşnicie.

Liantul fie-ne cununa,
Iar ”nuni”, luceafărul cel sfānt,
Şi prietenia īntotdeauna
Cāt vom zbura pe-acest pămānt.

( Corneliu Zagrean - Arbore cu flori ce plang )

Acuarela vietii mele

Viata-mi era o foaie alba, fara pret.

Verdele m-a facut sa ma-nalt,
rosul sa ma aprind.
galbenul m-a invatat egalitatea si dreptatea,
Albastrul puritatea,
Rozul mi-a dat speranta
Griul - melancolia,

si ca sa-nchei aceasta acuarela
negrul mi-a pus in fata moartea.

De atunci,
iubesc ca nimeni altul viata,
fiindca iubesc culorile ei vii. 

( Wen Yiduo - Culorile - traducere Maria si Constantin Lupeanu )

Muguri de nadejde noua

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.

Şi-n clipiţa-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul

Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce

Muguri de nădejde nouă.

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himera,
Nici un dor n-o să se frângă.

( Vasile Militaru - Anul Nou )

Suflete, prund de pacate

Suflete, prund de păcate,
eşti nimic şi eşti de toate.
Roata stelelor e-n tine
şi o lume de jivine.
Eşti nimic şi eşti de toate:
aer, păsări călătoare,
fum şi vatră, vremi trecute
şi pământuri viitoare.
Drumul tău nu e-n afară.
Căile-s în tine însuţi.
Iată cerul tău se naşte
ca o lacrimă din plânsu-ţi. 

( Lucian Blaga - Suflete, prund de pacate )

Din cand in cand

Eu te-am iubit imi pare-un veac, tu nici macar din cand in
cand,
Si nici ai vrut sa alinezi al meu amar din cand in cand.
Erai frumoasa cum nu e nimic in cer si pe pamant;
Azi nu mai esti precum ai fost, frumoasa doar din cand in
cand
Si ochii tai ce straluceau mistuitor si infocat
Sunt osteniti si se aprind cu mult mai rar din cand in cand.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atata l-am iubit,
Dac-ai aflat in calea ta vrun solitar din cand in cand,
Care de-adancul meu amor atata de nemarginit

Macar ca-n vis sa-ti fi adus aminte iar din cand in cand.
Nu! Ai trecut din maini in maini prin toti acei oameni de rand,
Tu, trupul tau cel dulce plin le-ai dat in dar din cand in cand,
Cu al tau suflet asa cald s-adormitor nu i-ai atins,
O, si nici unul n-a-nteles atata har din cand in cand.
Cu cata inspirare eu, cu cat inalt ceresc avant
Apropiam de gura mea acest pahar din cand in cand!
O, iubeam umbra ta si tot ce e in tine, tot ce esti
Si astazi daca ma gandesc, nebunesc iar din cand in cand.
Dar vai! pierduta astazi esti, orice dorinta a pierit;
Tot inca visu-l urmaresc si, in zadar din cand in cand,
Tot te mai vaz naintea mea plutind ca-n vis, pierduta da,
Cu buze supte, c-un obraz ca si de var, din cand in cand.
Paserea Phoenix, numai ea, rasare din cenusa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai rasar din cand in cand.
Ca a mea viat-ai chinuit, iertai de mult, ci-mi pare rau.
L-al tau trecut eu ma gandesc cu-atat amar din cand in cand.

( Mihai Eminescu - Din cand in cand )

Obtuz

Parca te-as cunoaste de o viata, poate doua,

Si abia astept sa vina celelalte noua,

Si parca mana ta imi umbla iar in par aiurea,

Si parca parul meu nu stie ca nu-i mana ta,

E vantul, e gandul meu.

Am sa intreb ploaia unde esti acum,

Daca te uda si pe tine,

Am sa incerc, dar nu stiu cum sa-i spun

Ca ai nevoie de mine

Sa ma iubesti, sa ma iubesti, sa ma iubesti.

Aseara am adormit cu tricoul tau langa mine,

Am inchis ochii si puteam sa jur ca e pe tine,

Ca esti aici, ca esti aici,

In inima mea,

Nu e bine…. Ce-ai facut…

Parca te-as cunoaste de o viata, poate doua...

( George Hora - Sa ma iubesti )

Inganare muta

La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiţi un timp, dar ele se adună
Şi se şoptesc alături împreună.

Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
Şi, încercînd, văzuşi că nu se poate.
Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.

Şi lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumînare
Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.

Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngînare mută între ele,
Mîhnirilor şi vieţilor trecute,
Răbdate pe tăcute.

De cîte ori, trăite, ai murit?
Mîhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfîrşit.

( Tudor Arghezi - Marile taceri )