Riduri

Ştiu că te doare
fiecare urmă lăsată pe nisip fără mine,
fiecare frunză căzută în drumul tău,
fiecare nor care trece
fără ploiaie.

Ştiu că te doare
că timpul trece
tăcând pe lângă tine,
că singurătatea
sună cu ecou dublu...
că vorbele mute
dor,
că secundele picură
sânge pe oglinzi reci,
că gândurile se adună
sub tâmplă
şi trecutul şterge cu batiste vechi
pagini scrise cu ROŞU.

Ştiu că zilele trec
lăsând linii adânci
pe frunte.

Ştiu
că somnul vine greu fără mine,
care să te vegheze
şi …
mai ştiu
că tot ce respiri
are parfumul meu
de înger
albastru...

( Lelia Mossora - Inger albastru )

Strigat de soapte

Mă întorci , te întorc
din drumul de ieri.
Amurg mă cutreieri,
îmi dai şi nu ceri.

Tot roşul din mine
l-ai lăsat pe apus
şi eşti şi nu eşti
al lumii supus.

Mă laşi azi în cer
să-mi dezleg întrebări.
Mă duci pe ştiute 

sau NE…descântari.

Îmi frângi iarăşi visul
tremurând peste frunze
pe când eşti NEzisul
de lacrimi NEcurse.

Mai spargi între dinţi
otrava din noi
să ne spele păcatul
nestiutele
ploi.

Mă dor asfinţituri trecute
în goană
pe lângă un tropot de cai
într-o toamnă.

Culeg astăzi stele
din fire de nai
să te-mbrac în zăludele
spaime de rai -

acela care din mine-i
popas
ca şi cum , ca şi când
tu ai fi rămas

un fluture-n seara
care nu vine
fără noi,
fără tu , fără mine.

Cum curg mângâieri
din nopţi
fără vise.
Ai taina din mine
fără lacrimi promise.

Pribege sunt mâinile tale
în somn.
Eşti tăcut şi eşti singur,
nenuntitule domn.

Vom fi într-o zi
un strigăt de şoapte.
Nu te du!
Nu veni !
Doar stai lângă moarte

să-mi curmi răsuflarea
cu sărutul bolnav
ce te-adulmeca-n seara
cu bocet gângav.

Apun iar în carne
dorinţi înnorate
Nu poţi să îmi dai
decât
fruct de păcate.

( Lelia Mossora- Strigat de soapte )

Te prelingi ca un cantec..

Te prelingi ca o umbra prin sufletul meu…
Picaturi de ploaie – degetele tale
lasa urme atat de adanci
incat luceferii dor de singuratate.

Te prelingi ca un geamat de dor
si ochii tai cauta un nou rasarit.

Aproape...
Aproape ca te pierzi in mine
dar mai ramane un timp
sa treaca prin clepsidra iubirii noastre
de infinit,
iubirii noastre de inalt,
iubirii noastre…
de iubire.

Ne mai raman doar rarele,
putinele clipe
in care sa ne regasim
pe noi
in noi...
sa ne vindecam durerea din ochi
si setea ce ne-a uscat sufletul.

Te prelingi ca un cantec
atat de parfumat
ca ingerii se imbata
de adancul din tine.

Ne e teama sa respiram…
Ne e teama sa ne atingem
sa nu se alungam visul
construit cu atata migala.

Lasa-mi mainile aici
sa risipeasca in mine
muzica ochilor tai
neasteptat de calzi.

Cand vei pleca,
nu-ti lua umbra cu tine !

Cutreiera-mi visele,
bantuie-mi trupul cu buzele tale,
respira-mi gandurile,
fura-mi visele
in care ne asteptam zborul
in anotimpul acesta
atat de alb
ca se descompune pe trotuare
in urme ale pasilor nostri.

Si pentru ca ai trecut pe aici...
si pentru ca mi-ai trecut prin sange...
si pentru ca gura ta inseamna
inceput si sfarsit,vei deveni o pecete
pe un zid ce demult nu mai este...
Vei ramane , poate, mai mult
decat un vis de dragoste
dintr-o noapte albastra.

Si ...tocmai de aceea
opreste-te la malul meu
o clipa
sa vezi cum imi picura
roua pe pleoape,
sa simti
culoarea
si gustul
si mireasma
gandurilor mele....

( Lelia Mossora - Anotimp alb )

Diluat.Condamnarea la toamna

Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.

Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.

In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.

Si ziua e atat de mica
incat n-ai vreme de-un salut,
si-un fum noptatec o complica
si saptamana a trecut.

Mai e in tot un pic de vara,
dar paturi aspre ne-nsotesc,
la orice drum mai lung afara
prin clai de aburi nefiresc.

Mai am senzatia ca toate
pot fi si altfel decat sunt,
dar muntii-mi pun poveri in spate
si simt ca port pe talpi pamant.

Acum si fiarelor li-i foame
si ies lunatice la drum,
padurea este numai drame
si-o mai salvam cu cate-un fum.

Dar ea, deodata, ne condamna
la nostalgii si la pacat,
e toamna, vara mea, e toamna,
si-atat de singur m-ai lasat.

 ( Adrian Paunescu - Condamnarea la toamna )

Amar

Sunt pasărea rănită de timp,
De timpul tău
Care trece ireversibil
Pe lângă mine,
Omul cu sânge de furtună,
Cu ochii de zări,
Cu suflet de apus,
Cu zâmbet de orhideee,
Cu somnul înfrânt de chemări,
Cu mâini de liane,
Cu gura amară de cireşele
Prea coapte,
Cu paşi de nori,
Cu umbra negăsita de nimeni,
Cu trup
Furat din copsa lunii,
Cu gândurile
Furişate prin adâncul oceanelor
Noaptea…

Sunt omul
Care simte
Paşii celor ce trec
Pe lângă vorbe
Fără să le spună.
Doar şoptind
Silabe de dor.

Sunt omul
Cu gemete de ciută
Care adulmecă
Rătăcirea din visele lumii. 

( Lelia Mossora - Amar )

Buchet de picaturi de timp

picături de timp strâng
în mici flori de tristeţe
din apusuri iau culori
înrămate în raze de lumină
sculptez pictez şi în cuvânt
pun gândurile lumii
culori adun din tot ce este
rază albastră din pământ
primăvară prin semn de roşu
toate pictate pe trepte de cer
galben de pădure cioplit
violet din roz secular
seară portocaliu din corn de lună
toate cu ochi de lumină
buchet adunat
să scalde chipul tău
în câmpuri de lumină

( Viorel Muha - Buchet )

Hai cu mine, pana la capatul lumii!

Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi grau de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi struguri albastri,
Fiecare butas va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi paduri uriase,
Paduri de plopi cu crestetu-n cer,
Paduri de stajar cu radacinile
Infipte adanc pna la miezul planetei.

Acolo vom gasi trista mea dragoste,
Patimasa mea dragoste o vom gasi
Culcata in iarba coapta de soare
Ori poate culcata pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu …

Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un  capat.

( Zaharia Stancu - Hai cu mine )

La rascruce

In suflet, ca pe-o cale pustie, sunt rascruci,
Intretaieri de drumuri salbatice, straine,
Ducand spre patru colturi...Pe care sa apuci?
Meleagurile-s rele si nimeni nu-i cu tine.

Raspantia e moarta, si cati s-au perindat
Nu ti-au lasat o urma, un semn care s-arate
De-a nimerit vreunul pe drumu-adevarat...
Doar cruci fara de slove de-a lungu-s presarate.

Un han, din care numai peretii-au mai ramas,
Cu hruba parasita, un put far izvoare
Si-u plop uscat alturi, ca o spanzuartoare,
Iti spun ca nu e loc facut pentru popas.

Te simti pierdut departe...rascrucile-s pustii,
si-ai vrea sa fugi din aste paragini blestemate.
...In suflet sunt prapastii: ajungi fara sa stii
Si soavai la o furca de drumuri neumblate.

( Vasile Voiculescu - La rascruce )

Oh, suflet orb!

Oh! suflet orb
m-absorbi intruna
Si nu ma vezi, nici nu m-auzi,
Ramai, cu ochii morti si cruzi,
Si reci, mai reci de cum e luna.
Veghez asupra-ti totdeauna...
Visez, vibrez si nu m-auzi,
Ramai cu ochii morti si cruzi,
Si sunt arcus, - si nu esti struna.
Si reci, mai reci de cum e luna
Sunt ochii tai si morti si cruzi,
Si nu ma vezi, nici nu m-auzi,
Si sunt arcus, - si nu esti struna.
Iar suflet orb m-absorbi intruna,
Te simt, te-aud, si nu m-auzi,
Si ochii tai sunt stinsi - si cruzi,
Si reci, - mai reci de cum e luna.

( Alexandru Macedonski - Oh!suflet orb )

Barbat cu suflet de poteci

Te-a aruncat printre femei
un zeu cu ochii de scântei,
să ne răneşti, apoi să pleci –
bărbat cu suflet de poteci!

Deşi tu negi, e prea târziu
a vieţii taină să-ţi mai ştiu,
să-ţi întru-n sânge-ncet, blajin.
M-aş preschimba apoi în vin,

să te cunosc, să te-nţeleg,
cu vraja mea iar te te leg.
Ţi-aş dărui pământul tot
de-aş mai putea să îţi socot

în somn ce gânduri tu ascunzi
şi cum mă-nalţi şi mă cufunzi
în apa ochilor divini...
şi mă descânţi şi mă alini...

Bărbat cu suflet de poteci
mereu mă-ntuneci... apoi pleci...

Bărbat cu vorbe de poveşti
mă îndoiesc mereu că eşti

cel ce se va opri vreodat`
la malul meu cel neumblat

de ape repezi şi hai-hui
tot rătăcind prin vise şui...

( Lelia Mossora - Vise sui.. )