Copie eterna

Spre tine vin

purtand soarele pe umarul drept.

A ramas acolo

de ieri,

de cand tu ai aparut

odata cu mirajul trezirii mele

dintr-un somn

crezut definitiv.

    

Spre tine vin

ca spre a doua mea nastere.

Zambetul tau

mi s-a intiparit pe fata.

Ochii tai s-au adapostit

sub fruntea mea.

Gura ta a devenit

jumatatea absenta pana acum

a rodiei mele insetate.

Palmele tale au uitat sa mai plece

de pe fruntea mea.

Unde ma cauti ?

Sunt aici ducand  cu mine

rani de dor,

tinand in mana

fluturii albastri ai noptii

in care ne atingem

doar sufletele.

Unde ma cauti ?

Sunt aici

umbland cu talpile goale

pe linistea de manastire... asternuta

intre noi.

Sunt aici cernandu-mi privirea  

pe fruntea ta obosita

de asteptare.

Sunt aici sa inteleg

de ce se ivesc zorii atat de tarziu.

Sunt aici

sa te invat adevaruri

ascunse in seminte de mac.

Nu ma mai cauta !

Am devenit copia eterna

a fiintei tale.

 

( Lelia Mossora - Copie eterna )

Dincolo de prapad

Tot mai cumplit si mai urit imi este,
Printr-un tunel inzapezit trecind
Sa ma inec, plingind, in propriul gind,
Nemaiaflind de tine nici o veste.

Aud ca vei ajunge-ntre neveste,
Intre suferitoarele de rind,
Definitiv am sa te pierd curind,
Sint inutile lacrimi si proteste.

Eu simt ca mor uitindu-ma-ndarat,
Si cum coboara lacrimi sa ma spele,
Te caut intr-un cuib de rindunele,
Mi-e dor, macar in poze, sa te vad.

Si, totusi, dincolo de-acest prapad,
Tu ce mai faci, motiv al vietii mele? 

( Adrian Paunescu - Dincolo de prapad )

Trezita cu o imbratisare

Mana ta intinsa in fata mea
Mainile mele cuprind palma ta
Palma ta lacrimeaza de drag
In atingerea usoara ca un gand razlet.

Mainile tale adulmeca palma mea
Palma mea iti mangaie mana dreapta
Se prind si se desprind: danseaza
Palmele tale in "bratele" mainilor mele

Le-am surpins inrosindu-se usor
De dragul celorlalte,
Erau calde si inmiresmate
Cum e roua diminetii ce se cerne
In palmele ei.

Degetele noastre se impletesc
Unele in altele
Unele printre celelalte
Se ascund in spatele altor degete
Si ... se saruta sfios
Ca la prima lor intalnire.

Asa m-am trezit
Mana in mana
Degetele mele culegand
Degetele ei
In palmele noastre mult prea mici
Sa incapem amandoi.

( Romulus Andriescu - Imbratisare )

Tarziu

În orele în care au adormit cocorii
mă duce gândul iar către albastre zări
şi nu mai ştiu s-ascund sub fruntea rece norii,
chemarea prea târzie s-o-mbrac în dezmierdări.

Răstălmăcesc cuvinte ce-n mine pribegesc.
Mă-ncearc-un dor de-nalt şi de tăcut apus;
în trup mi se închină doar macii care-mi cresc
aripi uitate-n sânge gândindu-te mult sus.

Cutreier prin silabe cu vântul care trece
prin pletele de noapte să îmi culeagă visul.
O tristă amăgire prin carne mai petrece
că tu eşti doar păcatul ce îmi sărut-abisul.

Prea plină mi-este toamna de amintiri furate;
se veştejesc în glastre de umbră vechi iubiri.
S-aprind în mine candeli cu scânteieri uitate
pe când tu mă îmbraci în bolnave uimiri.

( Lelia Mossora - Tarziu )

Nu, niciodata nu te-am urmat in vis!

Nu, niciodată nu te-am urmat în vis!
Deasupra ceru-nalt mă-mpovăra cu soare,
când braţele, strigând tăcere, m-au încins
pe-o margine de gând ca un parfum ce moare…

Şi-n agonia verii, sub dealuri de rugină,
m-am închinat aievea petalelor de mac;
de la izvoare încă îmi vei fi fost retină,
să văd prin tine iarba, lumina s-o desfac


şi-n mii de candelabre să o aşez pe cer
cu fiecare gest voind să te cunosc,
nicicând să te gasesc... ţărânii să te cer,
şi vântului, şi nopţii, parfumului de mosc.

Nu, niciodată nu te-am urmat în vis,
ci doar în pribegia cuvintelor ştiute,
dar nerostite încă; erai un fals abis,
mult mai aproape chiar ca mările pierdute.

( Lelia Mossora - Strigand tacere )

Cuvantul mut

Prea plini de iubire,

prea plini de lumină,

prea plini de-amintire

şi fără de vină…

E clipa de dor

ce creşte-n retină...

Am mâinile-ntinse

spre sânge şi vis

şi buzele-s ninse-n

culori de abis.

Te caută şoapte

ca să te dezlege.

Mai trece o noapte

fără de lege...

Vin cai să se-adape

în fântâni de genune

şi nuferi-n ape

sunt plânsul ce-apune.

Mirese de taină

se-ntorc din poveşti.

În trupul tău – haină -

mă-mbracă cereşti

doar stele curgând...

şi-n tremur sub cer

se duc rând pe rând

topind alt mister.

Se cerne mirarea

că eşti şi că sunt.

şi tremură zarea

topindu-se-n prund.

Prea plini de iubire

ne prelingem tăcut

trecând în uimirea

cuvântului mut.

( Lelia Mossora - Cuvantul mut )

Prefacuti in arome

Ne vom preface în arome
şi ne vom respira reciproc
până ne vom volatiliza de dragoste.
Ne vom preface în stele
şi ne vom agăţa cu visele de cer
să adormim acolo sfinţii
cu vorbele noastre.
Ne vom preface în frunze
şi ne vom legăna pe aceleaşi gânduri
ca să înţelegem de ce dor
toate clipele pierdute departe de noi
Ne vom preface în cântec
ca să intrăm
în sufletele celor singuri şi goi,
ca să împlinim
tot ce era neîmplinit.
Ne vom preface în sărutări
ca să pipăim roua
dimineţilor de vară
când soarele se îneacă în zori.
Ne vom preface în noi înşine
ca să iubim
tot
ce înca nu am iubit,
ca să cântăm
tot
ce nu am cântat,
ca să atingem
tot
ce nu am atins,
ca să ne atingem
sufletele
cu
dragoste.

( Lelia Mossora - Dragoste de noi )

Hora de iele

Cum luna-şi preumblă tristeţea pe ape
şi gandu-mi pierdut te strigă în van
şi degete-aştern sărutul pe clape
ce mint că tu-mi eşti liman.

Mai caut-alean de vorbe prin crâng
când tremurător vântul sună
şi simt despletirea din frunze când strâng
corole prea sfinte-n cunună.

Deasupra-ne cerul coboară din stele
şi păsări te strigă în noapte
să vii să te prinzi în horă de iele
pe când eu mă-nchin lângă şoapte.

Ţi-e gândul departe şi cantecu-i dus
şi-abia mai zăresc izbăvirea.
Înalt peste clipe cuvântu-i prea sus,
în suflet te-adun să-mi fii tu menirea.

( Lelia Mossora - Hora de iele )

Si nu-i zi..

Te caut în lut,
te caut în prund

şi ..mă afund....
şi mă afund …

Nu ştiu de e zi
şi nu ştiu de e noapte…

dar eşti departe ...
dar eşti departe...

Mă mir că oceanul nu-i paradis

aşa cum mi-ai zis...
aşa cum mi-ai zis...


Te caut în şoapte ...
te caut în zi

Nu ştiu să conjug
verbul “a fi “...

Te caut în stele
te caut în noapte...

Eşti prea departe...
Eşti prea departe...

Nu eşti corola ce-am descâtat,
nu eşti al nopţii de cântec bărbat,

nu eşti tu vraja ce mi-ai promis...

nu eşti decât vis...
nu eşti decât vis....


Aş vrea să te sorb
cu păcate cu tot …

şi nu pot...
şi nu pot...

Mi-e rece azi ziua

şi cântecu-i trist

dar încă exist...
dar încă exist...

Mai cer înc-un dar de la cerul divin,
să te alin...să te-alin...

Şi vorbele-s mute de durere şi ger ....

Ce să mai cer ?
Ce să mai cer ?

Să vii iar din plauri cu gândul bogat
şi să tai al ferestrelor rost descântat...?

Să vii şi s-aduni în podoabe minuni...?
Să dezlegi de dureri ale valurilor lumi ?

Ar fi mult mai presus decât poţi tu să dai,
ar fi mult mai presus că pâinea s-o tai

în două ...Să fii al pământului rod ?
Şi tot stau... şi tot stau şi...socot

ce lumină să caut şi ce nenoroc
ar urma să mă-mbrace în al humii soroc ?

NU pleca ! NU veni !
Eşti aici…şi nu eşti...

Eşti mereu omul care
îngână poveşti

să m-adormi ...să mă strigi
să-mi adulmeci c-un gest ...

să rămân cu povara unei singure frici -
c-ai putea să mă-nalţi ...c-ai putea să ridici
cu şoaptele tale durerea de ieri ...

Şi nu-i zi...şi nu-i zi

să nu-ntreb dacă asta e tot
ce voiam de la viaţa
ce m-a prins în năvod…

Şi nu-i zi ....

Şi nu-i zi....

( Lelia Mossora - Si nu-i zi )

Ratacita

Pierdut-am drumul către tine
tot căutându-te în van.
Aceleaşi nopţi când somn nu vine
mai pribegesc spre alt liman.

Se schimbă lacrimile-n sare,
se zbate gândul în pelin;
culorile-amurgesc în mare
când adevărul nu-i în vin.

Pecetluiesc corăbii visul,
catarge se întind la cer
nebănuind că paradisul
i-ascuns în lacrima ce-ţi cer.

Sărută vântul răni de dor
spre-albastre zări iar alergând.
Pe buze macii roşii mor
între tăcere şi... cuvant. 

( Lelia Mossora - Intre tacere si cuvant )