Flamanzi

Parca de veacuri, parca de cinci ani
N'am mai pranzit, n'am mai sezut la cina.
Parca de veacuri, parca de cinci ani,
Am suge fier, am roade bolovani,
Am hapai moloz si rogojina.

In foamea noastra vajaie paduri,
Se casca mari, se surpa munti din coame.
In foamea noastra vajaie paduri,
Si parca din strabuni sau din scripturi,
Dela'nceputul lumii ne e foame.

Ziua pandim cu narile in vant
Naluca unui abur de mancare.
Ziua pandim cu narile in vant,
Poate din cer, din iad, sau din mormant,
Or sa ne-arunce resturi ca la fiare.

In bezna noptii ne visam strigoi,
Ca ne-ospatam din cate-un hoit fierbine.
In beza noptii ne visam strigoi,
Dar numai moartea rupe halci din noi,
Ea singura infuleca morminte.

( Radu Gyr - Foamea )

Sprijin

stau aşa cu palmele bine proptite
pe bărbatul-melc
număr cu glas tare cercurile de pe cochilie
să înţeleg în care pot intra
fără să îi tulbur simţurile
fără să las dâre de suflet peste dârele lui
de lume


la capătul cercurilor nu mai e nimic
nimic în afara unei călduri stranii
un chip întors privind cum
îmi schimb culoarea ochilor după lumina lui


vreau doar să îi fiu prinsă în cercuri
prizoniera timpului în care el doarme
şi scrie istoria apei


să nu am întinderi largi de moarte
să nu îmi ceară nimeni socoteală
pentru dorinţa de a trăi până la capăt
acolo unde chipul întors
îmi aminteşte de mine atunci când primeam
de la cei patruzeci de sfinţi ore umede


stau aşa cu palmele încremenite
pe marginea cochiliei lui
şi nu mi se şterge din memorie prima viaţă

( Ela Victoria Luca- Sprijinul si prima memorie )

Inapoierea cheii

Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.

Tristeţea, ea,
nu este gând
ea lucru este.

Mănânc-o, dacă ai cu cine!
Durerea vieţii
e un lucru, -
nu contemplarea lui.

Mi-e dor
să pot să nu-mi mai fie dor
de tine.

( Nichita Stanescu - Inapoierea cheii )

Renasc

Şi dacă sunt ca grâu-n teasc
când mii de doruri mă frământă,
e poate semnul că renasc -
să fiu o întrupare sfântă.

Şi dacă sunt aproape-un vreasc
uitat de toţi pe-un drum de tină,
e poate semnul că renasc
şi că-mi va creşte rădăcină.

Şi dacă sunt scânteie-n treasc
neînsemnată, mult prea fină,
e poate semnul că renasc -
lumină vie din lumină.

(  Sîngeorzan Dorin - Renasc )

Trezire

Mocneste copacul. Martie suna
Albinele-n faguri aduna
si-amesteca invierea,
ceara si mierea.

Nehotarat intre doua hotare,
cu vine trimise subt sapte ogoare,
in vazduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vantul il scutura, Martie suna.
Cate puteri sunt, se leaga-mpreuna,
din greul fiintei sa mi-l urneasca,
din somn, din starea dumneyeiasca.

Cine vantura de pe muncel
atata lumina peste el ?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?

( Lucian Blaga - Trezire )

Ma poarta, uite-asa, o unduire..

Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele, unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor;

Mă cere, uite-aşa, o alternanţă,
minuterie pusă pe-un cârlig,
o voce ce mă ţine-n rezonanţă
când fară voie mă trezesc şi strig;

Mă poartă, uite-aşa, o unduire,
pe aripi ce le simt, prelung, cum cresc,
simptom acut de gravă cumpănire
între ce vreau şi ce am să găsesc;

Mă prinde, uite-aşa, un nu ştiu cine,
şi-un nu ştiu ce m-atrage spre-nserat,
dar semnul tău, tăcut, e pentru mine
şi mă trezesc, la poarta ta, când bat.

(Adrian Erbiceanu - Ma-ncearca uite-asa.. )

Jumatate raza

În muguri de lumină de ne-am întrece
Ai şti
Că oamenii înfloresc iarna
Împodobiţi din suflet până-n palmă.

Doar primăvara alege
Pe cei cu aripi
De cei cu rădăcini.

(  Laurentiue Nicolae - Jumatate raza )

Cuvinte nerostite

Uneori cuvintele
se revoltă în mine
ele se agită,
strigă,
bat la porţi închise
aşteptând Lumina
şi, nerostite, pier.
Iar după furtună,
o ploaie de vară
picură-n mine
cu gust amărui
topindu-mi ninsoarea.
De-acum voi comprima secunda
şi dimineaţă cu dimineaţă
Ploaie şi Arşiţă
ne vom fi-ntâmplaţi
şi-atunci voi umple cu miere
cupa florii tale
şi-un vlăstar de dragoste
va răsări din nemuriri
crescând frumos
iar când noi vom locui în stele,
cântându-ne iară şi iară iubirea,
lui îi vom fi icoană!
…………………………………..
Prin cuvintele magice
ce-ţi aşteaptă-n palme,
vraja va cuprinde
marea ta,
de la un capăt la altul,
şi lumea-ntreagă
va veni să se-adape
însetată de iubire!

( Ion Cireasa - Cuvinte nerostite )

Preaplin de cuvant

Nu mai e loc în sufletul meu
pentru nicio tăcere,
pentru niciun suspin.
Sunt prea plin,
sunt preaplin de cuvânt!
Toate tristeţile
în afara mea sunt...

( Nicolae Nicoara- Horia  - Preaplin de cuvant )

Alb si negru

Inca o noapte alba in contul vietii gri
Inca un bulgar negru la muntele de smoala
Inca un om mai crede si altul il insala
Si „a minti” se-aude la fel cu „a iubi”.
Nu mai putem distinge minciuna de greseala?
Ni-i dat sa spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondiala?
Ce drept are minciuna sa vina intre noi?
Dam pensie la diavoli sa ne pazeasca iadul.
Noi re-nviem si raiul, si muntele, si bradul!
Te-acuz si-ti cad in fata tirindu-ma-n noroi.
Noi sintem programatii, trimisii, posedatii
Unui blestem mai mare, mai rau si mai adinc.
M-a umilit minciuna, pe-a carei nota pling.
Strigoii-nstrainarii din casa noastra ia-ti-i.
Inca o noapte alba, poti merge sa te culci
Te voi iubi de taina, de jale si de veghe,
Iti voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Inca o noapte alba, cu negre fructe dulci.
Eu plec nu prea departe, aici, linga padure
Ma intilnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Si intr-o tragedie de-a lui am sa te leg,
Ca toti actorii lumii destinul sa ti-l fure.
Prea dulceo! Noapte buna -sa visezi ca minti
Si treaza in minciuna s-adormi cu foc sub talpa
Sa ai o noapte neagra, sa am o noapte alba

Tu cu o taina-n suflet, eu cu-n cutit in dinti.

( Adrian Paunescu - Alb si negru )