În orele în care au adormit cocorii
mă duce gândul iar către albastre zări
şi nu mai ştiu s-ascund sub fruntea rece norii,
chemarea prea târzie s-o-mbrac în dezmierdări.
Răstălmăcesc cuvinte ce-n mine pribegesc.
Mă-ncearc-un dor de-nalt şi de tăcut apus;
în trup mi se închină doar macii care-mi cresc
aripi uitate-n sânge gândindu-te mult sus.
Cutreier prin silabe cu vântul care trece
prin pletele de noapte să îmi culeagă visul.
O tristă amăgire prin carne mai petrece
că tu eşti doar păcatul ce îmi sărut-abisul.
Prea plină mi-este toamna de amintiri furate;
se veştejesc în glastre de umbră vechi iubiri.
S-aprind în mine candeli cu scânteieri uitate
pe când tu mă îmbraci în bolnave uimiri.
mă duce gândul iar către albastre zări
şi nu mai ştiu s-ascund sub fruntea rece norii,
chemarea prea târzie s-o-mbrac în dezmierdări.
Răstălmăcesc cuvinte ce-n mine pribegesc.
Mă-ncearc-un dor de-nalt şi de tăcut apus;
în trup mi se închină doar macii care-mi cresc
aripi uitate-n sânge gândindu-te mult sus.
Cutreier prin silabe cu vântul care trece
prin pletele de noapte să îmi culeagă visul.
O tristă amăgire prin carne mai petrece
că tu eşti doar păcatul ce îmi sărut-abisul.
Prea plină mi-este toamna de amintiri furate;
se veştejesc în glastre de umbră vechi iubiri.
S-aprind în mine candeli cu scânteieri uitate
pe când tu mă îmbraci în bolnave uimiri.
