Dupa ploaie

S-a dus furtuna-n zari s-acuma se-ntrec miresmele-n putere:
Se-ntrec care de care parca, stapina sa ramiie-anume
Peste-ntunericul acestei nopti dulci si pline de mistere ;
Se bat si florile - se vede ca nimeni n-are tihna-n lume.
Se razboiesc mereu si ele sa stapineasc-un ceas pamintul...
Dar cine nu-si incearca oare o data-n viata lui norocul?
In van sa le despart-alearga sub negrele umbrare vintul...
Biruitor pina acuma domneste singur busuiocul.
Ca o biserica miroasa seninul cucerit o clipa,
Dar se trezesc in umbra crinii, varsindu-si boarea lor profana,
Vazduhu-i greu cit n-ar fi-n stare vislind sa-l taie o aripa,
Un trandafir murind se farma patind cuprinsul ca o rana.
Si tot mai grea, mai tare creste naiva florilor urgie,
Se-ntrec care de care parca sa-nvinga ori sa moara-n lupta.
In van trimite-un gind de pace un miros blind de iasomie,
Si flutura-n desert in aer, ca un steag alb, o nalba rupta.
Hodina nu-i, dar iata-n lupta ca vin si mindrele verbine,
Un miros voluptos alearga adus de vinturi de departe,
Si nu-i mireasma sa n-adoarma, nici floare nu-i sa nu se-ncline;
Iar noaptea toata deodata miroas-a dragoste si-a moarte.
Miroas-a moarte s-a iubire si creste-o dulce lenevie
Ca-ntr-un polog frumos in care te-nvinge somnul fara vrere,
O ceata diafana zboara ca peste-un cimp de batalie,
Acoperind din nou gradina cu-ntunecatele-i mistere.

( Dimitrie Anghel - Dupa ploaie )

Izolat

Te-ai izolat de lume si cauti o scapare
Cauti evadarea din sufletu-ti pustiu
Gandurile tale goale si sufletu-ti fara scapare
Te-nvarti in cerc cautand raspuns...
Astepti prietenul care cuvantul sa ti-l fi spus
Sa evadezi cand soarele pe cer a apus...
Sa-ti spuna o sa fie bine...
De maine raspunsul ti-e intiparit pe luna...
Iar stele mari ce cad o sa-ti fie dorinte
Scapare,evadare din pustiu
Aterizare in realitate cruda fara shtire...
In minte ai doar:"Cine sunt?Nu stiu..." 

( Marian - Izolare )

Blestem

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.

( Adrian Paunescu - Totusi iubirea peste blestem )

Te-am gasit !

te-am găsit într-un freamăt de aripi-
blând zbor al marelui car,
într-un deşert al zăpezii,
într-o zbenguială a copiilor hoinări.

într-un strigăt de ducă,
într-o limpezire de doruri,
printre pietre.
fără mâini,
fără picioare...numai sufletul
învelit într-o
coajă de arbore.
te-ai gândit că vreodată am să mă rătăcesc
printre răsărituri şi apusuri
şi bine ar fi
să-mi descoperi nordul din inimă.
ochii mei scăldaţi în binecuvântate mirări
să se îndrepte
spre tine.

( Anisoara Iordache - Te-am gasit )

Autostopisti

Doi paşi pe trepte mari, de piatră,
Alţi trei mai mici pe lutul lunecos,
Un pas s-a frînt, altul n-a mai putut
Să ţină ritmul
Şi ai căzut pe-un miez de noapte
Străbătut de licurici cu aere de faruri.
Nu mai simţi decît un fîlfîit cu iz de iască.
Mai poţi să ţii ochii deschişi?
Uite, dincolo de tine creşte un cîntec
Despre soare şi gărgariţe...
Nu îl auzi, nu poţi să-l guşti.
Nu mai e cîntecul tău,
Nu mai e cîntec, pentu tine
E vaiet de timp nimicit de vînturi
Albastre, cu mirosuri aspre, de gheţuri.
Te du şi dormi, trage-ţi sufletul prin trup,
Lipeşte-ţi gîndul de drum şi-ncearcă să visezi
Copaci cu ramuri grele, aripi înspre pămînt, aripi,
Aripa mea ocrotitoare peste visul tău.
Mîine nu mai există, nu mai are culoare, e numai sunet
De pleoape, de inimi care se odihnesc.
Dormi!
Te voi deştepta într-o altă zi. 

( Nicoleta Stefanescu - Odihna la margine de drum )

Aspiratii

Credeam că viaţa-i mai uşoară
Că nici nu sufli şi ea zboară
Că fără aripi, fără zmei
Ajungi acolo unde vrei.

Ajungi în ceruri şi mai sus
Să furi Luceafăru’ l-apus
Să iei un nor să-l modelezi
S-alergi pe el fără să vezi

Cum lumea-ncearcă să te prindă
Să te coboare-ntr-o clipită
Pe un Pământ nebun de-al lor
Unde doar păsările zbor.

Şi astfel îi vei blestema pe toţi
Că nu te-au lăsat să te cocoţi
În-naltul vârf al ăstei lumi
Unde cu toţii suntem buni.

Încerc pe plac eu să le fac
Şi-nvăţ să merg şi-nvăt să tac,
Dar lumea asta nu-i a mea,
Nici n-o pot compara cu ea.

Şi-un dor cumplit mă ia uneori
Magneţi parcă m-atrag spre nori
Şi-ncep deodată a pluti
Fără a vrea, fără a şti.

Dar zborul meu e interzis
Mânia lor eu am aprins
Şi drept pedeapsă mi-au tăiat
Al meu ţel înaripat.

( Colpos Oana Stefana  - Aspiratii )

Incaltata-n ierburi noi

Mi-e aşa dor de dragoste...si cui să spun...
Atât nomad gândul pe drum,cum să-l adun...
Printre ceteni şi aluni
Printre ierbi,izvorul bun,
Printre linişti de natur,
Printre muzici de păduri,
Prin trifoi cu degeţei
Ale mele prins pe ei,
Ciripiri de păsărei
Îmi fug ochii după ei,
Copăceii înfloriţi,
Mugureii logodiţi
De parfumuri ameţiţi;
Mă dezmierd prin flori de tei,
Tot păşesc pe alţi cărări,
Plini de iarbă-acoperiţi,
Nu las drumuri dezgoliţi;
Mă aşez sub un salcâm,
Închid ochi şi mă închin,
Nu-mi uit Tat copacul meu,
Să îl pui la cas temei,
Să am undi să mă adun,
Cu-ale florile-i să-mi plâng,
Picături de salcâm nou,
Lacrimi calzi pe-obrazu meu,
Mă îmbată,mă-nfioară
Mă dezbină,mă omoară,
Mă-ndulceşte-nveninează,
Mă ridică,mă coboară;
Stai trifoi pe sânul meu,
Staţi brânduşi în părul meu,
Toporaşi îmi faceţi voal,
Peste trupul alb să-mi am,
Încălţată-n ierburi noi,
Întinsă pe un pat de moi,
Cu lumina împlinită,
De căldură-acoperită,
Multă,multă sărutare,
De natură-mbrăţişare,
Privighetori lasă-ofrandă,
Din margareţi frumoasă salbă,
În zbor atent uşor bătând,
Mi-o trec uşor pe după gât,
Şi pielea suav sărute-mi,
De frumuseţi şi bun inunde-mi,
Fiinţa-mi singură,pierduta,
De natură adoptată.Renascuta.

( Loredana Pirghie - Treceri )

In tandem

Nu te alung, nu te uit
Te păstrez.
Nu te văd,nu mai plăng
Te visez.

Te aştept,nu te chem
Nu-ndrăznesc,
Mă opresc, nu zâmbesc
Te iubesc.

Nici nu stau, nici nu plec
Obosesc,
Nu m-adun,căci nu pot,
Ameţesc.

Nici cănd dorm
Nu te uit, e firesc
Fiindcă ştiu căt de mult
Te iubesc.

( Abageriu Silvia - In tandem )

Triptic

1 .

mi se aşează un grup de cuvinte pe frunte
şi mă strigă toate
pe numele meu de fată
cu păr inconfundabil
de albastru şi verde

acelaşi grup mă însoţeşte
când dau mâna
şi mă prezint

am început să reduc
toate cuvintele
la acel grup

printr-un limbaj repetitiv
şi monosilabic
în scurt timp
vei înţelege
tot ce mă doare
şi ce nu

acuma
trebuie să-ţi spun
că mi s-au lăsat urechile de ţiuit de parcă
liniştea nu ar coborî noaptea peste oraş iar hăuitul
şi-ar face loc dintotdeauna, de atunci
în mulţimi


cerşetorul acela olog de la colţ
m-a întrebat dacă singurătatea e o boală
e o stare de fapt, i-am spus

i-am umplut palmele de mărunţi
şi n-a tăcut

doar când mi-a ridicat
părul cel verde de pe frunte
şi albastru, de fată şi când a văzut
că singurătatea mea e scrisă, ca a lui

doar că a mea
e un grup de cuvinte


2.

dimineaţa ridică plapuma de pe mine
şi mă trimite în lume la drum
fără merinde

nici măcar nu ştiu dacă ochii princiari
mă focalizează
ori se opresc pretutindeni
unde e rost de principii feminine
şi comportament gregar

nici nu ştiu şi de aceea sar câte un pas
legată la ochi, cu spinarea dreaptă
de teamă ca în drumul meu
pe tabla de şah să nu descopăr
în trupul negru sau alb, cumva
că nu aş fi o regină


3.

cine bate la uşă cu glas de munte
acela este iubitul meu
îi cunosc literele din nume
mai bine decât pe ale numelui meu
i le sorb, i le înghit ca o femeie-somon
i le nasc, apoi pe hârtie din sângele meu croite
e o taină aici, pentru că oamenii s-ar îndoi mereu
că între noi iubirea e atât de înaltă
ori că bărbatul meu ar trebui să fie
tocmai iubitul cu glas de munte
care îmi bate la uşă
şi care eşti tu

( Adina Ungur - Triptic )

Ravas

iubitul meu,

azi fluturii sunt treji.
şi-au meşterit un montagne russe
din vreji,
de-am ameţit văzându-i
jos,
ba sus.

zău,
fluturi mai năstruşnici
cred că nu-s
în lumea toată
(măcar vor slăbi,
dacă aleargă-atât…).

îi voi momi -
să pot să îi opresc, într-un târziu -
cu ceea ce
am apucat să scriu
c-un fir de lăcrămioară
pe-o batistă:
cel mai suav poem care există.

când se vor prinde
că e un tertip
şi vor pricepe
cum că nu e chip
să scape, în alt fel,
de dependenţă,
poemul ţi-l vor duce,
de urgenţă.

( Mariana Ghicioi - Ravas de primavara 2 )