Miroase inc-a pajisti prin artere..

Miroase inc-a toamna dezmatata
aceste ganduri calde cand iti scriu.
Nici tu nu vii, nici nu ma lasi sa viu...
te mai stiu oare, cea adevarata?...

Rememorez, ma zbat intre extreme,
Ma tem de vorbe, le rostesc precaut
Si-apoi pornesc din nou ca sa te caut...
Da, te astept iubito, nu te teme.

Miroase inc-a pajisti prin artere,
A fan cosit si-a-nvaluiri de ape...
Miroase-a clipa cand erai aproape...
Cat te iubesc!
   Iar restul e tacere...

( Romeo Morari - Toamna cu dor )

Adorm, adormi..

Adorm, adormi,
Cum stăm cu ochii-nchişi
Părem întinşi alături
Doi tineri morţi egali.
Auzi ce somnoros foşneşte soarele
Prin ierbi uscate,
Cerul e moale şi lasă pe degete
Un fel de polen.
Peste feţele noastre se mută
Umbrele cârdurilor de păsări,
Mirosul strugurilor ne pătrunde.
Adormi,
Nu te speria,
Pletele noastre vecine
Răsfirate în iarbă
Au început să prindă rădăcini,
În curând frunzele ne vor înveli
În auriul omăt.
Niciodată n-am semănat mai mult,
Aripile ţi s-au afundat în ţărână
Şi nu se mai văd.

( Ana Blandiana - Adorm, adormi.. )

Veac de tacere

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „daca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „nu”
Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „insa”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „hai” 
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi rasa, vei fi plansa. 
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „pleaca” 
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.
Sa uitam academia, tribunalul, primaria, 
Veverite fara nume ne predea curate legi, 
Cand se va rasti furtuna vorba mea s-o intelegi 
Cand vor susura izvoare afla c-a murit minia. 
Si de unde pana unde sa uitam ce mai inseamna 
Sa raminem ai naturii, botezati in necuprins, 
La sfarsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna. 
Vai, sunt riuri pe aicea care merg spre noi cuminte 
Vino, sa spalam in ele pata lumii de noroi,
Ca intr-un tirziu si muntii sa invete de la noi,
Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte. 
Sint satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare, 
Vino sa uitam cuvinte si sa invatam a fi, 
De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii, 
Sa spalam intrega fire, sa traim cu-ndurerare. 
Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere” 
Sa uitam cuvintul „daca”, sa uitam cuvintul „da”, 
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
Sa traim tacand iubirea, fiindca totul e tacere.

( Adrian Paunescu - Veac de tacere )

Te ascult!

Sssst!
Nu vorbi,
nu spune nimic.
Lasa-ma sa-ti ascult tacerea...
soptirea inimii,
bataia ploapei,
fosnetul respiratiei,
durerea...
Taci,
nu strica versul existentei tale
lasa-ma sa ma bucur de el
inca o clipa,
numai una macar.
Mai asteapta putin
pana te invesnicesc
pe o felie de amintire
asa,
de-acum
sa tot vorbesti...
te-ascult...
poti sa traiesti
prin cuvinte
ecouri ale sufletului tau
risipit printre stele
singuratic ca ele... ca ele... 

( Florentina Dencu - Te -ascult )

Alungand prezentul

Sa lupti cu tine alungand prezentul

Sa lupti cu tine izbindu-te de mare

Sa razi de mine tacutul si absentul

Inconjurat de vraja si rabdare.

In noapte se destrama facliile tacerii

Din lumea ce ma striga aud chemari discrete

Spre invelisul zilei, cararile placerii

Ne leaga in uitare si-n mangaieri cu plete.

Distrandu-ne in taina pe socoteala mea

Sfidand orice rabdare ma prabusesc senil

Din nostalgia vietii culeg nisip de stea

Hazard si neputinta in timpuri de azil.

Sa razi cu lacrimi mate cazute pe obraji

In frigurile crizei nebune si perfide

Visand in agonia plimbarilor cu paji

Vecini cu nemurirea-salbatice firide.

Tu ai venit cu mine si ai crezut si speri

Si sincer ma cuprinde o frica milenara

Minunea lumii noastre pe care nu mi-o ceri

Se va intinde poate in linistea de-afara

Te port cu mine-n suflet si daca vrei sa crezi

Sau daca visul nostru se-ndreapta spre ruine

Ma prind de clipa vietii pe care o posezi

Cu flacara iertarii ce tinde doar spre tine.

( Gheorghe Puzdreac - Alungand prezentul  )

Petale si stele intr-o ultima intrebare

Tu, care-mi vorbesti doar in surdina,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrita noapte, spune-mi,
n-ai vazut cumva lunecand o stea ?

Ba da, cazu din salba Dianei
o stea ca lacrima de clestar,
dar un om s-a incovoiat si a ridicat-o,
omul tacut, cu ochi lucios, de camatar.

Vai, steaua era o fericire necunoscuta,
promisa de Dumnezeu cuiva ...
Dar, noapte senina, vistiernica a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura ?

( Emil Botta - O ultima intrebare ) 

Ochi frumosi are viata..

Ochi frumosi are viata,
ochi de caprioara,
adanci, suferinzi,
oglindind insa ore de vara,
fericirea muta a zilelor verii
cu limpezi priviri, cu licarul treaz
luminand printre arbori de noapte.

Si vanatorul lasa armele sale
pe proaspatul pamant al zorilor,
pornind pe urma pasilor sfiosi
in adancul padurii,
pana departe,
sa bea acelasi izvor,
clar si adanc,
din care bau si viata.

(  Par Lagerkvist  - Ochi frumosi are viata  )

Oh, trupul tau!

Oh, trupul tau il vad printre cerneala,
Cerneala-nnamolindu-ne si-n somn
Ca o sudoare acra, animala.
Vreau sa te-ajung
Si degetele-mi luneca,
Nu te mai vad,
Abia te-aud,
Spune-mi, mai spune-mi
Ca la fel ne-ntuneca
Vartejul in care m-afund.
Te chem,
Dar, violent ca dintr-o rana,
Cerneala izvoraste intre noi.
Ma mai cunosti, ma mai astepti,
Ma mai ingadui inapoi,
Ma mai primesti
Din vanatul noroi?
Mai vii
Peste campii albastre,
Mari pustii,
Inlacrimat si mut
Ca sa iti pot intinde
O gura tremurata spre sarut
Cu buze-nvinetite de cuvinte?

(Ana Blandiana- Oh, trupul tau!)

Unda

Sufletul s-apleaca soartei,
jalea-l bate, nu-l destrama.
Vantu-n apa face-o unda,
bucura-te ca nu-i rana.
Inima se mai framanta,
bantuita - se intrama.
Vantu-n apa face-o unda,
unda-i unda, nu e rana.

( Vasile Voiculescu - Sufletul s-apleaca soartei )

Iluzii pe un petic de cer

mai ţii minte când dorinţele se-nghesuiau sub geana zilei
secundele alergau mute îmbrăcând păreri
le aşezam de fiecare dată pe pervazul inimii
captivând tăcerile sub talpa norilor
desculţă indescifrabil păşeam peste iubirile unui anotimp
în acorduri de stele căzătoare
plimbări printre gânduri peste cuvintele înjumătăţite
te aşteptam în rânduri nescrise

ne aşezam din când în când sub salcâmul în floare
tristeţile se depănau ca nişte himere în goliciunea transfigurată mocnit
te recunosc după aburul pâinii frânte
în zile de iunie cu cireşe la urechi

mi-ai pus sufletul obol în pragul unei rugăciuni de seară
credinţa se naşte zidită pe la răscruci de vremuri
îngerul se apleacă peste umărul stâng
risipind distanţele dintre braţe

umbra infinitului se perinda peste privirea-ţi jucăuşă
între lumină şi întuneric
doar potecile vlăguite de sensuri
rămân suspendate de marginea cerului

încremenită ziua îşi caută buimacă gemenii
jucând haotic roşul tresare arzând între zodii
chipul feciorelnic al nopţii
e vremea

să ne căutăm

( Maria Prochipiuc - Iluzii pe un petic de cer )