Mostenire

Într-un amurg primăvăratic,
Într-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis întâia rază
Din ochii mari şi farisei...

Eu nu ştiam unde ţi-e calea
Şi nu ştiam de unde vii,
Solie mândră rătăcită
La pragul unei curţi pustii.

O clipă te-am simţit aproape
Ca strălucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi - şi eu zadarnic
Aş vrea din minte să te smulg.

Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi ţese zbuciumul de-aievea
Şi-mi ţese visele ce mint.

Mă-ntreb: ce soartă rea mă face
Un rob de-a pururi să-ţi rămân,
Să-şi ard-o veşnicie-n mine
Făclia dorului păgân?

Pesemne noi odinioară
În alte lumi ne-am cunoscut
Şi-n noua întrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut.

Tu vii cu vechea stăpânire
În fulgerul unei priviri,
Pe când pe mine mă supune
Blestemul tristei moşteniri. 

 

 

 

( Octavian Goga - Mostenire )

Ruga de mistuire

Te privesc
dezintegrāndu-ti
sufletul
īn stropii de
ploaie
căzānd necontenit
peste obrazul tău
alb
ca spuma
valurilor mării...
Mă simt frāngāndu-mă
īn mii de clipe
neputincios
īn a-ti ocroti
zāmbetul...
Cuvintele te plāng,
se rup din
fraze
căutāndu-te
să īti māngāie
fiinta
și să te īmbrace
cu cāntul
īngerilor...
Nu te teme...
Cenusa-mi
īti va fi lumină...
Mistuie-mă...

( Josephus Mariae - Te privesc )

Suspin

Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.

Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea - impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava!

( Romeo Morari - Definitia iubirii )

Poem complicat

dacă ti-as scrie acum ar iesi un poem de dragoste
ar fi un text lung
despre frunze despre pietre despre copaci
as spune cum alunecă zilele prin mine
cum le compun oasele
din oasele mele
cum fac tot felul de calcule supercomplicate
din care îmi iese mereu egal cu zero.
până la urmă adun
scad
înmultesc
împart
fără vreo logică
împart totul
cuprinsă de panică
împart ca să nu fiu singură.

ti-am spus că trăiesc într-un melc. ti-am spus.
trăiesc într-o infinitate.
as putea să scriu un text despre asta
un poem de dragoste cu o algebră a lui
un poem complicat

despre cel mai simplu lucru din lume. 

 

 

 

( Ioana Negoescu - Poem complicat )

Soptind...

În noaptea tristă care ne desparte,
Tu poate simţi în jurul tău suspine
Şi fâlfâiri de aripi şi de şoapte...
E dorul meu ce vine de departe
Şi ostenit adoarme langă tine,
Cuminte ca un fluture de noapte
Ce s-a lăsat la capul tău, pe-o carte
 Închisă de la sine
Când ai simţit că somnul ne desparte...

( George Toparceanu - Soapte )

Se-aud viori

Stii ce-am visat azi noapte
la ceasul cand pentru somn visele sunt coapte?
Tu nu erai femeie, nici eu barbat
ci doua viori. Nu-i asa ce ciudat?
Si vibram amandoi la fel, ah
ca-n dublul concert al lui Bach.

( Romeo Morari - Vis )

Pe scara sufletului meu

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!...

( Ion Minulescu - Drum crucial )

Urme de pasi

Urme de paşi -
zvon de plecare grăbită;
din tot ce mai laşi,
doar floarea de câmp e rănită,
picătură de rouă strivită.

Privirea-napoi -
flutur cu aripi de ceară
adormit între noi
pe sticla de lampă murdară;
un foşnet în trenul de seară.

( Viorel B. - Urme de pasi )

Cortina

Eu am venit pe-a cerului cortina
Din marea stapanita de uitare
Purtat de valurile de lumina
Spre nu stiu care tinta viitoare

Eu am venit manat de intamplare
Din haosul profund fara de lege
Sa ma framant mereu sub sfantul soare
Pana ce moartea vrea sa ma dezlege

M-am minunat de opera luminii
In care m-am trezit ca-ntr-un calvar
Purtat mereu de valurile firii
Cum vantul poarta frunza de artar

Prin ipoteze si prin teoreme
Am incercat ca sa-nteleg esenta
Si-am esuat in tragice poeme
In care anulez si existenta

Am ratacit mereu dupa himere
Necunoscand a lor infatisare
Si m-am trezit mereu fara repere
Teleportat in sfintele altare

O, cat de mult as vrea sa pot avea
In suflet pacea binemeritata
Sa pot sa cred pe veci ca viata mea
E o-intamplare binecuvantata

( Mihail Buricea - Eu am venit pe-a cerului cortina )

Femeia - vers

femeia-vers e o piesă dintr-un puzzle complicat


ea are mereu o frumuseţe pe care o poartă fie
într-un rucsac vechi fie într-o geantă elegantă
merge la serate câştigă concursuri şi urcă munţi
pe care uită să-i mai coboare chiar dacă jos
la umbra vreunui ulm sau stejar o aştepţi


femeia-vers se îndrăgosteşte mereu dar are
despărţirea tatuată pe talpă şi se ascunde în fugă
iubirea se rostogoleşte la gleznele ei într-un galop
sferic şi pleacă


femeia-vers nu mă iubeşte ea se iubeşte
pe sine şi doar aşa
iubindu-se ţi se oferă toată


femeia-vers decojeşte bărbatul piele cu piele
os cu os celulă cu celulă să desăvârşească
poemul să scrie povestea


uneori alege bine


deseori femeia-vers plânge


rareori alege singurătatea şi îşi scrie povestea fără el


atunci se nasc poemele


într-un vers 

( Alexandru Ghetie- Femeia vers )